Clipitul este o funcție biologică esențială pentru întreținerea ochilor și, de cele mai multe ori, o facem de nenumărate ori pe minut fără să ne gândim prea mult la asta. Totuși, s-ar putea să devii mult mai conștient de propriile pleoape după ce vei afla rezultatele unui nou studiu care leagă clipitul de sarcina cognitivă.
Cercetătorii din Canada au descoperit un fenomen fascinant: tindem să clipim mai puțin atunci când ascultăm pe cineva vorbind, iar acest efect se amplifică semnificativ atunci când există zgomot de fond.
„Am vrut să aflăm dacă clipitul este influențat de factorii de mediu și cum se raportează acesta la funcția executivă. De exemplu, există un moment strategic în care o persoană clipește pentru a nu pierde din vedere ceea ce se spune?”, a explicat Pénélope Coupal, cercetător în psihologie la Universitatea Concordia din Montreal.
Pentru a desluși acest mister, echipa de cercetare a realizat două experimente care au implicat un total de 49 de participanți. Oamenii de știință au monitorizat riguros numărul de clipiri înregistrate în timp ce voluntarii ascultau propoziții citite cu voce tare.
Cum este influențat clipitul de zgomotul de fond
Pe parcursul experimentelor, au fost ajustate două variabile cheie: condițiile de iluminare și zgomotul de fond, factori care îngreunau sau ușurau auzirea.
Rezultatele au fost clare: la toți participanții, frecvența clipirilor a scăzut în mod vizibil și constant în timp ce propozițiile erau citite cu voce tare, comparativ cu momentele de dinainte și de după ascultare. Mai mult, atunci când nivelurile de zgomot de fond erau mai ridicate, frecvența clipirilor scădea și mai mult.
Interesant este că nu au existat schimbări semnificative în rata clipirilor în diferite condiții de iluminare. Acest lucru sugerează că efortul cognitiv de înțelegere a vorbirii, și nu efortul vizual, a fost cel care a influențat clipirea.
Chiar dacă rata medie a clipirilor a variat de la o persoană la alta, tendința de a reduce numărul de clipiri pe minut a rămas constantă în cadrul grupului. În concordanță cu concluziile studiilor anterioare, acest lucru indică faptul că clipim mai puțin atunci când creierul nostru depune un efort mai mare pentru a procesa și înțelege sunetele.
„Nu clipim la întâmplare. De fapt, clipim sistematic mai puțin când ni se prezintă informații importante.”, a subliniat Coupal, conform IFL Science.
De ce clipitul scade când creierul este atent și cum știi dacă cineva te ascultă
Deși cercetătorii nu au studiat direct de ce gândirea și clipitul sunt atât de strâns legate, ei au câteva ipoteze. De exemplu, creierul poate încetini frecvența clipirii pentru a minimiza întreruperile informațiilor vizuale, chiar dacă activitatea principală este una auditivă.
„Studiul nostru sugerează că clipitul este asociat cu pierderea informațiilor, atât vizuale, cât și auditive. Probabil de aceea suprimăm clipitul atunci când primim informații importante.”, a spus Mickael Deroche, cercetător în psihologie și inginer acustician la Universitatea Concordia.
Există deja cercetări care sugerează că clipitul acționează ca un fel de „pauză mentală” pentru creier în timp ce acesta procesează propoziții scrise sau răspunde la semnale emoționale. Prin urmare, un clipit mai puțin frecvent ar putea fi un semn clar că creierul este atent și concentrat.
„Este posibil ca un mecanism de reglare similar să fie în joc în cadrul sistemului auditiv, adaptând principiile observate în vedere pentru a sprijini procesarea auditivă prin optimizarea sincronizării clipirii pentru a reduce întreruperile în atenția auditivă”, notează cercetătorii în lucrarea lor.
Privind spre viitor, echipa sugerează că modelele de clipire ar putea fi folosite într-o zi ca o metodă alternativă de evaluare a încărcării cognitive și a procesării cognitive. Aceasta ne-ar putea ajuta să înțelegem momentele în care creierul este „mai ocupat” și, poate, să identifice semnele unor probleme cognitive – similar cu modul în care sunt analizate vorbirea și auzul.
Cu toate acestea, oamenii de știință subliniază că vor trebui să colecteze mult mai multe date pentru a valida aceste conexiuni.
„Pentru a fi pe deplin convingători”, concluzionează Deroche, „trebuie să cartografiem sincronizarea și modelul precis al modului în care informațiile vizuale [și] auditive se pierd în timpul clipirii. Acesta este următorul pas logic”.
Cercetarea a fost publicată în jurnalul științific Trends in Hearing.
