Un izotop folosit la tratarea cancerului va fi produs în România, la Centrala nucleară de la Cernavodă. Nuclearelectrica și Framatome au finalizat studiul de fezabilitate pentru producerea izotopului medical Lu-177 la Cernavodă

Compania Nuclearelectrica, împreună cu Framatome, a anunțat concluziile favorabile ale studiului de fezabilitate care a evaluat posibilitatea producerii izotopului medical Lutețiu-177 (Lu-177) la centrala nucleară de la Cernavodă. Acest izotop este utilizat în tratamentul unor forme de cancer.

Potrivit unui comunicat al Nuclearelectrica, cele două companii trec acum la implementarea proiectului, care include etapele de proiectare detaliată, achiziții, instalare și punerea în funcțiune a unui sistem de iradiere în cadrul Unității 2 a centralei nucleare. Lansarea unui serviciu comercial de iradiere la scară largă pentru producerea izotopilor medicali este planificată pentru anul 2028.[sursa]

Lutețiu-177

Un izotop folosit la tratarea cancerului, Lutețiu-177: un nou capitol pentru România și industria nucleară globală

„Nuclearelectrica se angajează nu doar în producția de energie, ci și în sprijinirea sănătății publice. Producția de Lutețiu-177 reprezintă o etapă crucială atât pentru România, cât și pentru industria nucleară globală. Contribuția noastră la tratarea cancerului prin medicina nucleară consolidează rolul energiei nucleare în îmbunătățirea calității vieții.”, a declarat Cosmin Ghiță, CEO al Nuclearelectrica.

Studiul de fezabilitate, lansat în noiembrie 2023, s-a bazat pe tehnologia Framatome pentru producerea de izotopi. Acesta a analizat potențialul infrastructurii de la Cernavodă de a transforma ținte de Yterbiu-176 în izotopi medicali, pe lângă producția constantă de energie electrică cu emisii scăzute de carbon.

„Rezultatele studiului arată că, prin adaptarea tehnologiei Framatome la Unitatea 2 de la Cernavodă, reactorul ar putea iradia Yterbiu-176 la standardele tehnice necesare pentru producerea radiofarmaceuticelor pe bază de Lutețiu-177.”, conform declarației companiei.

• CITEŞTE ŞI:  Omul care nu a dormit de 60 de ani i-a lăsat pe medici nedumeriţi cu povestea sa

„Suntem mândri de această etapă realizată împreună cu Nuclearelectrica și suntem pregătiți să avansăm la următoarea fază a proiectului. Extinderea capacităților nucleare pentru producerea de radioizotopi critici ajută la asigurarea unei aprovizionări fiabile și diversificate, esențiale în lupta împotriva cancerului.”, a declarat François Gauché, vicepreședinte Framatome Healthcare.

Proiectul vizează și asigurarea unei rezerve adecvate de Lutețiu-177 pentru a satisface cererea internă din România în producerea și furnizarea de radiofarmaceutice. Potrivit Nuclearelectrica, Lu-177 este un izotop emițător beta, utilizat în terapia cu radionuclizi țintiți pentru tratarea cancerului de prostată, dar și în alte tratamente radiofarmaceutice inovative pentru diverse forme de cancer. Acest izotop distruge celulele canceroase fără a afecta țesuturile sănătoase din jur.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: