Suprafața acestei planete vulcanice este mai fierbinte decât unele stele. Ce temperaturi se ating în acest loc infernal

Acoperită de un ocean de magmă, această lume este literalmente mai fierbinte decât unele stele cu masă redusă. O exoplanetă plină de atât de mulți vulcani încât suprafața sa topită radiază un roșu aprins a fost descoperită pe orbita unei stele aflate la 66 de ani-lumină distanță de Pământ.

Această frază ar putea să le sune cunoscut fanilor Războiului Stelelor, deoarece Obi-Wan Kenobi a luptat și l-a învins pe Anakin Skywalker pe planeta de lavă Mustafar. Dar, vă vine să credeți sau nu, chiar și acea lume nu se compară cu nou descoperita TOI-6713.01. În ciuda faptului că are nevoie de un nume mai atrăgător, statisticile sale vitale o plasează în domeniul extraordinarului.

„Aceasta este o planetă terestră pe care aș descrie-o ca fiind Io pe steroizi.”, a declarat Stephen Kane de la Universitatea din California, Riverside, referindu-se la luna vulcanică a lui Jupiter, într-o declarație. Io este cel mai vulcanic corp din sistemul nostru solar, fiecare centimetru din suprafața sa fiind acoperit de câmpii de lavă. Totuși, acesta ar putea fi considerat ca fiind un loc blând în comparație cu TOI-6713.01.

Exoplaneta, care este un „super-Pământ”, fiind cu 30% mai mare decât Pământul nostru, orbitează în jurul stelei sale HD 104067 la fiecare 2,2 zile, la o distanță de 4,57 milioane de kilometri. Acestei planete i se alătură alte două lumi, una fiind o altă planetă stâncoasă care se află la aproximativ 15,8 milioane de kilometri faţă de stea, iar cealaltă o planetă gigantică gazoasă situată la aproximativ 40 de milioane de kilometri de această ancoră centrală.^[sursa]

O planetă mai fierbinte decât unele stele

Să comparăm această imagine cu propriul nostru sistem solar. Cea mai apropiată planetă de Soarele nostru este Mercur, care are o orbită eliptică, sau non-circulară, care variază între 46 milioane și 69,82 milioane de kilometri (28,5 milioane și 43,3 milioane de mile) de la Soare. Da, asta înseamnă că întregul sistem planetar care orbitează în jurul stelei HD 104067 ar putea încăpea în interiorul orbitei lui Mercur.

La fel ca Mercur, orbita lui TOI-6713.01 este foarte eliptică. În cazul lui Mercur, planeta se află suficient de departe de Soare pentru a nu simți cu adevărat niciun efect, cu excepția încălzirii sezoniere. TOI-6713.01, însă, se află aproape la o distanță de contact cu steaua sa.

De asemenea, bizara planetă este trasă pe o orbită eliptică din cauza gravitației celor două planete vecine, ceea ce obligă TOI-6713.01 să experimenteze maree gravitaționale, care întind și răsucesc interiorul topit și maleabil al planetei pe măsură ce aceasta orbitează în mod regulat mai aproape și apoi mai departe față de steaua sa. Kane se referă la acest lucru ca la o „furtună de maree”.

Forțele mareice ale furtunii, la rândul lor, încălzesc interiorul planetei TOI-6713.01, furnizându-i suficientă energie pentru a face ca întreaga sa suprafață să erupă cu vulcani.

„A fost obligată să ajungă într-o situație în care explodează constant cu vulcani”, a declarat Stephen Kane. Acest lucru duce la o situație în care suprafața topită a planetei radiază cu o temperatură de până la 2.600 de kelvin (2.327 de grade Celsius sau 4.220 de grade Fahrenheit). Pentru a pune o astfel de temperatură în perspectivă, aceasta este mai fierbinte decât unele stele de masă mică!

„Acest lucru ne învață extremele a câtă energie poate fi pompată într-o planetă terestră și consecințele acesteia. Deși știm că stelele contribuie la căldura unei planete, marea majoritate a energiei de aici este mareică și acest lucru nu poate fi ignorat.”, a mai declarat profesorul Kane.

Planeta gigantică HD 104067, care are o cincime din masa lui Jupiter, a fost descoperită în anul 2011 de către HARPS (High Accuracy Radial velocity Planet Searcher), un instrument prolific de căutare a planetelor de la Observatorul La Silla din Chile.

HARPS măsoară „oscilația” unei stele în raport cu axa sa de rotație, pe măsură ce steaua se învârte în jurul unui centru de masă pe care îl împarte cu planetele sale. Cea de-a doua planetă din sistem a fost, de asemenea, descoperită de HARPS, precum și de omologul său HIRES (High Resolution Echelle Spectrometer), de la Observatorul W. M. Keck din Hawaii. Cea de-a treia planetă – TOI-6713.01 – nu a fost observată până când Stephen Kane nu a venit să inspecteze observațiile stelei făcute de misiunea TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite) a NASA.

„A fost unul dintre acele momente de descoperire în care te gândești: «wow, este uimitor că acest lucru poate exista»”, a declarat Kane.

Fiind descoperită prin metoda de tranzit a vânătorii de exoplanete, prin care planeta trece prin fața stelei sale din perspectiva noastră în cosmos și blochează o parte din lumina care vine de la steaua sa, Kane și echipa sa cunosc deja diametrul lui TOI-6713.01. Acest lucru se datorează calculelor privind cantitatea de lumină stelară blocată de planetă în timpul tranzitului.

Următorul pas este de a măsura masa planetei prin intermediul măsurătorilor „oscilației” stelei sale cu ajutorul HARPS și HIRES. Odată ce se cunosc masa și raza, se poate calcula densitatea lui TOI-6713.01, ceea ce va permite echipei lui Kane să determine cât de mult material ar putea fi disponibil pentru a erupe din numeroșii (mulți) vulcani ai lui TOI-6713.01.