Acel dom colosal din oțel, proiectat să sigileze ruinele radioactive ale centralei nucleare de la Cernobîl, nu mai este considerat pe deplin funcțional în urma unui atac cu drone din luna februarie. Potrivit unei actualizări recente venite din partea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), structura a suferit daune critice și nu își mai poate îndeplini scopul inițial de siguranță la capacitate maximă.
Experții AIEA au desfășurat personal suplimentar la fața locului pentru a evalua starea așa-numitului New Safe Confinement (NSC), structura de protecție gigantică ridicată deasupra reactorului 4. Finalizat în 2016, acest sarcofag modern a fost conceput cu un scop precis: să izoleze zona accidentului din anul 1986 și să țină sub control materialul radioactiv rămas, care, conform descrierilor plastice, încă „pâlpâie în liniște ca jarul care arde mocnit într-un grătar”.
Scutul de la Cernobîl: evaluarea daunelor critice
În zorii zilei de 14 februarie 2025, liniștea relativă a sitului a fost spulberată când structura a fost lovită direct de o dronă, impactul declanșând un incendiu.
Deși vestea bună este că nu au fost eliberate materiale radioactive în mediul înconjurător, diagnosticul AIEA este îngrijorător: lovitura a provocat „daune structurale semnificative”. În termeni tehnici și de siguranță, acest lucru înseamnă că adăpostul și-a „pierdut funcția principală de siguranță”.
Rafael Mariano Grossi, directorul general al AIEA, a subliniat gravitatea situației într-o declarație oficială: „Au fost efectuate reparații temporare limitate la acoperiș, dar restaurarea rapidă și completă rămâne esențială pentru a preveni degradarea în continuare și pentru a asigura siguranța nucleară pe termen lung”.
Grossi a adăugat că agenția, care menține o echipă permanentă la fața locului, va continua să facă tot posibilul pentru a sprijini eforturile de restabilire a securității nucleare la Cernobîl.
Pericole nucleare dincolo de Cernobîl
Acest incident dramatic este cel mai recent capitol din războiul ruso-ucrainean în desfășurare, un conflict care a început în anul 2014 și a escaladat masiv în februarie 2022, odată cu invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina. Deși autoritățile de la Kiev au atribuit atacul cu drone din februarie 2025 forțelor ruse, Moscova a negat orice responsabilitate. Până în prezent, AIEA a evitat să atribuie incidentul în mod direct vreunei părți implicate în conflict.
Mizele nucleare rămân ridicate pe tot parcursul frontului. Strategia militară a inclus tentative de perturbare a rețelei electrice a Ucrainei, un fapt extrem de alarmant pentru AIEA, dat fiind că infrastructura energetică a țării se bazează pe trei centrale nucleare active: Hmelnîțkîi, Rivne și Ucraina de Sud.
Și mai îngrijorătoare este situația de la centrala nucleară Zaporojie (ZNPP), capturată de forțele ruse în anul 2022, care continuă să fie un punct fierbinte, literalmente înconjurat de focuri de armă.
Într-o declarație din 27 noiembrie 2025, AIEA a descris o imagine sumbră a vieții la ZNPP: „Personalul AIEA prezent la centrală a raportat că a auzit zilnic activități militare, adesea foarte aproape de centrală. În unele zile, echipa a raportat că a auzit explozii și focuri de armă de aproximativ 20 de ori – uneori mult mai mult”.
Ce se ascunde sub scut: matematica unui risc radioactiv
Pentru a înțelege de ce o simplă „daună structurală” provoacă o alertă globală, trebuie să privim dincolo de oțel, direct spre cifrele care definesc moștenirea toxică a reactorului 4. Miza nu este doar repararea unui acoperiș, ci menținerea unui echilibru fragil deasupra a aproximativ 200 de tone de corium – acea lavă radioactivă formată din combustibil nuclear topit, nisip și beton.
Experții în fizică nucleară avertizează că adevăratul inamic în acest scenariu nu este explozia imediată, ci praful. În interiorul vechiului sarcofag, care se degradează sub noul scut (NSC), se estimează că există peste 30 de tone de praf extrem de radioactiv.
Dacă etanșeitatea scutului NSC este compromisă, riscul nu este doar scurgerea de radiații în exterior, ci modificarea microclimatului interior. Infiltrarea umidității poate accelera coroziunea structurilor de susținere ale vechiului sarcofag instabil. O prăbușire internă ar putea ridica un nor de praf contaminat, capabil să satureze sistemele de filtrare.
Mai mult, perspectiva temporală este copleșitoare. Izotopii precum Plutoniu-239, prezenți în reactor, au un timp de înjumătățire de peste 24.000 de ani. Astfel, orice breșă de securitate astăzi nu este o problemă doar pentru generația actuală, ci o responsabilitate geologică. Acesta este motivul pentru care AIEA tratează integritatea structurală a NSC nu ca pe o simplă problemă de mentenanță, ci ca pe o barieră critică între biosferă și unul dintre cele mai toxice locuri de pe Pământ.
