„Mumia urlătoare”: cercetătorii susţin că au rezolvat misterul vechi de 3.500 de ani

O nouă analiză a unei mumii vechi de 3.500 de ani, cunoscută sub numele de „Mumia Urlătoare”, ar putea revizui ceea ce înseamnă o mumificare „bună” sau „rea” și ar putea rezolva un mister care i-a lăsat perplecși pe egiptologi de ani de zile.

În anul 1935, în timpul unei expediții arheologice la Deir el-Bahari, în apropiere de Luxor, a fost descoperită o mumie care a lăsat arheologii perplecși timp de aproape un secol. Acum, oamenii de știință cred că au găsit o explicație pentru starea neobișnuită în care a fost găsită aceasta, relatează Reuters.

Mumia Urlătoare, descoperită în urmă cu un secol

Mumia, descoperită în prima jumătate a secolului XX, a fost poreclită „Femeia Urlătoare” sau „Mumia Urlătoare” din cauza faptului că a fost îmbălsămată cu gura larg deschisă, într-o aparentă grimasă de durere.

Recent, cercetătorii au utilizat tomografia computerizată (CT) pentru a realiza o „disecție” virtuală a mumiei. În urma examinării, aceștia au ajuns la concluzia că femeia a murit cel mai probabil în durere, o concluzie care nu îi va surprinde pe experți.

Echipa de cercetare consideră că ea a suferit de o formă rară de contracție musculară numită „spasm cadaveric”, care apare în momentul morții.

Noua cercetare a oferit mai multe indicii privind-o pe „femeia care ţipă”

Scanările CT au relevat că femeia avea 48 de ani la momentul morții și suferea de o formă ușoară de artrită la coloana vertebrală. Profesorul Sahar Saleem de la Universitatea din Cairo, expert în radiologie, este autorul principal al studiului publicat în revista Frontiers in Medicine.

Femeia a fost îmbălsămată acum aproximativ 3.500 de ani, într-o perioadă a istoriei egiptene cunoscută sub numele de Noul Regat. Mumia este bine conservată, fiind îmbălsămată cu substanțe scumpe importate în Egiptul Antic, cum ar fi uleiul de ienupăr și tămâia rășinoasă.

Egiptenii din Antichitate acordau o importanță deosebită păstrării trupurilor după moarte, considerând mumificarea o măsură esențială pentru asigurarea unei existențe demne în viața de apoi. De obicei, procesul de mumificare implica îndepărtarea organelor interne, dar acest lucru nu s-a întâmplat în cazul „femeii care ţipă”.

„În Egiptul Antic cei care se ocupau de îmbălsămare aveau grijă de trupul mort pentru ca el să arate frumos pentru viața de apoi. Acesta este motivul pentru care ei erau axați pe închiderea gurii morților prin legarea mandibulei de cap, pentru a împiedica căderea postmortem a mandibulei, cum se întâmplă în mod normal.”, a explicat profesorul Sahar Saleem.

Cea mai plauzibilă explicație pentru starea neobișnuită a mumiei egiptene

Profesorul a afirmat, de asemenea, că substanțele de calitate ridicată folosite pentru îmbălsămarea „Mumiei Urlătoare” exclud ipoteza ca „procesul de mumificare să fi fost neglijent și că s-a uitat pur și simplu închiderea gurii ei”.

„De fapt, au îmbălsămat-o bine și au împodobit-o cu obiecte funerare scumpe – două inele costisitoare făcute din aur și argint și o perucă lungă făcută din fibre de palmier.”, subliniază cercetătorul.

„Acest lucru a deschis calea pentru alte explicații pentru gura larg deschisă – că femeia a murit țipând de agonie sau durere și că mușchii feței s-au contractat pentru a păstra această înfățișare în momentul decesului din cauza spasmului cadaveric.”, a mai explicat Sahar Saleem.

Profesorul Sahar Saleem a subliniat că, după 3.500 de ani, „povestea adevărată și circumstanțele morții acestei femei rămân necunoscute” și că, având în vedere aceste aspecte, cauza exactă a expresiei neobișnuite a feței sale după mumificare nu poate fi determinată cu certitudine absolută.

Deși spasmul cadaveric este un fenomen puțin înțeles chiar și astăzi, cercetătorul de la Universitatea din Cairo consideră că aceasta este cea mai plauzibilă explicație pentru modul în care a fost conservată mumia.

Profesorul Saleem a exclus posibilitatea ca femeia să fi fost îmbălsămată în timp ce era încă în viață, afirmând că nu crede că „acest lucru este posibil”.

Ce se cunoaşte despre „Mumia Urlătoare”

„Mumia Urlătoare” a fost descoperită în orașul antic Teba, în timpul excavării unui mormânt aparținând unui oficial de rang înalt numit Senmut, arhitect și supraveghetor al lucrărilor regale în timpul domniei reginei Hatșepsut (1479 – 1458 î.e.n.). Unii istorici speculează că Senmut ar fi fost amantul reginei egiptene.

„Mumia Urlătoare” a fost găsită într-un sarcofag de lemn, amplasat într-o încăpere funerară sub mormântul familiei lui Senmut. Deși identitatea ei nu a fost stabilită, arheologii consideră că a fost o persoană cu un statut socio-economic ridicat, având în vedere bijuteriile valoroase descoperite în sarcofag.

Aceasta nu este singura mumie găsită cu gura deschisă într-o aparentă grimasă. Au existat alte descoperiri similare atât în Egipt, cât și în zona Americilor. Cercetătorii egipteni consideră că ipoteza lor ar putea explica și aceste cazuri similare.