Romanii foloseau literalmente fecale ca medicament acum 1.900 de ani – și aveau un truc ingenios pentru a masca mirosul

Dacă credeai că medicina modernă are momentele ei neplăcute, gândește-te de două ori. O nouă analiză arheologică a scos la iveală un detaliu destul de „murdar” despre practicile medicale din Imperiul Roman: acum aproape două milenii, oamenii foloseau fecale umane pentru a trata diverse afecțiuni. Partea bună? Erau suficient de civilizați încât să adauge cimbru pentru a nu le muta nasul din loc.

Cercetătorii care au investigat o mică fiolă de sticlă veche de 1.900 de ani au descoperit primele dovezi chimice directe ale utilizării excrementelor umane în scopuri medicinale. Studiul, publicat recent în Journal of Archaeological Science: Reports, detaliază modul în care aceste reziduuri organice au fost identificate în interiorul unui vas antic.

O descoperire… urât mirositoare: fecale ca medicament

Totul a început în depozitele Muzeului Bergama din Turcia. Arheologul Cenker Atila, de la Universitatea Sivas Cumhuriyet, a observat că mai multe vase de sticlă din epoca romană conțineau resturi ciudate. Dintre cele șapte vase analizate, unul singur – un unguentarium (un flacon mic folosit de obicei pentru parfumuri sau uleiuri) – a oferit rezultate care i-au lăsat pe cercetători mască.

Flaconul fusese găsit într-un mormânt din orașul antic Pergamon, un centru medical de renume mondial în antichitate. Deși fusese sigilat cu lut, timpul și-a spus cuvântul, iar conținutul s-a transformat în fulgi de culoare maro închis.

„Când am deschis unguentariumul, nu am simțit niciun miros neplăcut”, a explicat Atila. Însă chimia nu minte.

Știința din spatele „medicamentului”

Echipa a utilizat o tehnică numită cromatografie de gaze-spectrometrie de masă (GC-MS) pentru a vedea ce se află în acei fulgi misterioși. Rezultatele au indicat prezența coprostanolului și a 24-etilcoprostanolului. Acești compuși sunt biomarkeri fecali validați, rezultați din metabolizarea colesterolului în tractul digestiv.

Analizând raportul dintre acești compuși, cercetătorii au concluzionat că materia provenea cel mai probabil de la un om. Dar asta nu a fost tot. Proba conținea și carvacrol, un compus aromatic găsit în uleiul esențial de cimbru.

Se pare că romanii amestecau fecalele cu ierburi aromatice dintr-un motiv foarte practic: pacienții lor aveau aceleași standarde olfactive ca și noi și ar fi refuzat un tratament care mirosea… a canalizare.

Rețeta lui Galen: de la teorie la practică

Descoperirea confirmă ceea ce istoricii suspectau de mult timp din textele antice. Pergamon a fost casa lui Galen, unul dintre cei mai influenți medici ai antichității, ale cărui teorii au dominat medicina occidentală timp de peste un mileniu.

În scrierile sale, Galen menționa frecvent utilizarea fecalelor (inclusiv cele ale copiilor care aveau o dietă specifică bazată pe leguminoase și vin) pentru a trata inflamații, infecții sau chiar probleme de reproducere. Medicii antici erau conștienți de repulsia pacienților, așa că recomandau mascarea „ingredientului activ” cu vin, oțet sau plante cu miros puternic, precum cimbrul.

„Acest studiu oferă prima dovadă chimică directă a utilizării medicinale a materiilor fecale în antichitatea greco-romană”, au concluzionat autorii studiului, citați de publicația Live Science. Nu mai este doar o teorie bizară găsită în manuscrise vechi; acum avem dovada clară că romanii chiar puneau aceste rețete în practică.

În medicina modernă

În medicina modernă, utilizarea materiilor fecale a trecut de la remediile empirice ale antichității la o procedură științifică riguroasă numită transplant de microbiotă fecală (FMT). Această tehnică este utilizată în prezent ca tratament standard pentru infecțiile recurente cu bacteria Clostridioides difficile, o afecțiune intestinală severă care devine adesea rezistentă la antibioticele convenționale.

Procedura presupune transferul de bacterii „bune” de la un donator sănătos către tractul digestiv al pacientului pentru a restabili echilibrul microflorei intestinale. Cu o rată de succes de peste 90% în cazul acestor infecții, FMT este cercetat acum și pentru potențiale aplicații în tratarea bolilor inflamatorii intestinale, a obezității și chiar a unor afecțiuni neurologice, marcând o tranziție spectaculoasă de la „trucurile” lui Galen la bioterapia de precizie.

Data viitoare când te plângi de gustul unui sirop de tuse, amintește-ți doar că strămoșii noștri aveau opțiuni mult mai greu de înghițit.