În ziua în care a împlinit 20, Tim Foley a avut surpriza vieții sale. El și fratele lui, Alex, își așteptau prietenii la petrecerea de aniversare, dar la ușa locuinței lor din Cambridge, Massachusetts au bătut agenții FBI.
Motivul: părinții lor erau spioni ruși, relatează publicaţia The Guardian.
Tim și Alex s-au născut în SUA și, până pe 27 iunie 2010, știau doar că tatăl lor, Donald Heathfield, studiase la Harvard și lucra la o firmă de consultanță din Boston, iar mama, Tracey Foley, era agent imobiliar.
Inițial, au crezut că agenții FBI au făcut o mare greșeală, dar apoi s-au convins că părinții lor lucrau pentru SVR, serviciul rus de spionaj. Andrei Bezrukov și Elena Vavilova s-au născut în URSS, au fost recrutați de KGB și trimiși, apoi, în SUA împreună cu alți opt agenți. Întreaga rețea a fost deconspirată, în 2010, de un spion rus care a ales să colaboreze cu autorităţile americane.
„Bărbatul și femeia cărora băieții îi știau ca fiind mama și tata erau, într-adevăr, părinții lor, dar numele lor nu erau Donald Heathfield și Tracey Foley. Donald Heathfield și Tracey Foley erau doi canadieni care muriseră cu mult timp în urmă, când erau copii. Identitățile acestora fuseseră furate și însușite de părinții băieților”, precizează The Guardian.
Un reporter al publicației britanice s-a întâlnit, anul acesta, cu cei doi băieți, cunoscuți acum ca Alexander Vavilov și Timofei Vavilov. Primul știe rusă cât să comande un prânz la restaurant și studiază în Europa, iar fratele său lucrează în Asia, în domeniul financiar.
Ambii au acceptat să vorbească, pentru The Guardian, despre ce a urmat după vizita agenților FBI. Într-o primă fază, părinții lor, acum stabiliți la Moscova, au ajuns după gratii, iar cei doi – la o instanță din Boston.
În cele din urmă, Alexander Vavilov și Timofei Vavilov au plecat la Moscova, unde au fost întâmpinați de un grup de persoane care s-au recomandat drept colegii părinților lor. „Ne-au arătat fotografii cu părinții noștri de când aveau 20 și ceva de ani, fotografii în care apar în uniformă, cu medalii. Până atunci, refuzasem să cred că este adevărat”, a povestit Alexander Vavilov.
sursa: digi24.ro
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: