Era o noapte tropicală, toridă, pe 8 iunie 1708. În largul coastei care astăzi aparține Columbiei, întunericul a fost sfâșiat de o explozie cataclismică. Galionul San José, mândria flotei spaniole, a fost înghițit de flăcări și apoi de apele Mării Caraibilor. Odată cu el s-au scufundat 600 de suflete și o comoară atât de vastă, încât a devenit o legendă. Timp de peste 300 de ani, totul a rămas tăcere. Până acum.
Astăzi, la 600 de metri sub valuri, un alt fel de prezență străbate întunericul. Un robot subacvatic, ghidat de o echipă columbiano-mexicană, execută o operațiune de 4,5 milioane de dolari care ține lumea cu sufletul la gură. Misiunea sa: să readucă la lumină secretele de pe San José, epava supranumită, pe bună dreptate, „Sfântul Graal al epavelor”. Valoarea estimată a încărcăturii? O sumă amețitoare de 20 de miliarde de dolari în aur, argint și smaralde.
De la ghiulele la tribunale: galionul San José, o comoară, două războaie
Construit în anul 1697 și lansat un an mai târziu, galionul San José era o fortăreață plutitoare: o navă cu trei catarge și 64 de tunuri, parte a faimoasei flote spaniole de comori. Destinul său a fost pecetluit de un conflict global – Războiul de Succesiune Spaniolă. În spatele luptei pentru tronul Spaniei se ascundea o miză economică uriașă: controlul rutelor comerciale și a bogățiilor din Lumea Nouă, pe care Marea Britanie, o putere în plină ascensiune, îl dorea cu ardoare.
În acea noapte fatidică de iunie, în apropierea insulei Barú, escadra spaniolă a dat piept cu patru nave britanice sub comanda amiralului Charles Wager. Bătălia, cunoscută azi ca „Acțiunea lui Wager”, a fost brutală. Nava-soră, San Joaquín, a reușit să se strecoare și să ajungă în siguranța portului Cartagena. San José, însă, a fost încolțit de nava britanică Expedition. După o oră de luptă aprigă, o explozie a pulverelor a sfâșiat galeonul din interior. S-a scufundat atât de repede, încât doar 11 din cei 600 de oameni de la bord au supraviețuit. Britanicii, deși victorioși, au rămas cu buza umflată, capturând doar o mică parte din comoara unei a treia nave.
Trei secole mai târziu, San José se află în centrul unui nou război. De data aceasta, nu se mai trag ghiulele, ci se duc bătălii legale în săli de judecată internaționale. Disputa pentru proprietatea comorii este acerbă și complexă, implicând guvernele Columbiei, Spaniei și statului Peru (de unde provenea o parte din argint). Lor li se alătură poporul indigen Qhara Qhara din Bolivia și descendenții muncitorilor africani înrobiți, forțați să extragă metalele prețioase care formau încărcătura.
Miza a devenit și mai încâlcită din cauza companiei americane Sea Search Armada. Aceasta susține că a descoperit epava încă din 1981 și, după decenii de procese, a dat în judecată Columbia pentru 10 miliarde de dolari, jumătate din valoarea estimată a comorii. Columbia, însă, a respins pretenția, anunțând în 2015 că a localizat adevărata epavă într-un alt loc, folosind tehnologie de ultimă generație.
Ce a văzut robotul în bezna adâncurilor?
În anul 2022, un vehicul subacvatic telecomandat a oferit lumii primele imagini clare ale sitului. Fotografiile au dezvăluit o scenă înghețată în timp: tunuri de bronz intacte, ceramică fină, lingouri de aur și grămezi de monede (dobloni) parțial acoperite de sedimente. Aceste imagini au confirmat legenda și au declanșat faza actuală a recuperării.
Președintele columbian, Gustavo Petro, a insistat asupra importanței istorice și culturale, numind-o, la fel ca predecesorul său, „cea mai valoroasă comoară descoperită în istoria umanității”. Însă viziunea sa depășește valoarea materială.
Mai mult decât aur: misiunea de a recupera poveștile
Aici intervine Institutul Columbian de Antropologie și Istorie (ICANH), partenerul științific al guvernului. Arheologii lor nu vânează comori, ci indicii. Ei vor să privească dincolo de strălucirea aurului, folosind fiecare artefact recuperat – de la o pipă de lut la un nasture de uniformă – pentru a reconstitui viețile celor care au pierit.
Într-o declarație oficială, institutul a subliniat clar: „prioritatea nu este valoarea monetară, ci recuperarea contextului cultural și a poveștilor de viață ale celor 600 de pasageri”. Este o misiune de a da un nume și o istorie victimelor uitate ale lăcomiei imperiale.
Pe măsură ce robotul își continuă dansul delicat pe fundul mării, fiecare obiect adus la suprafață este o pagină dintr-o carte pierdută. San José nu este doar o epavă plină cu aur; este o capsulă a timpului, un mormânt comun și o oglindă a istoriei.
Acum, când comorile și secretele sale ies, în sfârșit, la lumină, întrebarea fundamentală care plutește deasupra apelor Caraibilor nu este cui îi aparține aurul, ci cui îi aparțin, de drept, poveștile celor 600 de suflete pierdute în adâncuri?
