Cea mai mare parte a aurului de pe Pământ este blocată la zeci de kilometri sub picioarele noastre, în mantaua fierbinte a planetei. Timp de decenii, geologii s-au întrebat cum reușește acest metal prețios să evadeze și să formeze zăcămintele pe care le exploatăm. Acum, un nou studiu dezvăluie un mecanism chimic neașteptat care acționează ca un „lift” pentru aur, aducându-l la suprafață.
Descoperirea identifică o piesă crucială a acestui fenomen fascinant, un proces care are loc la adâncimi de 50-80 de kilometri și care schimbă tot ce știam despre călătoria aurului din adâncuri.
Fabricile de aur ale Pământului
Totul începe în zonele de subducție, acele locuri de pe glob unde o placă tectonică oceanică alunecă sub o placă continentală. Aceste zone acționează ca niște benzi transportoare gigantice, reciclând crusta oceanică veche.
Pe măsură ce placa oceanică se scufundă, presiunea și căldura imense storc din ea fluide extrem de fierbinți și sărate. Aceste fluide, încărcate cu substanțe chimice captive de milioane de ani, urcă apoi în roca mantalei de deasupra. Acest proces contribuie la formarea magmei care alimentează vulcanii din faimosul „Cerc de Foc al Pacificului”. În condițiile potrivite, aceste fluide devin vehiculul perfect pentru transportul aurului.
Secretul zăcămintelor de aur: cum ajunge aurul la suprafață
Aurul este, în mod natural, un element leneș. Nu se dizolvă ușor și preferă să rămână pe loc. Însă, când întâlnește partenerul potrivit, devine gata de călătorie. Acest partener este sulful.
O echipă condusă de Adam Simon, profesor la Universitatea din Michigan, a creat un model computerizat pentru a simula condițiile extreme din adâncuri. Rezultatele lor, publicate în Proceedings of the National Academy of Sciences, au dezvăluit ceva ce nimeni nu a putut demonstra până acum.
Când fluidele din placa în scufundare ajung în manta, o fac mai „oxidantă” – adică mai agresivă chimic. În acest mediu, sulful adoptă o formă neobișnuită, creând o moleculă în care un atom de aur se leagă de trei atomi de sulf.
„Acest model termodinamic pe care l-am publicat acum este primul care dezvăluie prezența complexului aur-trisulfură, despre care nu știam că există în aceste condiții”, explică Simon.
Acest complex de trisulfură de aur este, în esență, biletul de primă clasă al aurului. Fără el, metalul rămâne blocat. Cu el, cantități uriașe de aur – de mii de ori mai concentrate decât în mod normal – se pot dizolva în fluidele fierbinți și pot începe ascensiunea.
De ce nu toate zonele de subducție produc aur
Noua descoperire explică și de ce unele regiuni sunt bogate în aur, iar altele nu. Este nevoie de o rețetă perfectă: fluide oxidante, temperaturi și presiuni optime pentru formarea complexului aur-trisulfură și, cel mai important, apă.
Studiul subliniază că apa este absolut esențială. Sistemele umede pot transporta exponențial mai mult aur decât cele uscate. Apa este sistemul de transport care face totul posibil.
Când toate aceste ingrediente se aliniază, mantaua își predă încărcătura prețioasă magmei. Pe măsură ce magma se ridică și se răcește, aurul este depus în fisuri și vene, formând, în decursul a milioane de ani, un zăcământ demn de a fi exploatat.
O descoperire cu implicații practice
„Pe toate continentele din jurul Oceanului Pacific, de la Noua Zeelandă la Alaska și până în Chile, avem o mulțime de vulcani activi. Aceleași tipuri de procese care duc la erupții vulcanice sunt procesele care formează zăcămintele de aur.”, a explicat Simon.
Această înțelegere nu este doar un triumf științific, ci are și aplicații practice. Geologii pot acum să identifice cu mai multă precizie zonele de subducție vechi unde condițiile au fost ideale, crescând șansele de a descoperi următoarea mare rezervă de aur.
Studiul pune capăt unei dispute științifice de lungă durată și confirmă că acest complex de aur-trisulfură nu doar că există, ci este probabil principalul mecanism prin care Pământul își concentrează propriile comori, aducându-le din adâncuri în locuri unde le putem găsi.
