Închisoarea medievală pentru cupluri a reprezentat un concept menit să rezolve problemele în căsnicie şi să prevină despărţirea familiilor.

Această „carceră” se află în interiorul bisericii fortificate din satul Biertan, judeţul Sibiu, construită în anul 1490.

Cuplurile care nu se mai înţelegeau erau închise de preot timp de până la şase săptămâni pentru a-şi rezolva problemele, cu speranţa că vor evita, în acest fel, divorţul.

„Pitorescul Biertan, una dintre cele şapte aşezări germane de saşi, care este inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, a îngheţat în timp. Căruţele trase de cai fac parte din viaţa cotidiană. Localnicii se adună să-şi vândă mărfurile în piaţa pietruită din sat. În inima satului se află o biserică fortificată de secol XV, înconjurată de dealuri.”, se arată într-un documentar realizat de către BBC.[BBC]

Localitatea Biertan a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1224. Complexul ecleziastic și de apărare a fost construit în secolele XV-XVI, în stilul goticului târziu, fiind ultima biserică de acest tip din Transilvania.

închisoarea medievală pentru cupluri
Satul Biertan, judeţul Sibiu

Închisoarea medievală pentru cupluri

Neînţelegerile în cuplu nu reprezintă o problemă modernă. Într-adevăr, rata divorţurilor era mult mai mică în trecut, însă nu era inexistentă.

Numită și temniță matrimonială, închisoarea medievală pentru cupluri era locul în care soții își rezolvau problemele de cuplu. În această cameră erau închiși, între două şi şase săptămâni, cei cu gânduri de despărțire.

Dincolo de a împărți patul și mâncarea, acest timp era destinat pentru a reînvăța să locuiască împreună, să comunice și, în cele din urmă, să se înteleagă sau să se despartă.

• CITEŞTE ŞI:  Ultimele zile ale reginei Anne Boleyn: de ce a murit?

În încercarea cuplurilor de a-şi salva căsniciile în acest spaţiu îngust, totul trebuia împărţit. Aveau la dispoziţie un singur pat, cu o pernă, o pătură şi un singur loc la masă. De asemenea, acestora li se dădea doar o singură farfurie, o cană, o furculiță și o lingură.

Deşi poate părea un coşmar, documentele arată că această formă de consiliere era destul de eficientă.

În prezent, mica şi întunecata „carceră” este un muzeu cu manechine. Camera are plafonul jos şi ziduri groase. A fost amenajată cu o masă, un scaun, un cufăr şi un pat tradiţional săsesc, atât de mic încât pare al unui copil.

Publicitate

Localitatea și-a păstrat farmecul până în zilele noastre. În sat există case vechi, construite în stil baroc transilvănean, cu ziduri groase, fundaţii din piatră, fațade în culori pastel și decoraţii cu motive viticole. Ansamblul arhitectural cu frumoasa cetate fortificată au determinat includerea comunei pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1993.

Vizionaţi în materialul video de mai jos o excursie în satul Biertan

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.