Pământul și Marte sunt două lumi născute din același praf stelar, dar cu destine radical diferite. Una a înflorit, devenind un paradis luxuriant, în timp ce soarta lui Marte a făcut ca Planeta Roșie să se transforme într-un deșert înghețat și sterp. De ce a avut o planetă succes, în timp ce cealaltă a murit? O descoperire crucială, făcută de un rover NASA, ne oferă în sfârșit un indiciu, iar răspunsul pare să fi fost scris în piatră de la bun început.
Știm că Marte nu a fost întotdeauna pustiul roșu pe care îl vedem azi. Canioane uriașe și albii de lacuri secate îi brăzdează suprafața, dovezi tăcute că apa lichidă a curs cândva din abundență. Teoretic, planeta are și acum toate ingredientele necesare vieții, cu excepția unuia singur: apa lichidă. Întrebarea care îi chinuie pe oamenii de știință este: unde s-a dus toată apa și de ce nu s-a mai întors?
Un indiciu ascuns la vedere privind soarte lui Marte
La începutul acestui an, roverul Curiosity al NASA, explorând un vechi crater marțian, a găsit piesa lipsă a puzzle-ului: roci neobișnuit de bogate în minerale carbonatate. Pe Pământ, cunoaștem aceste roci sub formă de calcar. Un nou studiu, publicat în prestigioasa revistă Nature, a modelat exact ce înseamnă prezența acestor roci pentru trecutul planetei.
Se pare că acești „carbonați” funcționează ca un burete gigantic pentru dioxidul de carbon. Ei absorb gazul direct din atmosferă și îl blochează permanent în structura rocii. Iar acest detaliu schimbă totul.
„Se pare că au existat perioade de locuibilitate în anumite momente și locuri pe Marte”, a declarat pentru AFP autorul principal al studiului, Edwin Kite, om de știință planetar la Universitatea din Chicago. Dar aceste „oaze” de viață erau scurte și trecătoare, excepția de la o regulă brutală de ariditate.
Termostatul planetar care s-a stricat
Pe Pământ, dioxidul de carbon din atmosferă acționează ca o pătură, menținând planeta caldă. Avem un ciclu climatic perfect echilibrat: carbonul este absorbit în roci, dar apoi erupțiile vulcanice îl aruncă înapoi în atmosferă, menținând termostatul global în funcțiune.
Marte, însă, are o problemă fatală. Rata sa de „degazare vulcanică este slabă”, explică Kite. Vulcanii săi nu sunt suficient de activi pentru a returna în atmosferă dioxidul de carbon capturat de roci. Rezultatul? Termostatul s-a stricat. Pe măsură ce tot mai mult CO2 era blocat în „buretele” de carbonați, atmosfera se subția, planeta se răcea, iar apa îngheța sau se evapora în spațiu.
Modelul echipei de cercetare pictează o imagine sumbră: perioade scurte, de câteva milioane de ani, în care apa putea curge, erau urmate de perioade de 100 de milioane de ani de deșert arid. O pauză mult prea lungă pentru ca viața, așa cum o știm, să poată supraviețui la suprafață.
Verdictul final așteaptă într-o rocă
Speranța nu este complet pierdută. Roverul Perseverance a găsit și el semne de carbonați la marginea unui lac secat, confirmând că fenomenul este răspândit. Și, după cum spune Kite, este încă posibil să existe apă lichidă adânc în subteranul marțian.
Dar adevărata dovadă, răspunsul final, se află pe Marte, așteptând să fie adus acasă. Atât SUA, cât și China sunt angajate într-o cursă contra cronometru pentru a realiza acest lucru în următorul deceniu. Returnarea pe Pământ a unor mostre de rocă marțiană ne va permite să le analizăm cu o precizie imposibilă acum.
Această misiune este mai mult decât o simplă explorare. Este cheia pentru a răspunde la una dintre cele mai profunde întrebări ale umanității. Dintre cele aproape 6.000 de planete descoperite în afara sistemului nostru solar, doar Marte și Pământul ne permit să le studiem trecutul geologic în detaliu.
Dacă vom descoperi în acele roci dovezi ale vieții trecute, chiar și microbiene, „ne-ar spune, practic, că originea vieții este ușoară la scară planetară”, spune Kite. Dar dacă, după toate căutările, vom găsi doar tăcere și piatră sterilă, asta ar sugera un adevăr mult mai înfricoșător: că scânteia vieții este un eveniment incredibil de rar în univers. Marte nu este doar o planetă roșie; este oglinda în care vom vedea dacă suntem o minune sau o banalitate cosmică.
