O nouă cercetare rescrie povestea originilor civilizației sumeriene, dezvăluind cum un dans cosmic între maree, fluvii și un țărm în continuă schimbare a creat condițiile pentru apariția primelor orașe din lume în Mesopotamia. Publicat în revista PLOS One, studiul susține că un sistem natural de irigații, alimentat de mareele Golfului Persic, a fost forța determinantă care a permis înflorirea agriculturii și a vieții urbane.
Timp de decenii, istoricii au atribuit prosperitatea Sumerului din perioada Uruk, acum aproximativ 6.000 de ani, unor factori precum păstoritul, comerțul și diversitatea resurselor. Rămânea însă o enigmă: cum au reușit societățile timpurii să genereze surplusul agricol necesar pentru a susține orașe-stat avansate precum Uruk, Ur și Lagash, înainte de a construi sistemele complexe de irigații pe care le cunoaștem?
Ascensiunea vechii civilizații sumeriene: un sistem ingenios de irigații naturale alimentat de maree
Studiul, intitulat „Fundamentele morfodinamice ale Sumerului”, oferă piesa lipsă. O echipă condusă de românul Liviu Giosan, cercetător la Woods Hole Oceanographic Institution, și Reed Goodman, de la Universitatea Clemson, a combinat date satelitare cu analize paleo-environmentale și noi mostre de foraj de la situl Tell al-Hiba, vechiul Lagash.
Reconstituirea peisajului antic a dezvăluit un mecanism ingenios: timp de secole, de două ori pe zi, mareele împingeau apa dulce din Golf în cursurile inferioare ale Tigrului și Eufratului. Acest flux constant iriga în mod natural terenurile fertile, permițând cultivarea curmalilor și a altor recolte în canale de mici dimensiuni, fără a necesita o infrastructură masivă.
Această hidrologie predictibilă a alimentat o agricultură intensivă și diversificată, punând bazele creșterii demografice și dezvoltării sociale. Însă peisajul era într-o continuă transformare. Pe măsură ce fluviile au depus sedimente și au format noi delte la gurile de vărsare, accesul la maree a fost treptat blocat. Dispariția acestui sistem natural de irigații a forțat comunitățile sumeriene să se adapteze, dezvoltând proiecte de irigații la scară largă, bazate pe fluvii. Acestea, la rândul lor, au necesitat coordonare politică, o autoritate centralizată și noi ideologii de stat pentru a le gestiona.
Descoperirile se aliniază perfect cu dovezile arheologice, conform lui Holly Pittman, directoarea Proiectului Arheologic Lagash al Muzeului Penn. „Schimbările rapide ale mediului au favorizat inegalitatea, consolidarea politică și ideologiile primei societăți urbane din lume”, afirmă ea.
Ecoul apelor în miturile primei civilizații
Impactul acestor transformări hidrologice pare să fi pătruns adânc în cultura și mitologia sumeriană. Zeul Enki, cel care a separat apele „dulci” de cele „amare”, ar putea fi o amintire culturală a circulației mareelor, care amestecau apa proaspătă a fluviilor cu cea sărată a golfului. Chiar și mituri fundamentale, precum Geneza din Eridu sau povestea potopului universal, ar putea fi inspirate de inundațiile catastrofale care aveau loc atunci când viiturile de primăvară ale Tigrului și Eufratului se revărsau peste câmpia mesopotamiană.
Plasând dinamica țărmului în inima procesului de urbanizare, studiul reinterpretează ascensiunea Sumerului. Nu a fost doar un triumf al ingeniozității umane, ci și produsul unui dialog constant și complex între oameni și apele care le-au modelat destinul.
