Descoperirea unui specimen din orice specie, conservat în permafrost, este întotdeauna interesantă, dar acum cercetătorii vor să ducă lucrurile la un alt nivel. O echipă din Rusia a efectuat recent necropsia unui bizon antic despre care se crede că datează de circa 8.000 de ani, iar acum speră să cloneze specimenul.
Bizonul a fost descoperit în vara anului 2022, în zona Khaastaakh din regiunea Verkhoyansk din Rusia, după care specimenul a fost donat Laboratorului Muzeului Mamutului de la Universitatea Federală de Nord-Est (NEFU) din Iakutsk. Specimenul este incomplet, însă capul, membrele anterioare și o parte din piept s-au păstrat remarcabil de bine.
Un bizon antic, vechi de circa 9.000 de ani, ar putea fi clonat
Considerat a avea în jur de un an și jumătate până la doi ani, specimenul de bizon antic a fost supus unei necropsii, în cadrul căreia au fost prelevate mostre de mușchi, piele și țesuturi moi, iar creierul a fost îndepărtat.[sursa]
Deși este dificil de stabilit vârsta bizonului, bizonii descoperiți anterior, în anii 2009 și 2010, au fost datați în urmă cu aproximativ 8-9 mii de ani. Se crede că rezultatele testelor pe eșantioane, care implică studii de radiocarbon și investigații microbiologice, vor face lumină asupra ecologiei habitatului bizonului și vor oferi informații despre vârsta geologică a acestuia.
„În mod preliminar, este vorba de un individ tânăr, în vârstă de 1,5-2 ani. Momentul în care a murit nu a fost încă stabilit. Vârsta geologică a bizonilor descoperiți în anii 2009 și 2010 a fost de 8-9 mii de ani, iar vârsta biologică este de aproximativ 2 luni și, respectiv, 4-4,5 ani.”, a declarat Maxim Ceprasov, șeful Muzeului Mamutului NEFU, într-un comunicat.[sursa]
Având în vedere că țesuturile au fost atât de bine conservate în permafrost, unii dintre membrii echipei cred că ar fi posibil să se folosească ADN-ul pentru a clona specimenul.
„Lucrăm cu o descoperire unică, care ar putea fi clonată în viitor datorită materialelor selectate. Acest lucru devine posibil datorită lucrului comun cu o echipă puternică de oameni de știință de frunte de la Universitatea Federală de Nord-Est.”, a declarat Hwang Woo Sok, profesor la NEFU, director al Fundației de Cercetare în Biotehnologie din Emiratele Arabe Unite.
Controverse privind echipa de cercetare
Este demn de remarcat faptul că acelaşi Hwang Woo Sok și-a pierdut postul de la Universitatea Națională din Seul, în Coreea de Sud, după ce s-a constatat că rezultatele sale au fost frauduloase și a fost aproape de a face închisoare pentru încălcarea reglementărilor de etică medicală în legătură cu colectarea de ovule umane.
De asemenea, echipa de cercetare a fost implicată în unele controverse după ce s-a dezvăluit că un urs găsit tot în permafrost, despre care se credea că datează de 22.000 de ani, avea de fapt doar 3.500 de ani.
Clonarea oricărui animal este întotdeauna un proces complicat, iar încercarea de a face acest lucru pe un animal care a fost îngropat sub gheață timp de câteva mii de ani poate face ca întreaga operațiune să fie mult mai dificilă.
„Pentru ca clonarea să fie posibilă, trebuie să găsim cromozomi intacți, dar ceea ce vedem chiar și la cele mai bune specimene este că fiecare cromozom este fragmentat în milioane de bucăți.”, a declarat paleogeneticianul Love Dalén, care nu este implicat în acest studiu.
„Din punctul meu de vedere, este mai probabil să dai cu banul și să iasă cap de o mie de ori la rând decât să găsești un cromozom intact dintr-un specimen vechi de mii de ani.”, a mai precizat Dalén.
În anul 2022, oamenii de știință au clonat cu succes șoareci din celule liofilizate, dar aceste celule pot fi congelate doar nouă luni, nu o potențială perioadă de nouă mii de ani.
De asemenea, cercetătorii lucrează la clonarea mamutului lânos, specie dispărută de circa 10.000 de ani. Dacă se vor putea reproduce genele necesare pentru a face posibilă clonarea, atunci am putea avea din nou mamuți care să hoinărească în Arctica.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: