Tragediile din viața lui Alexandru Ioan Cuza: amanta care l-a trădat și-a luat viața. La fel și unul dintre fiii lor

Născut pe 20 martie 1820, la Bârlad, destinul lui Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite și fondatorul statului național România, a fost unul al contrastelor profunde. Deși a intrat în istorie ca artizan al unității naționale, viața sa s-a încheiat în exil, forțat să abdice în 1866 în urma unui complot la care, notează unii istorici, ar fi luat parte inclusiv marea sa iubire, Maria Obrenovici.

Fiu al ispravnicului Ioan Cuza, un proprietar de pământ din județul Fălciu, și al Sultanei, membră a familiei Cozadini de origini fanariote, tânărul Alexandru Ioan Cuza a beneficiat de o educație europeană care i-a modelat viziunea.

De la revoluție la Unire

Parcursul său militar a început în armata moldovenească, unde ofițerul temerar a avansat până la rangul de colonel. Când suflul revoluțiilor europene a cuprins Moldova și Țara Românească în anul 1848, Cuza a fost un participant activ în mișcarea revoluționară din Moldova, afirmându-se ca un susținător fervent al luptei pentru unirea Principatelor.

11 ani mai târziu, pe 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al Moldovei. Într-o mișcare politică ce a uimit marile puteri, pe 24 ianuarie 1859, a fost ales și domn al Țării Românești. Astfel, se înfăptuia unirea de facto a celor două țări române.

Odată devenit domnitor, Cuza a inițiat o intensă activitate politică și diplomatică, urmărind mai întâi recunoașterea unirii de către puterea suzerană și puterile garante. Ulterior, a militat pentru desăvârșirea unirii pe calea înfăptuirii unității constituționale și administrative. Și-a atins obiectivul în ianuarie 1862, când Moldova și Țara Românească au format un stat unitar, adoptând oficial numele de România, cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.

Reformele sale profunde i-au atras însă dușmănia unei largi coaliții a partidelor politice, cunoscută drept „Monstruoasa Coaliție”, care l-a obligat să abdice în 1866.

O iubire în umbra tronului

De abdicarea sa este legat, conform unor analize istorice, și numele amantei sale, Maria Obrenovici, considerată marea dragoste a domnitorului.

Povestea lor de iubire a început într-un context social complicat. Maria era fiica boierului Costin Catargiu și fosta soție a principelui sârb Milos Obrenovici. În acea perioadă, Alexandru Ioan Cuza își petrecea o mare parte a vieții private departe de soția sa, fiind cunoscut pentru participarea la petreceri considerate „deocheate”.

Frumoasa și cocheta Maria Obrenovici a reușit să-l cucerească rapid pe domnitor, care nu a făcut un secret din aventura lor. Din această relație s-au născut doi fii, Alexandru (1864 – 1889) și Dimitrie (1865 – 1888). Într-un gest de o tărie remarcabilă, Doamna Elena (Elena Rosetti), cu care Cuza se căsătorise în 1844, dar care nu putuse să-i ofere copii, i-a adoptat pe cei doi băieți și i-a crescut ca pe propriii săi copii.

Istoricul Constantin G. Giurescu scria că Maria Obrenovici și-a dorit întotdeauna mai mult decât statutul de amantă a domnitorului.

„A întrebuinţat toate armele arsenalului feminin, de la cochetărie la eleganţă până la mijlocul pe care-l socotea decisiv: cei doi fii Alexandru şi Dumitru, pe care i-a avut cu principele Cuza şi pe care doamna Elena nu putuse să i-i dea. Până la urmă, e adevărat, Maria Obrenovici n-a izbutit în planurile ei ambiţioase. A fost însă pricina unor mari suferinţe sufleteşti pentru doamna Elena, care a avut totuşi tăria să se stăpânească, să nu lase să se vadă decât foarte rar şi numai rudelor de aproape – mamei ei şi cumnatului ei, Iordache Lambrino – furtuna ce-i răvăşea inima”, nota istoricul în lucrarea sa.

Alexandru Ioan Cuza i-a cumpărat iubitei sale o casă pe strada Biserica Amzei, în apropierea Palatului Domnesc, locuință în care era adesea văzut intrând, seara, deghizat.

Potrivit lui Corneliu Șenchea, în cartea „Amor și galanterie bucureșteană”, Maria Obrenovici s-ar fi folosit de sfaturile și mijlocirea lui Cesar Librecht, „unul dintre prietenii cei mai buni ai domnitorului, confident al său şi membru de bază al camarilei domneşti. Belgianul a ştiut atât de bine să câştige încrederea lui Cuza, încât, atunci când prietenul său a ajuns domn al Principatelor Unite, l-a avansat rapid de la simplu soldat la gradul de sublocotenent, ataşându-l statului major, pentru ca, nu după mult timp, să-l facă major, numindu-l în această calitate aghiotant domnesc, alături de colonelul Pisoschi”.

Complotul și abdicarea

Când liberalii Ion C. Brătianu, C.A. Rosetti şi Eugeniu Carada, împreună cu conservatorii Lascăr Catargiu, Anastase Panu, Grigore Brâncoveanu şi Gheorghe Ştirbei, precum şi căpitanii din Armata României (C. Pilat, Anton Berindei, Al. Lipoianu, Anton Costescu, Mălinescu, Alexandru Candiano – Popescu şi Handoca) au pus la cale complotul, Maria Obrenovici nu ar fi fost străină de plan.

Pe 11 februarie 1866, seara, mai mulți soldați au pătruns în casa de pe strada Biserica Amzei, unde Cuza se afla cu amanta sa. Conform unor mărturii, Maria Obrenovici ar fi fost cea care le-a descuiat ușa apartamentului ofițerilor, permițându-le să intre fără probleme și contribuind astfel la înlăturarea domnitorului.

Două zile mai târziu, Alexandru Ioan Cuza a plecat în exil în Germania, urmat fiind de soția sa, Elena Cuza, și de cei doi fii nelegitimi.

Un șir de tragedii

Pe 15 mai 1873, Alexandru Ioan Cuza a murit la Heidelberg, din cauza bolilor de inimă și a afecțiunilor pulmonare. Nicolae Iorga scria că soția sa, Elena, „i-a păstrat memoria cu o extraordinară devoţiune, neîngăduind să se rostească un singur cuvânt despre slăbiciunile pe care le cunoştea, le îngăduise şi – o spunea cu mândrie – le iertase, ca singura care pe lume putea să aibă acest drept”.

Destinul personajelor din jurul său a fost la fel de sumbru. La trei ani de la moartea lui Cuza, în anul 1876, Maria Obrenovici s-a sinucis la Dresda. Trupul ei neînsuflețit a fost înmormântat la Cimitirul „Eternitatea” din Iași.

Câțiva ani mai târziu, în anul 1888, s-a sinucis și fiul lor mai mic, Dimitrie Cuza. Tânărul era îndrăgostit de una dintre slujnicele de la palat. Când legătura a fost descoperită de Elena Cuza, slujnica a fost alungată. Dimitrie a fost găsit împușcat în camera sa din Palatul Ruginoasa.

Alexandru Cuza, fiul cel mare al domnitorului, a murit și el un an mai târziu, în anul 1889, la doar 23 de ani. A fost ucis de boala de inimă care îl măcina, pe când se afla în luna de miere în Spania. Văduva acestuia, Maria Moruzzi, s-a recăsătorit ulterior cu Ion I. C. Brătianu.