Lichidul cefalorahidian, sau LCR, este un fluid vital, despre care puţină lume are informaţii. Este un lichid limpede, incolor, care joacă un rol crucial în menținerea sănătății și funcționării sistemului nervos central. Acesta amortizează creierul și măduva spinării, furnizează nutrienți și elimină deșeurile.
În acest articol
În ciuda importanței sale, problemele legate de LCR trec adesea neobservate până când ceva nu merge prost.
Danielle Wilhour, profesor asistent de neurologie, Universitatea din Colorado, este specialist în cefalee, adică durerea de cap. În activitatea ei de tratare a pacienților cu tulburări ale presiunii LCR, a văzut aceste afecțiuni prezentându-se în multe moduri diferite. Aceasta a explicat ce se întâmplă atunci când lichidul cefalorahidian nu mai funcționează, într-un articol publicat în The Conversation.[sursa]
Un fluid vital: ce este lichidul cefalorahidian?
Lichidul cefalorahidian (LCR) este compus din apă, proteine, glucoză, ioni și neurotransmițători. Acesta este produs în principal de plexul coroid, o rețea de celule situată în ventriculele creierului.
Plexul coroid produce aproximativ 500 de mililitri de LCR pe zi, însă doar aproximativ 150 de mililitri sunt prezenți în sistemul nervos central la un moment dat, datorită procesului continuu de absorbție și reumplere în creier.[sursa]
LCR circulă prin ventriculele cerebrale, canalul central al măduvei spinării și spațiul subarahnoidian care înconjoară creierul și măduva spinării.
LCR îndeplinește mai multe funcții esențiale. În primul rând, protejează creierul și măduva spinării de traumatisme, acționând ca un amortizor împotriva șocurilor mecanice. Suspendarea creierului în lichid reduce greutatea efectivă a acestuia și împiedică astfel deformarea sub propria sa masă.
De asemenea, LCR menține un mediu chimic stabil în sistemul nervos central, contribuind la eliminarea deșeurilor metabolice și la distribuirea nutrienților și hormonilor.
Când producția, circulația sau absorbția LCR este perturbată, pot apărea complicații medicale severe. Două dintre acestea sunt scurgerea de LCR și hipertensiunea intracraniană idiopatică.
Scurgerea de LCR
Scurgerea de LCR apare atunci când lichidul cefalorahidian se scurge printr-o ruptură sau perforație în dura mater, stratul extern dur al meningelui care înconjoară creierul și măduva spinării.
Dura poate fi afectată de traume craniene sau de proceduri chirurgicale care implică sinusurile, creierul sau coloana vertebrală, cum ar fi puncțiile lombare, anestezia epidurală, anestezia spinală sau mielogramele. Scurgerile spontane de LCR pot apărea și fără o cauză identificabilă.
Inițial, scurgerile de LCR au fost considerate rare, cu o incidență anuală estimată la 5 cazuri la 100.000 de persoane. Totuși, odată cu creșterea gradului de conștientizare și a progreselor în tehnicile de imagistică, aceste scurgeri sunt diagnosticate din ce în ce mai frecvent. Acestea sunt mai frecvente la adulții de vârstă mijlocie și la femei.[sursa]
Factorii de risc pentru această afecțiune includ tulburări ale țesutului conjunctiv, precum sindromul Ehlers-Danlos, și sindromul tahicardiei ortostatice posturale.
Din păcate, scurgerile de LCR sunt adesea diagnosticate greșit ca migrene, sinuzite sau alergii, din cauza simptomatologiei variate. Principalul simptom este cefaleea pozițională, care se ameliorează atunci când pacientul stă întins și se agravează când stă în picioare. Durerea este de obicei localizată în zona occipitală și poate iradia către gât și între omoplați.
Pe lângă cefalee, pacienții pot prezenta și tinitus, tulburări de vedere, probleme de memorie, confuzie, amețeli și greață.
Imagistica medicală, cum ar fi RMN-ul cerebral sau spinal și mielograma, pot confirma diagnosticul de scurgere de LCR. Semnele tipice includ migrarea creierului către baza craniului și acumularea de lichid în afara durei. Cu toate acestea, aproximativ 19% dintre pacienți pot avea imagini normale, astfel încât o scanare negativă nu exclude complet diagnosticul.[sursa]
Tratamentul conservator al unei scurgeri de LCR constă în repaus la pat, creșterea aportului de lichide și evitarea pozițiilor verticale prelungite, pentru a permite vindecarea naturală a perforației. Creșterea consumului de cofeină la echivalentul a trei-patru cești de cafea pe zi poate ajuta la stimularea producției de LCR prin activarea plexului coroid. Cofeina contribuie, de asemenea, la ameliorarea durerii prin interacțiunea cu receptorii de adenozină, implicați în percepția durerii.
Dacă tratamentul conservator nu are succes, poate fi necesar un plasture de sânge epidural. Această procedură implică prelevarea de sânge din brațul pacientului și injectarea acestuia în coloana vertebrală, unde sângele poate forma un sigiliu peste locul perforat, facilitând vindecarea.
Îmbunătățirea cefaleei poate fi rapidă, dar dacă plasturele nu este eficient sau efectele sunt temporare, pot fi necesare teste suplimentare pentru a localiza mai precis scurgerea. În cazuri rare, intervenția chirurgicală poate fi necesară. Majoritatea pacienților cu scurgeri de LCR răspund bine la unul dintre aceste tratamente.
Hipertensiunea intracraniană idiopatică
Hipertensiunea intracraniană idiopatică este o afecțiune caracterizată prin acumularea excesivă de lichid cefalorahidian (LCR), care crește presiunea în interiorul craniului și comprimă creierul. Termenul „idiopatică” indică faptul că etiologia acestei presiuni crescute rămâne necunoscută.[sursa]
Majoritatea pacienților cu hipertensiune intracraniană idiopatică au un istoric de obezitate sau de creștere recentă în greutate. Alți factori de risc includ utilizarea anumitor medicamente, cum ar fi tetraciclina, excesul de vitamina A, tretinoina, steroizii și hormonul de creștere.
Femeile obeze de vârstă mijlocie sunt de 20 de ori mai predispuse să fie diagnosticate cu hipertensiune intracraniană idiopatică decât alte grupuri de pacienți. Pe măsură ce prevalența obezității continuă să crească, incidența acestei afecțiuni urmează o tendință ascendentă.
Simptomele comune la pacienții cu hipertensiune intracraniană idiopatică includ cefalee, tulburări de vedere, tinitus și dureri oculare. Papiledemul, sau edemul discului optic, reprezintă un semn caracteristic observat la examinarea fundoscopică a retinei. În plus, clinicienii pot detecta și paralizii ale mușchilor oculari la acești pacienți.
Imagistica cerebrală este esențială în evaluarea pacienților suspectați de hipertensiune intracraniană idiopatică, pentru a exclude alte cauze posibile ale presiunii crescute a LCR, cum ar fi tumorile cerebrale sau tromboza venoasă cerebrală. Puncția lombară este, de asemenea, crucială pentru diagnostic, permițând măsurarea presiunii LCR și analiza compoziției acestuia.
Având în vedere că hipertensiunea intracraniană ridicată poate deteriora nervul optic și poate duce la pierderea permanentă a vederii, tratamentul are ca obiectiv principal scăderea presiunii intracraniene și protejarea funcției nervului optic. Opțiunile terapeutice includ scăderea în greutate, modificările dietetice și administrarea de medicamente pentru reducerea producției de LCR. În cazurile severe, procedurile chirurgicale pot fi necesare pentru a reduce presiunea intracraniană.[sursa]
Direcții viitoare și aspecte necunoscute
Lichidul cefalorahidian este esențial pentru sănătatea creierului, dar, în ciuda progreselor în înțelegerea tulburărilor asociate cu acesta, există încă numeroase necunoscute.
Mecanismele exacte care contribuie la apariția unor afecțiuni precum scurgerile de LCR și hipertensiunea intracraniană idiopatică nu sunt complet elucidate, deși există diverse teorii.[sursa]
Cercetările continue sunt esențiale pentru a îmbunătăți acuratețea diagnosticului și pentru a dezvolta tratamente mai eficiente pentru tulburările LCR.
