Încă din cele mai vechi timpuri am auzit poveşti cu oameni uriaşi.

Deşi au fost unele descoperiri arheologice care să confirme existenţa unor oameni cu dimensiuni neobişnuite, aceştia au rămas la stadiul de legendă, întrucât nu i-am văzut cu ochii noştri.

Chiar şi în Biblie sunt menţionaţi uriaşii:

„În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime.” – Geneza 6:4.

În epoca modernă, însă, avem norocul de a beneficia de avantajele oferite de tehnologie.

Astfel putem observa prin fotografii cel puţin câţiva oameni uriaşi din istoria recentă.

Top 10 cei mai înalţi oameni din istorie

#10. Zeng Jinlian – 2,48 metri

cea mai inalta femeie din lume

Începem lista cu cei mai înalţi oameni din lume cu o femeie.

Chinezoaica Zeng Jinlian este cea mai înaltă femeie din lume. Aceasta s-a născut pe 25 iunie 1964, iar la vârsta de 4 ani avea deja înăltimea de 1,56 metri.

La 12 ani avea peste 2 metri înălţime, iar la vârsta de 17 ani, pe când măsura 2,48 metri, a decedat în urma unor probleme de sănătate.

#9. Donald A. Koehler – 2,49 metri

cei mai inalti oameni din lume

Americanul Donald A. Koehler a fost, până la vârsta de 10 ani, un copil normal din punct de vedere al înălțimii. Născut în anul 1925, a dezvoltat boala denumită gigantism, care l-a făcut să crească neîncetat.

Un alt lucru curios a fost faptul că Donald a avut o soră geamănă, a cărei înălțime era de 1,75 metri. Acest fapt a stabilit un nou record, respectiv cea mai mare diferență de înălțime între doi gemeni: 74 cm.

Publicitate
• CITEŞTE ŞI:  Turcul mecanic, "mașina" de jucat șah din Timişoara care, în urmă cu 250 de ani, i-a învins pe Napoleon și pe Benjamin Franklin

Până la moartea sa, din anul 1981, a fost cel mai înalt om în viaţă din lume.

A decedat la vârsta de 55 de ani, din cauza unor probleme cardiace.

#8. Bernard A. Coyne – 2,49 metri

cei mai inalti oameni din istorie

Bernard A. Coyne a fost, până în 1921, când a decedat, cea mai înaltă persoană din lume.

Americanul s-a născut în anul 1897 şi, potrivit medicilor, Coyne a continuat să crească pe întreaga durată a vieții.

În anul 1918, uriaşul Bernard a vrut să lupte în Primul Razboi Mondial, însă a fost refuzat de armată, întrucât era prea înalt.

#7. Sultan Kösen – 2,51 metri

cei mai inalti oameni din istorie

Sultan Kösen, născut 10 decembrie 1982 este un bărbat turc, care deține recordul de cea mai înaltă persoană din lume în viaţă, recordul fiind recunoscut de Guinness World Records.

Gigantismul i-a fost declanșat de o tumoră la glanda pituitară.

Începând cu anul 2010 a urmat un tratament special, iar creșterea în înălțime a fost oprită.

#6. Edouard Beaupré – 2,51 metri

cei mai inalti oameni din lume

Edouard Beaupré s-a născut în 1881 şi a fost un artist de circ. A fost cel de-al 20-lea copil al unei familii nevoiașe din Canada.

Când a început şcoala, avea o înălţime normală, însă la 9 ani avea deja 1,85 metri, iar la 11 ani, 2 metri înălţime.

Ritmul de creștere al lui Edouard era atât de rapid, încât la 17 ani avea 2,16 metri înălțime.

A murit în anul 1904 de tuberculoză.

#5. Väinö Myllyrinne – 2,51 metri

cei mai inalti oameni din lume

Finlandezul s-a născut în anul 1909, iar la vârsta de 21 ani avea înălţimea de 2,22 metri. A avut o a două perioadă de creştere după ce a împlinit 30 de ani.

• CITEŞTE ŞI:  Cercetătorii spun că au aflat cu certitudine când s-au împerecheat oamenii și neanderthalienii

Väinö Myllyrinne este considerat cel mai înalt soldat din toate timpurile, activând în armata finlandeză.

A ajuns la înălţimea de 2,51 metri, iar în anul 1963 a decedat.

#4. Leonid Stadnyk – 2.57 metri

cei mai inalti oameni din lume

Ucraineanul Leonid Stadnyk s-a născut în anul 1971 și a început să crească în înălțime la vârsta de 12 ani, după o operație craniană.

Tumoarea pe care o avea a dus la secreția masivă a hormonilor de creștere.

La 20 de ani de la operație, tumoarea dispărut, însă a decedat în anul 2014.

#3. John F. Carroll – 2,63 metri

cei mai inalti oameni din lume

Americanul John F. Carroll s-a născut în anul 1932 și, potrivit medicilor, a avut perioade în care a crescut în înălțime chiar și 15 cm într-o singură lună.

Acesta suferea de gigantism, având o curbură bi-dimensională a coloanei vertebrale.

A murit în anul 1969, iar spre sfârşitul vieţii a scăzut în înălţime din cauza bolii de care suferea.

#2. John Rogan – 2,67 metri

cei mai inalti oameni din lume

Americanul John Rogan s-a născut în anul 1868 şi a început să crească rapid în înălțime la vârsta de 13 ani. Palmele sale măsurau 29 de centimetri lungime, iar talpa piciorului său, 35 centimetri.

Rogan suferea de anchiloză, iar la vârsta de 15 ani deja nu mai putea să meargă sau să stea în picioare.

Se deplasa cu ajutorul unui cărucior, însă avea o atitudine ce aducea zâmbetul pe feţele celor care îl întâlneau.

A murit în anul 1905 din cauza complicaţiilor bolii de care suferea.

#1. Robert Pershing Wadlow – 2,72 metri

cel mai inalt om din lume

Robert Waldow este cunoscut drept Gigantul din Illinois, fiind în topul listei cu cei mai înalţi oameni din lume. Acesta avea o înălţime de 2,72 metri, iar în imaginea de mai sus, Robert apare alături de tatăl său.

• CITEŞTE ŞI:  7 oraşe misterioase, scufundate în adâncuri, care par că sunt rupte din basme

Înălţimea sa neobișnuită s-a datorat unei hiperplazii a hipofizei, care a condus la un nivel înalt de secreție al hormonului de creștere, aceasta fiind una din cele mai rare boli din lume.

S-a născut pe 22 februarie 1918, iar după absolvirea școlii elementare din orașul natal, intră la Colegiul Shurtleff cu intenția de a studia dreptul.

Din cauza afecţiunilor medicale, Robert moare în anul 1940, la doar 22 de ani.

BONUS

Există date despre alte trei persoane cu o înălţime mai mare decât cea a lui Robert Waldow, însă informaţiile nu au fost documentate oficial.

Aceştia sunt:

  • John Middleton – a fost un uriaş care a trăit în Anglia, în sec. XVI. Pe mormântul său era scris: „Aici se odihneşte John Middleton, Copilul din Hale, care avea o înălţime de 2,82 metri (9 ft 3 in)”;
  • Feodor Machnow – a fost un bărbat din Rusia, născut în anul 1878. Acesta a călătorit prin Europa, unde participa la diferite spectacole, tocmai pentru a-şi afişa înălţimea. Înălţimea sa nu a fost documentată, dar se spunea despre acesta că măsura 2,83 metri;
  • Gigantul din Castlenau – despre această persoană nu există prea multe informaţii, însă se spune că ar fi avut 3,5 metri înălţime. Dovadă sunt trei fragmente osoase – o tibie, un humerus şi un femur, despre care unii specialişti spun că ar aparţine celei mai înalte persoane care a trăit vreodată.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.