25 de curiozități despre Viena, fostă capitală imperială

Viena, capitala Austriei, este un oraș unde grandoarea imperială se împletește armonios cu dinamismul modern. O metropolă care a fost inima unor imperii vaste, precum cel Habsburgic și Austro-Ungar, Viena pulsează astăzi ca un lider recunoscut la nivel mondial în ceea ce privește calitatea vieții. Sub fațada sa elegantă, se ascund straturi de istorie fascinantă, de la legiunile romane care au patrulat malurile Dunării, la intrigile diplomatice ale Congresului care a redesenat Europa și până la ecourile Războiului Rece, când orașul a devenit un notoriu cuib de spioni. Este un oraș al contrastelor, unde palatele baroce stau alături de arhitectură modernistă, iar tradiția cafenelelor vieneze coexistă cu hub-uri tehnologice inovatoare.  

În acest articol ne propunem să depășim ghidurile turistice obișnuite, dezvăluind 25 de curiozități captivante, aspecte mai puțin cunoscute sau deosebit de interesante despre Viena. Vom explora rădăcinile sale antice, vom traversa secole de istorie tumultuoasă, vom pătrunde în efervescența sa culturală unică, vom analiza realizările sale moderne și vom descoperi tradiții și locuri inedite. Fiecare curiozitate este o piesă dintr-un mozaic complex, oferind împreună un portret multi-fațetat al acestei capitale europene remarcabile, un oraș care continuă să fascineze și să inspire.

Orașul se întinde pe o suprafață totală de aproximativ 414,9 kilometri pătrați. La începutul anului 2024, populația sa depășea pragul de 2 milioane de locuitori, ceea ce reprezintă aproximativ 22% din populația totală a Austriei. Din punct de vedere economic, Viena este un motor puternic pentru țară, generând un produs intern brut (PIB) de peste 110 miliarde de euro, contribuind astfel cu 25% la producția economică totală a Austriei.

25 de curiozități despre Viena

#1. Vindobona: rădăcinile romane sub caldarâmul vienez

Istoria Vienei își are începuturile cu mult înainte de splendoarea imperială, în tabăra militară romană Vindobona, stabilită strategic pe malul Dunării, în provincia Pannonia. Înainte de venirea romanilor, zona era locuită de tribul celtic al Boiilor, fiind integrată în Imperiul Roman în timpul domniei împăratului Augustus. Importanța sa strategică a crescut exponențial, devenind o fortăreață majoră, mai ales în timpul Războaielor Marcomanice de la sfârșitul secolului al II-lea d.Hr.. Se crede chiar că împăratul filozof Marcus Aurelius și-a găsit sfârșitul aici, în timpul acestor campanii militare, un detaliu poignant care leagă Viena de una dintre cele mai marcante figuri ale antichității.^[sursa]

Pe lângă funcția sa militară, în apropierea taberei s-a dezvoltat o așezare civilă, cunoscută sub numele de canabae. Aceasta a prosperat, evoluând în secolul al III-lea la rangul de municipium, reflectând creșterea importanței sale dincolo de scopurile pur militare. Dezvoltarea a continuat și în secolul al IV-lea, incluzând înființarea unei stații pentru flota fluvială romană. Cu toate acestea, declinul a început în jurul anului 395 d.Hr., ducând în cele din urmă la abandonarea așezării.

Un aspect interesant este că Viena medievală nu s-a dezvoltat din ruinele așezării civile (municipium), ci mai degrabă din rămășițele taberei militare. Moștenirea romană nu este doar o amintire istorică; ea este încorporată în însăși structura urbană a centrului Vienei. Planul original al taberei romane încă influențează configurația străzilor moderne, în special în zonele Hohe Markt și Michaelerplatz. Descoperirile arheologice continue scot la lumină vestigii ale clădirilor administrative (principia), reședinței comandantului (praetorium) și ale altor structuri, oferind o legătură tangibilă peste milenii și demonstrând cum deciziile strategice antice pot modela dezvoltarea urbană pe termen lung.

#2. Capitala Habsburgilor: inima unui imperiu vreme de secole

Destinul Vienei ca centru imperial a fost pecetluit în anii 1270, când Rudolf I, proaspăt ales Rege al Germaniei și membru al dinastiei Habsburg, a preluat controlul Ducatului Austriei, inclusiv al Vienei, după victoria împotriva Regelui Ottokar al II-lea al Boemiei. Acest moment a marcat începutul unei lungi și definitorii asocieri între oraș și puternica dinastie Habsburgică.^[sursa]

Deși teritoriile Habsburgilor au format un imperiu oficial abia în anul 1804, Viena a funcționat ca și capitală de facto – „orașul imperial” – pe aproape întreaga perioadă a hegemoniei habsburgice. Monarhia lor cuprindea vaste teritorii din Europa Centrală și de Est, incluzând mare parte din Austria și Slovenia modernă, Boemia, Moravia, Silezia (astăzi părți din Cehia și Polonia) și Ungaria (care includea Slovacia, părți din România și nordul fostei Iugoslavii).

Viena a fost centrul nevralgic al administrației și influenței asupra acestor teritorii diverse. Instituții cheie, precum Böhmische Hofkanzlei (Cancelaria Curții Boemiene), responsabilă pentru administrarea teritoriilor boemiene, aveau sediul în Viena. Chiar dacă diferitele ținuturi se bucurau de grade variate de autonomie, Viena a rămas punctul central al puterii și prestigiului.

Mai mult decât atât, suveranul Habsburg a fost aproape întotdeauna și șeful ales al Sfântului Imperiu Roman (până în 1806), consolidând și mai mult importanța Vienei, care a servit drept capitală a Sfântului Imperiu Roman, a Imperiului Austriac și, în final, a Imperiului Austro-Ungar (1867-1918). Această concentrare de putere și bogăție a transformat Viena într-un magnet cultural, patronajul imperial și aristocratic atrăgând artiști și muzicieni de renume, punând bazele reputației sale durabile de capitală culturală. Astfel, istoria politică a Vienei este inseparabilă de înflorirea sa artistică.

#3. Asediile otomane: Viena, zidul de apărare al europei

Poziția strategică a Vienei a transformat-o nu doar într-un centru imperial, ci și într-un punct fierbinte pe harta conflictelor europene, în special în confruntările cu Imperiul Otoman. Primul mare asediu a avut loc în anul 1529, sub conducerea sultanului Suleiman I Magnificul. O armată otomană uriașă, estimată la sute de mii de soldați (incluzând și contingente aliate, precum cele moldovenești), a înconjurat orașul. Apărătorii, conduși de Niklas Graf Salm, erau mult mai puțini, dar determinați. Otomanii s-au confruntat cu dificultăți logistice, inclusiv vremea nefavorabilă și lipsa artileriei grele, fiind nevoiți să se bazeze pe tunuri ușoare și pe tactici de minare subterană pentru a sparge zidurile. Luptele subterane au fost deosebit de brutale, dar apărarea vieneză a rezistat, forțând în cele din urmă retragerea otomană cu pierderi considerabile.  

Peste un secol mai târziu, în anul 1683, Viena s-a confruntat cu un al doilea asediu major, condus de Marele Vizir Kara Mustafa. Contextul a fost apelul liderului calvinist maghiar Imre Thököly către otomani pentru a ataca capitala habsburgică. De data aceasta, otomanii au reușit să pătrundă prin fortificațiile exterioare și au început să sape tuneluri spre zidurile interioare, punând orașul într-un pericol iminent. Salvarea a venit sub forma unei armate de coaliție creștină impresionantă, condusă de regele Poloniei, Ioan al III-lea Sobieski, și incluzând forțe din Sfântul Imperiu Roman. Bătălia decisivă, purtată pe 12 septembrie 1683 pe dealurile din jurul Vienei, s-a încheiat cu o victorie răsunătoare a forțelor aliate și înfrângerea otomanilor.  

Victoria din 1683 este considerată un moment de cotitură în istoria europeană, marcând începutul declinului puterii otomane în Europa de Est și oprirea expansiunii sale spre vest. Aceste asedii au cimentat imaginea Vienei ca un bastion crucial în apărarea Europei creștine. Experiența de a fi un oraș de frontieră, constant sub amenințare, a modelat probabil reziliența locuitorilor și a contribuit la prestigiul dinastiei Habsburgice. Necesitatea unor fortificații robuste, evidente în descrierile asediilor , a influențat structura fizică a orașului timp de secole, până când acele ziduri au fost înlocuite de grandiosul bulevard Ringstraße.  

#4. Cum a redesenat Viena Europa în pași de vals

După tumultul Războaielor Napoleoniene, Viena a devenit scena unui eveniment diplomatic de o importanță crucială: Congresul de la Viena (1814-1815). Scopul principal a fost redesenarea hărții politice a Europei și stabilirea unei noi ordini constituționale și a unui echilibru de putere durabil, după prăbușirea imperiului lui Napoleon. Desfășurat sub atenta supraveghere a unor figuri cheie precum cancelarul austriac Metternich , congresul a reunit monarhi și diplomați de pe întregul continent. Rezultatele sale, compilate în Actul Final din 9 iunie 1815 , au definit peisajul politic european pentru mai mult de jumătate de secol, inaugurând o perioadă relativă de pace și fiind considerat un precursor al organizațiilor internaționale moderne.  

Dincolo de negocierile intense, Congresul de la Viena a rămas în istorie și pentru atmosfera sa efervescentă, fiind supranumit „Congresul Dansant”. Împăratul Francisc I al Austriei a fost un amfitrion generos, organizând o succesiune aproape neîntreruptă de baluri fastuoase, recepții, concerte (unul dintre ele incluzând performanța a 100 de piane simultan!), focuri de artificii și alte divertismente menite să faciliteze discuțiile diplomatice. Această îmbinare între politică și plăcere l-a făcut pe Prințul Charles-Joseph de Ligne să exclame celebra replică: „Le Congrès ne marche pas, il danse” („Congresul nu muncește, el dansează”). Saloanele vieneze, adesea găzduite de femei influente, au jucat un rol esențial, oferind un cadru informal pentru schimburi de idei și negocieri discrete, departe de rigiditatea meselor oficiale.  

Această atmosferă festivă a avut un impact cultural major: Congresul a contribuit decisiv la popularizarea valsului în înalta societate europeană, transformându-l dintr-un dans considerat inițial scandalos într-un simbol al eleganței. Compozitorii vienezi, în special dinastia Strauss, au capitalizat pe această popularitate. Astfel, evenimentul diplomatic care a reconfigurat Europa a cimentat și reputația Vienei ca fiind „Orașul Valsului”, o moștenire culturală vibrantă celebrată și astăzi prin faimosul sezon al balurilor, care atrage sute de mii de participanți anual. Socializarea intensă nu era doar frivolitate, ci o componentă funcțională a procesului diplomatic, facilitând construirea relațiilor necesare pentru a ajunge la acorduri complexe.

#5. Ringstraße: bulevardul imperial născut din ziduri demolate

Unul dintre cele mai emblematice proiecte urbanistice ale Vienei secolului al XIX-lea este Ringstraße, un bulevard circular grandios care înconjoară centrul istoric al orașului (Innere Stadt, districtul 1). Construit între anii 1860 și 1890, acest bulevard monumental, lung de 5,3 kilometri , a luat naștere pe locul fostelor fortificații medievale ale orașului, demolate pentru a permite expansiunea și modernizarea capitalei imperiale. Crearea Ringstraße a fost un gest de afirmare a prestigiului imperial și o demonstrație a puterii și bogăției Imperiului Austro-Ungar.

Ringstraße nu este o simplă arteră de circulație, ci un veritabil muzeu de arhitectură în aer liber, reprezentativ pentru stilul istorist (Historismus) dominant în epocă. Arhitecții angajați în proiect au primit sarcina de a proiecta clădiri publice impunătoare, alegând stiluri arhitecturale din trecut care să reflecte funcția și importanța fiecărei instituții. Astfel, de-a lungul bulevardului întâlnim exemple magnifice de Neo-Gotic (precum Biserica Votivă), Neo-Renascentist (Muzeul de Istorie a Artei și Muzeul de Istorie Naturală), Neo-Baroc (Burgtheater – Teatrul Curții Imperiale) și Neogrec (Clădirea Parlamentului Austriac, menită să evoce idealurile democrației antice). Această diversitate stilistică deliberată transformă o plimbare pe Ringstraße într-o lecție de istorie a arhitecturii.

Numeroase clădiri de o importanță crucială pentru viața culturală și politică a Vienei și a Austriei își au adresa pe Ringstraße. Printre acestea se numără Opera de Stat (Staatsoper), complexul Palatului Hofburg, Primăria (Rathaus), Teatrul Curții (Burgtheater), Parlamentul, Universitatea Principală, Muzeul de Istorie a Artei (Kunsthistorisches Museum) și Muzeul de Istorie Naturală (Naturhistorisches Museum). Astăzi, Ringstraße rămâne unul dintre cele mai frumoase și impresionante bulevarde din lume , o mărturie a ambiției imperiale și a identității culturale a Vienei secolului al XIX-lea, unde arhitectura însăși devine un mesaj despre putere, istorie și rafinament cultural.^[sursa]

#6. Capitala mondială a muzicii clasice: moștenirea lui Mozart, Beethoven și Strauss

Reputația Vienei ca fiind „Capitala Mondială a Muzicii Clasice” nu este o simplă etichetă turistică, ci o realitate istorică profundă, construită de-a lungul secolelor. Factorul determinant a fost patronajul constant oferit de dinastia Habsburgică și de numeroșii aristocrați de la curtea imperială, care au creat un mediu excepțional de fertil pentru muzicieni și artiști. Această susținere a atras în oraș generații succesive de compozitori geniali, formând o linie genealogică muzicală aproape neîntreruptă.  

Galeria marilor compozitori care au trăit, au creat și au lăsat o amprentă de neșters asupra Vienei este impresionantă. Joseph Haydn, considerat părintele simfoniei și al cvartetului de coarde, și-a petrecut o mare parte a carierei aici. Wolfgang Amadeus Mozart s-a mutat la Viena în 1781 și a compus aici unele dintre cele mai faimoase opere ale sale, precum „Nunta lui Figaro” și „Flautul Fermecat”.

Ludwig van Beethoven a ales Viena ca reședință permanentă pentru 35 de ani, compunând aproape întreaga sa operă monumentală în acest oraș. Franz Schubert, un fiu nativ al Vienei, a îmbogățit patrimoniul muzical cu sute de lieduri și simfonii nemuritoare. Nu putem omite dinastia Strauss – tatăl și fiii – care au transformat valsul și opereta în simboluri vieneze, sau figuri marcante ulterioare precum Johannes Brahms, Anton Bruckner, Gustav Mahler (care a condus prestigioasa Operă de Stat) și inovatorii Școlii Secunde Vieneze – Arnold Schönberg, Alban Berg și Anton von Webern.  

Această moștenire extraordinară este perpetuată și astăzi prin instituții de renume mondial. Opera de Stat din Viena (Wiener Staatsoper) continuă să fie una dintre cele mai importante scene lirice internaționale. Sala de concerte Musikverein, faimoasă pentru acustica sa excepțională, este casa Orchestrei Filarmonice din Viena și un templu al muzicii clasice. Vibrația muzicală a orașului este palpabilă, demonstrând că supremația Vienei în lumea muzicii clasice nu a fost un accident, ci rezultatul direct al unei investiții culturale susținute și al prioritizării artelor de către elitele sale, creând un ecosistem unic pentru geniul muzical.  

#7. Secesiunea Vieneză: revoluția artistică a lui Klimt și Tinerii Rebeli

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Viena a fost martora unei revoluții artistice cunoscute sub numele de Secesiunea Vieneză (Wiener Secession). Fondată în 1897 de un grup de artiști vizionari, printre care pictorul Gustav Klimt, designerul Koloman Moser și arhitecții Josef Hoffmann și Joseph Maria Olbrich, mișcarea a reprezentat o ruptură radicală față de conservatorismul academic dominant al Asociației Artiștilor Austrieci.

Secesioniștii se opuneau stilurilor tradiționale, naționalismului artistic și comercializării artei, militând pentru libertate artistică și inovație. Obiectivele lor ambițioase includeau reînnoirea artelor decorative, crearea unei „opere de artă totale” (Gesamtkunstwerk) care să unifice pictura, arhitectura și designul, și stabilirea unor legături puternice cu avangarda artistică internațională. Manifestul lor a fost publicat în propria revistă, Ver Sacrum („Primăvara Sacră”).^[sursa]

Figurile centrale ale mișcării au lăsat o amprentă distinctă. Gustav Klimt, primul președinte al Secesiunii, este celebru pentru stilul său opulent, caracterizat prin folosirea foiței de aur, simbolism complex și o fascinație pentru figura feminină. Arhitecții Josef Hoffmann și Joseph Maria Olbrich au transpus idealurile secesioniste în spațiu, în timp ce Koloman Moser a excelat în design grafic și de obiect. Stilul Secesiunii („Secessionstil„), deși înrudit cu Art Nouveau-ul european (Jugendstil în spațiul german), a dezvoltat caracteristici proprii, punând accent pe simetrie, repetiție și forme geometrice (pătratul, grila), influențat fiind de mișcarea britanică Arts and Crafts și de estetica artei japoneze.  

Impactul Secesiunii a fost profund. Prin expozițiile organizate în propria clădire emblematică, proiectată de Olbrich, secesioniștii au introdus publicului vienez artiști de avangardă precum Impresioniștii francezi. Clădirea Secesiunii însăși, cu domul său distinctiv din frunze de laur aurite (poreclită „Varza de Aur”) și motto-ul inscripționat deasupra intrării – „Der Zeit ihre Kunst, der Kunst ihre Freiheit” („Fiecărei epoci arta sa, artei libertatea sa”) – a devenit un manifest arhitectural al mișcării.

În interior, capodopere precum Friza Beethoven a lui Klimt au șocat și au fascinat. Dincolo de estetică, Secesiunea a fost o bătălie culturală pentru modernitate , iar conceptul lor de Gesamtkunstwerk , care viza integrarea artei în viața de zi cu zi și ridicarea statutului artelor aplicate, a pavat drumul pentru modernismul secolului XX.

#8. Cultura cafenelelor vieneze: patrimoniu UNESCO și arta de a savura timpul

Un element definitoriu al vieții vieneze, cultura cafenelelor tradiționale (Wiener Kaffeehauskultur), a fost recunoscută în 2011 de UNESCO ca parte a patrimoniului cultural imaterial al umanității. Această recunoaștere subliniază unicitatea unei instituții care este mult mai mult decât un simplu loc unde se servește cafea.

Atmosfera distinctă, creată de separeurile intime tapițate cu catifea, scaunele iconice din lemn curbat Thonet, mesele elegante cu blat de marmură și omniprezenții suporți cu ziare internaționale, invită la relaxare și contemplare. Chintesența acestei culturi este surprinsă în motivația UNESCO: cafeneaua este „un loc unde clienții consumă timp și spațiu, dar pe nota de plată apare doar cafeaua” , sugerând o filosofie aparte a timpului și a socializării.^[sursa]

Încă din secolele XVII-XVIII, cafenelele vieneze (precum Frauenhuber, considerată cea mai veche încă funcțională ) au jucat un rol crucial ca „sufragerii publice”. Acestea au fost puncte de întâlnire esențiale pentru intelectuali, artiști (precum Klimt, Schiele, Freud), scriitori și politicieni. Aici se citea presa, se purtau discuții aprinse, se jucau partide de șah, se legau prietenii și, nu în ultimul rând, se crea artă și literatură. La apogeul popularității lor, în jurul anului 1910, Viena găzduia aproximativ 600 de astfel de stabilimente, fiecare cu clientela și personalitatea sa.

Desigur, cafeaua însăși este esențială. Vienezii au dezvoltat un adevărat vocabular al cafelei, cu specialități emblematice precum Melange (un amestec echilibrat de cafea și lapte, încununat cu spumă de lapte, asemănător unui cappuccino), Einspänner (un espresso dublu servit într-un pahar, acoperit cu un morman generos de frișcă – denumit după trăsurile cu un singur cal, ai căror vizitii aveau nevoie ca băutura să rămână caldă), sau variante precum Kleiner/Großer Schwarzer (espresso simplu/dublu), Verlängerter (espresso lungit cu apă fierbinte), Kapuziner (espresso cu puțină frișcă lichidă) și Fiaker (espresso dublu cu zahăr și rom sau șliboviță).

Tradiția servirii unui pahar cu apă alături de cafea, inițial un gest practic, a devenit ulterior un simbol al calității excelente a apei de izvor vieneze. Deși astăzi cafenelele tradiționale coexistă cu baruri moderne de tip „third-wave”, ele rămân o instituție culturală vie, ce întruchipează un mod specific vienez de a savura timpul și interacțiunea socială.

#9. Orașul cu cea mai bună calitate a vieții

De ani de zile, Viena domină în mod constant clasamentele internaționale care măsoară calitatea vieții în marile orașe ale lumii. Fie că este vorba de studiul Mercer Quality of Living Survey, unde ocupă frecvent primul sau al doilea loc , de clasamentul Global Liveability al The Economist Intelligence Unit (EIU), unde a fost desemnată de mai multe ori cel mai locuibil oraș din lume , sau de topul Quality of Life al revistei Monocle, unde se clasează constant printre primele , capitala Austriei demonstrează o performanță remarcabilă. Această excelență este confirmată și de alte indice, precum Movingto Global Liveability Index sau Happy City Index.^[sursa]

Ce stă la baza acestui succes constant? Factorii sunt multipli și interconectați, reflectând criteriile evaluate de aceste studii. Stabilitatea politică și economică a Austriei, un nivel ridicat de siguranță publică și rate scăzute ale criminalității , un sistem de sănătate publică de înaltă calitate și accesibil tuturor, o ofertă culturală extrem de bogată și diversificată , un sistem de transport public eficient, extins și accesibil , abundența spațiilor verzi care contribuie la un mediu înconjurător plăcut și sănătos , precum și servicii sociale solide sunt elemente cheie care contribuie la bunăstarea rezidenților.  

Deși Viena nu este neapărat cel mai ieftin oraș european, clasarea sa constantă în topul calității vieții sugerează că oferă un echilibru excepțional între costuri și beneficii, sau că nivelul ridicat al serviciilor și facilităților oferite compensează costul vieții pentru mulți locuitori și expați. Popularitatea uriașă a abonamentului anual de transport public, al cărui preț accesibil face ca numărul deținătorilor să depășească numărul mașinilor înmatriculate în oraș, este un exemplu concret al acestui echilibru.

În esență, calitatea vieții excepțională a Vienei nu este un accident fericit, ci rezultatul unor investiții pe termen lung în infrastructura publică, bunăstarea socială și viața culturală, reflectând o prioritate societală acordată bunăstării colective, care îmbină moștenirea istorică cu planificarea urbană modernă și sustenabilă.

#10. Un mozaic uman: diversitatea demografică a Vienei moderne

Viena contemporană este un oraș vibrant și cosmopolit, a cărui populație a cunoscut o creștere dinamică în ultimele decenii, transformându-se dintr-un oraș cu o populație stagnantă sau în scădere într-o metropolă tânără. Principalul motor al acestei creșteri a fost și continuă să fie imigrația internațională.

La începutul anului 2024, populația Vienei depășea pragul de 2 milioane de locuitori. Această expansiune a fost alimentată de mai multe valuri migratorii semnificative: căderea Cortinei de Fier, războaiele din fosta Iugoslavie din anii ’90, aderarea Austriei la UE în anul 1995 și extinderile ulterioare ale Uniunii (în 2004, 2007 și 2013), precum și migrația cauzată de conflictele recente din Siria, Afganistan și războiul din Ucraina.^[sursa]

Datele statistice de la începutul anului 2024 ilustrează pregnant diversitatea demografică a orașului: 35,4% dintre rezidenți erau cetățeni străini, 40,2% s-au născut în afara Austriei, iar 45,4% erau de origine străină (adică aveau cetățenie străină sau erau cetățeni austrieci născuți în străinătate). Cele mai mari comunități de origine străină provin din Serbia (aproape 100.000 de persoane), Turcia, Germania, Polonia, România (peste 49.000 de persoane), Ucraina, Ungaria, Croația, Slovacia și Italia.

Această diversitate se reflectă și în distribuția geografică a populației în interiorul orașului. În cinci districte vieneze – Rudolfsheim-Fünfhaus, Brigittenau, Favoriten, Margareten și Meidling – mai mult de jumătate din populație era de origine străină în 2024. Acest aflux constant de oameni din medii culturale variate contribuie fundamental la caracterul cosmopolit al Vienei și la dinamismul său economic – capitala generează aproximativ 25% din PIB-ul Austriei, deși găzduiește doar 22% din populația țării.

Identitatea modernă a Vienei este, așadar, intrinsec legată de statutul său de oraș al imigranților. Această diversitate modelează cultura, gastronomia, țesutul social și forța de muncă a orașului, conferindu-i vitalitate și o atmosferă internațională distinctă , chiar dacă, inevitabil, prezintă și provocări legate de integrare și modelează discursul politic.  

#11. Transport public de top în Viena: eficiența record a Wiener Linien

Unul dintre pilonii calității vieții vieneze este, fără îndoială, sistemul său de transport public, operat de compania Wiener Linien. Rețeaua este extinsă și diversificată, incluzând cinci linii de metrou (U-Bahn), numeroase linii de tramvai (Strassenbahn) și autobuz, precum și linii de noapte care asigură mobilitatea non-stop în weekenduri. Un aspect remarcabil este rețeaua de tramvaie, care, cu o lungime operațională de 171 de kilometri, este a șasea cea mai mare din lume. Zilnic, aproximativ 2,4 milioane de pasageri utilizează serviciile Wiener Linien, totalizând un impresionant număr de 873 de milioane de călătorii în 2024.^[sursa]

Eficiența sistemului este demonstrată de cifre: vehiculele Wiener Linien parcurg anual aproximativ 77 de milioane de kilometri – echivalentul a cinci înconjururi ale Pământului în fiecare zi. Capacitatea este, de asemenea, impresionantă: un singur tren de metrou poate transporta circa 900 de persoane, număr pentru care ar fi necesare aproximativ 790 de autoturisme. Accesibilitatea financiară este un alt punct forte, evidențiat de popularitatea extraordinară a abonamentului anual (Jahreskarte). Aproximativ 1,3 milioane de persoane dețin un astfel de abonament sau un alt tip de permis permanent, un număr care, din 2015 încoace, depășește constant numărul de autoturisme private înmatriculate în Viena. Există, de asemenea, tarife reduse pentru studenți.  

Angajamentul față de mediu este o altă caracteristică definitorie. Aproximativ 80% dintre pasageri călătoresc electric, datorită utilizării metroului, tramvaielor și autobuzelor electrice, toate alimentate cu energie electrică din surse regenerabile. Se estimează că utilizarea transportului public în locul mașinii personale economisește anual aproximativ 1.500 de kilograme de CO2 per persoană. În mod remarcabil, deși asigură aproximativ 30-34% din totalul călătoriilor în Viena, transportul public este responsabil pentru doar 1% din amprenta ecologică a orașului. Acest sistem performant, care îmbină eficiența, accesibilitatea și responsabilitatea ecologică, este un model de mobilitate urbană și un factor esențial al atractivității Vienei.

#12. Plămânii verzi ai orașului

Viena se mândrește pe bună dreptate cu titlul de unul dintre cele mai verzi orașe din lume, un atribut confirmat de numeroase statistici. Procentul exact variază ușor în funcție de metodologia de calcul și de sursă, dar toate datele indică o abundență remarcabilă de spații verzi. Datele oficiale ale municipalității vieneze (Stadt Wien) indicau aproximativ 45% spațiu verde în 2020 și 49% spații verzi și corpuri de apă în 2023. Agenția Europeană de Mediu (EEA) estima infrastructura verde totală la 44% din suprafața orașului , în timp ce rețeaua Eurocities menționează chiar un procent de peste 50%. Indiferent de cifra exactă, este clar că natura ocupă o pondere excepțional de mare în peisajul urban vienez.^[sursa]

Două zone verzi emblematice domină peisajul recreativ al Vienei. Parcul Prater, o întindere vastă de 6 milioane de metri pătrați, oferă o combinație de pajiști largi, păduri, zone umede și, desigur, celebrul parc de distracții. Este un loc ideal pentru plimbări relaxante, alergare, ciclism sau pur și simplu pentru a evada în natură, chiar în inima orașului. La periferia vestică a orașului se întinde Wienerwald (Pădurea Vieneză), o zonă deluroasă împădurită, parte a biosferei UNESCO, cu o rețea bine marcată de poteci, puncte de belvedere renumite (precum Kahlenberg și Leopoldsberg) și numeroase „Heurige” (taverne tradiționale) în satele viticole adiacente, precum Grinzing sau Nussdorf.  

O altă bijuterie verde este Lainzer Tiergarten, o rezervație naturală impresionantă de 2.500 de hectare, fost domeniu de vânătoare imperial, deschis publicului în anul 1919. Aici, vizitatorii pot întâlni animale sălbatice precum cerbi și mistreți în habitatul lor natural, pot explora poteci nesfârșite și pot vizita Hermesvilla, un mic palat construit pentru Împărăteasa Sissi. Pe lângă aceste zone majore, nenumărate alte parcuri și grădini (precum Stadtpark, Volksgarten, Burggarten) contribuie la caracterul verde al orașului. Această omniprezență a naturii în mediul urban nu este doar o plăcere estetică, ci un element fundamental al planificării urbane vieneze, contribuind decisiv la sănătatea publică, oportunitățile de recreere, biodiversitate și, implicit, la clasarea constantă a Vienei în topul orașelor cu cea mai bună calitate a vieții.  

#13. Hub diplomatic global: sediile ONU, OPEC, OSCE

Viena se bucură de un statut proeminent pe scena internațională, fiind recunoscută ca un centru major al diplomației globale. Orașul găzduiește unul dintre cele patru sedii principale ale Organizației Națiunilor Unite la nivel mondial (UNOV), situat în complexul Vienna International Centre (VIC), cunoscut și ca UNO City. Pe lângă ONU, Viena este reședința permanentă a numeroase alte organizații internaționale și interguvernamentale esențiale, printre care Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO) și Fondul OPEC pentru Dezvoltare Internațională (OFID). În total, Viena găzduiește aproximativ 40-50 de organizații internaționale și peste 300 de misiuni diplomatice bilaterale și multilaterale.^[sursa]

Un factor cheie care a contribuit la transformarea Vienei într-un hub diplomatic a fost neutralitatea permanentă a Austriei, consacrată prin Tratatul de Stat din anul 1955. Această neutralitate, combinată cu poziția geografică strategică a orașului, la intersecția dintre Est și Vest, a făcut din Viena o platformă ideală pentru dialog și negocieri internaționale, în special în perioada tensionată a Războiului Rece. Prestigiul istoric al Vienei ca loc de întâlnire diplomatică, consolidat de Congresul din anul 1815, a jucat, de asemenea, un rol important.  

Prezența acestor organizații internaționale are un impact economic pozitiv semnificativ asupra Austriei (estimat la peste 500 de milioane de euro anual, conform unei surse ) și contribuie la atmosfera cosmopolită și multiculturală a orașului. Totuși, această concentrare de interese internaționale are și o consecință neintenționată: Viena și-a câștigat reputația de „Oraș al Spionilor”. Neutralitatea, legislația relativ permisivă în privința activităților de spionaj care nu vizează direct Austria și acoperirea oferită de numeroasele misiuni diplomatice fac din Viena un teren atractiv pentru serviciile de informații din întreaga lume. Astfel, neutralitatea austriacă nu este doar o stare pasivă, ci o politică externă activă care a poziționat strategic Viena ca o punte vitală în relațiile internaționale , un rol complex care aduce atât beneficii diplomatice și economice, cât și vulnerabilități inerente.  

#14. Zentralfriedhof: orașul morților mai mare decât cel al viilor

Cimitirul Central din Viena (Wiener Zentralfriedhof), inaugurat în 1874, este o necropolă de o scară monumentală, care impresionează prin dimensiunile sale colosale. Este considerat unul dintre cele mai mari cimitire din lume și al doilea ca suprafață din Europa, după cel din Ohlsdorf, Hamburg, acoperind aproximativ 2,5 kilometri pătrați (între 590 și 620 de acri). Ceea ce îl face însă unic este numărul extraordinar de persoane înhumate aici: peste 3 milioane de oameni își dorm somnul de veci în cele peste 330.000 de morminte și cripte existente. Această cifră depășește populația actuală a Vienei, conferindu-i supranumele de „Totenstadt” (Orașul Morților).^[sursa]

Dincolo de statisticile impresionante, Zentralfriedhof este renumit pentru secțiunile sale dedicate personalităților marcante, cunoscute sub numele de Ehrengräber (Morminte de Onoare). Acestea reprezintă probabil cel mai mare ansamblu de morminte onorifice din lume și atrag numeroși vizitatori. Aici se odihnesc giganți ai muzicii clasice precum Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Johannes Brahms, Johann Strauss tatăl și fiul, Joseph Lanner, Christoph Willibald Gluck, Hugo Wolf, Arnold Schönberg și Robert Stolz.

Deși Wolfgang Amadeus Mozart este înmormântat într-un loc necunoscut în Cimitirul St. Marx, un monument onorific îi este dedicat și lui aici. Lista personalităților continuă cu starul rock Falco, compozitorul și pianistul Udo Jürgens, actrița și inventatoarea Hedy Lamarr, arhitecți ca Adolf Loos, scriitori precum Arthur Schnitzler și politicieni marcanți, inclusiv primarul Karl Lueger și președinți ai Austriei postbelice.  

Cimitirul impresionează și prin arhitectura sa. Poarta principală (Poarta 2), o capodoperă Art Nouveau realizată de Max Hegele în anul 1905, și impunătoarea Biserică a Cimitirului Sfântul Karl Borromäus (cunoscută și ca Luegerkirche), proiectată tot de Hegele între 1908 și 1910, sunt puncte de atracție majore. Atmosfera generală este însă surprinzător de pașnică și chiar idilică, asemănătoare unui parc vast, ceea ce face ca Zentralfriedhof să fie un loc popular pentru plimbări și recreere, pe lângă funcția sa principală. Structura sa multi-confesională, cu secțiuni dedicate catolicilor, protestanților, evreilor, ortodocșilor și altor culte, reflectă istoria diversă a Vienei. Zentralfriedhof este, așadar, mai mult decât un loc de veci; este un peisaj cultural vast, o oglindă a istoriei orașului, a venerației sale pentru artă și muzică și a trecutului său multietnic și multireligios.  

#15. Tiergarten Schönbrunn: cea mai veche grădină zoologică din lume încă în funcțiune

În inima magnificelor grădini ale Palatului Schönbrunn se află o altă bijuterie vieneză cu o istorie impresionantă: Tiergarten Schönbrunn. Fondată la 31 iulie 1752, este recunoscută oficial ca fiind cea mai veche grădină zoologică din lume care funcționează neîntrerupt de la înființare. Originile sale sunt strâns legate de Casa Imperială Habsburgică: a fost creată ca menajerie imperială la inițiativa Împăratului Francisc I (Franz Stephan de Lorena), soțul Împărătesei Maria Tereza, în parcul reședinței lor de vară. Pavilionul central octogonal, în stil baroc, de unde împăratul și împărăteasa puteau observa animalele, servește și astăzi drept punct central al grădinii.

Deși încărcată de istorie, Tiergarten Schönbrunn este astăzi o grădină zoologică modernă, administrată științific și dedicată conservării speciilor. Găzduiește o colecție impresionantă și diversă, cu peste 700 de specii și aproximativ 8.250 de animale, conform celor mai recente date. Unul dintre cele mai mari succese ale sale în domeniul conservării este pionieratul în reproducerea naturală a urșilor Panda Giganți în Europa, o realizare notabilă având în vedere dificultatea acestui proces în captivitate. Grădina zoologică colaborează strâns cu asociații de conservare din China pentru protejarea acestor animale emblematice.  

Printre habitatele moderne și atractive pentru vizitatori se numără Polarium (cu pinguini și lei de mare sud-americani), impresionanta Seră a Pădurii Tropicale (Rainforest House), ORANG.eria (care adăpostește urangutani într-o fostă seră de palmieri din secolul al XIX-lea) și Lumea Urșilor Polari (Polar Bear World). Faptul că Tiergarten Schönbrunn face parte integrantă din situl Palatului Schönbrunn, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO , îi conferă o valoare culturală și istorică suplimentară. Această grădină zoologică reprezintă o îmbinare unică între fastul imperial baroc și excelența în zoologia modernă și conservarea speciilor, demonstrând o evoluție continuă de la o menajerie aristocratică la o instituție de vârf în bunăstarea animalelor și protejarea biodiversității.  

#16. Riesenrad: roata uriașă din prater și celebritatea sa cinematografică

La intrarea în faimosul parc de distracții Prater din Viena, se înalță o structură emblematică, recunoscută în întreaga lume: Wiener Riesenrad, Roata Uriașă. Construită în 1897 de ingineri britanici pentru a celebra Jubileul de Aur al Împăratului Franz Josef I , roata a fost, la vremea ei, una dintre cele mai mari din lume, atingând o înălțime de 64,75 metri (212 picioare). Istoria sa este una a rezilienței: a scăpat de demolare în timpul Primului Război Mondial din lipsă de fonduri , a fost distrusă de incendii în 1944, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial , dar a fost reconstruită rapid în 1945, odată cu alte simboluri vieneze precum Catedrala Sf. Ștefan și Opera de Stat, și redeschisă în 1947. După reconstrucție, numărul cabinelor (vagoanelor) a fost redus de la 30 la 15, din motive de costuri.

Celebritatea internațională a Roții Mari din Prater este însă indisolubil legată de apariția sa memorabilă în capodopera filmului noir din 1949, „Al Treilea Om” („The Third Man”), regizat de Carol Reed. Scena confruntării dintre protagonistul Holly Martins (interpretat de Joseph Cotten) și enigmaticul Harry Lime (interpretat magistral de Orson Welles), care se presupunea a fi mort, este una dintre cele mai faimoase din istoria cinematografiei și se desfășoară într-una dintre cabinele roții. Discursul cinic al lui Lime despre „punctele” (oamenii) de jos, lipsite de importanță, și celebra sa replică improvizată despre Elveția, ceasurile cu cuc și familia Borgia sunt definitorii pentru personajul său amoral și pentru atmosfera sumbră a Vienei postbelice.

Contrastul dintre cadrul aparent ludic al parcului de distracții și dialogul glacial, plin de amenințări voalate, creează o tensiune dramatică extraordinară, folosind înălțimea și detașarea fizică oferite de roată pentru a sublinia detașarea morală a lui Lime față de suferința umană.  

Devenită un simbol al Vienei , Riesenrad și-a continuat cariera cinematografică, apărând și în alte filme cunoscute, precum „Înainte de Răsărit” („Before Sunrise”) și filmul James Bond „Zona Periculoasă” („The Living Daylights”). Astăzi, roata continuă să funcționeze și să atragă turiști din întreaga lume , oferind priveliști panoramice asupra orașului și purtând cu ea ecourile unei istorii bogate și ale unor momente cinematografice nemuritoare. Scena din „Al Treilea Om” nu doar a contribuit la faima filmului, ci a cimentat imaginea internațională a roții , transformând-o într-un loc de pelerinaj pentru cinefili.  

#17. Hundertwasserhaus: arhitectura fără linii drepte și invazia naturii

În contrast cu eleganța adesea sobră a arhitecturii imperiale vieneze, Hundertwasserhaus, finalizată în 1985 , este o explozie de culoare, forme organice și fantezie. Proiectată de controversatul artist austriac Friedensreich Hundertwasser, această clădire de apartamente nu este doar o locuință, ci un manifest arhitectural. Hundertwasser respingea cu fervoare linia dreaptă, considerând-o „unealta diavolului” și un simbol al uniformității și alienării din viața modernă. Filosofia sa promova armonia cu natura, formele neregulate, curgătoare și dreptul individual la creativitate – inclusiv „dreptul la fereastră” (Fensterrecht), care susținea că fiecare locatar ar trebui să aibă dreptul de a decora fațada din jurul propriei ferestre.  

Aceste principii sunt vizibile în fiecare detaliu al Hundertwasserhaus. Podelele sunt ondulate, creând o senzație de mișcare și refuzând planeitatea convențională. Fațadele sunt un mozaic vibrant de culori strălucitoare și forme neregulate, fără două ferestre identice. Elementul cel mai frapant este însă integrarea exuberantă a naturii în structura clădirii: peste 200 de copaci și arbuști cresc pe balcoane, terase și chiar în interiorul camerelor, cu crengile ieșind prin ferestre („copaci chiriași” – Baummieter). Acoperișul este, de asemenea, acoperit cu pământ și vegetație („acoperiș împădurit”) , transformând clădirea într-o oază de verdeață urbană.  

Situată în districtul 3 al Vienei, Hundertwasserhaus a devenit rapid un punct de atracție turistică major și un simbol al arhitecturii alternative. Stilul său expresionist, ludic și profund ecologic contrastează puternic cu tradiția arhitecturală vieneză, generând atât admirație, cât și controverse. Clădirea este o declarație îndrăzneață împotriva conformismului arhitectural, un apel la o abordare mai umană, mai creativă și mai conștientă de mediul înconjurător în proiectarea spațiilor de locuit, provocând rigiditatea geometrică ce a dominat o mare parte a arhitecturii secolului XX.  

#18. Podgorii urbane unice

O curiozitate care surprinde mulți vizitatori este faptul că Viena este singura mare capitală din lume care posedă o regiune viticolă semnificativă chiar în interiorul limitelor sale administrative. Pe dealurile din jurul orașului, în special în districtele nordice și vestice, se întind peste 700 de hectare de podgorii, cultivate de circa 320 de producători. Această tradiție viticolă are rădăcini adânci, datând încă din perioada romană, și reprezintă o păstrare remarcabilă a unei activități agricole într-o metropolă modernă.  

Specificitatea viticulturii vieneze este cel mai bine exprimată prin stilul de vin cunoscut sub numele de Wiener Gemischter Satz. Aceasta nu este doar o denumire, ci o metodă tradițională, protejată acum printr-o apelațiune de origine controlată (DAC). Particularitatea constă în faptul că diferite soiuri de struguri (minimum trei, predominant albe, precum Grüner Veltliner, Riesling, Pinot Blanc, Traminer) sunt plantate împreună în aceeași parcelă de vie, recoltate simultan și vinificate împreună. Rezultatul este un vin complex, care reflectă fidel caracteristicile terroir-ului specific și variațiile anului de recoltă, oferind o expresie autentică a Vienei viticole și rezistând tendinței globale spre vinuri monovarietale.  

Experiența vinului vienez este incompletă fără o vizită la un Heuriger. Acestea sunt taverne tradiționale, rustice, adesea afaceri de familie, situate de obicei în apropierea podgoriilor, în cartiere pitorești precum Grinzing, Nussdorf, Sievering sau Stammersdorf. Cuvântul „Heuriger” se referă atât la tavernă, cât și la vinul nou al anului (vinul „de anul acesta”). Aici, localnicii și turiștii deopotrivă pot degusta vinul proaspăt al producătorului, adesea servit în carafe simple, alături de gustări tradiționale (platouri reci, pateuri), într-o atmosferă relaxată și convivială. Cultura Heuriger este o componentă esențială a vieții sociale vieneze, oferind o legătură unică și accesibilă între agitația urbană și peisajul agricol înconjurător.  

#19. Sachertorte

Probabil cel mai faimos desert austriac, Sachertorte, are o poveste de origine la fel de bogată și complexă ca și gustul său de ciocolată. Legenda cea mai cunoscută plasează creația sa în anul 1832, în bucătăriile Prințului Klemens von Metternich. Se spune că, în timp ce șeful patiser era bolnav, tânărul ucenic de doar 16 ani, Franz Sacher, a primit sarcina de a crea un desert special pentru un banchet important. Rezultatul a fost un tort de ciocolată relativ simplu, dar elegant: blat de ciocolată, un strat subțire de gem de caise și o glazură lucioasă de ciocolată amăruie. Deși există și alte relatări care plasează invenția mai târziu, povestea din 1832 a rămas cea mai populară.  

Faima tortului a crescut exponențial datorită fiului lui Franz, Eduard Sacher. Acesta a perfecționat rețeta tatălui său în timp ce lucra la prestigioasa cofetărie Demel, furnizor al curții imperiale. Ulterior, în 1876, Eduard a deschis propriul său hotel de lux, Hotel Sacher, vizavi de Operă, unde, bineînțeles, a inclus faimosul tort în meniu. Această moștenire comună a dus la una dintre cele mai celebre dispute culinare din istorie, cunoscută drept „Războiul Torturilor” („Kuchenkrieg”) sau „Războiul Ciocolatei din Viena”. Timp de decenii, Hotel Sacher și cofetăria Demel s-au luptat în instanță pentru dreptul de a folosi denumirea „Original Sachertorte”.  

Disputa legală, care a implicat chiar și dezbateri aprinse despre numărul straturilor de gem (unul sau două) și tipul de grăsime folosit (unt sau margarină), s-a încheiat abia în 1963 printr-un acord extrajudiciar. Hotel Sacher a obținut dreptul exclusiv de a-și numi tortul „Original Sacher-Torte”, marcat cu un sigiliu rotund de ciocolată. Cofetăria Demel își vinde versiunea sub numele „Eduard Sacher-Torte”, folosind un sigiliu triunghiular.

#20. Globul cu zăpadă: o invenție vieneză născută dintr-un experiment chirurgical

Globul cu zăpadă, acel suvenir nostalgic și adesea kitsch, prezent în case din întreaga lume, are origini surprinzătoare într-un atelier vienez, la începutul secolului XX. Invenția sa este atribuită lui Erwin Perzy I, un mecanic specializat în instrumente chirurgicale fine. În jurul anului 1900, Perzy încerca să îmbunătățească intensitatea luminoasă a becului electric, recent inventat, pentru a crea o lampă chirurgicală mai eficientă. Experimentele sale au implicat umplerea unui glob de sticlă cu apă, în care a introdus diverse materiale reflectorizante pentru a amplifica lumina becului.^[sursa]

După ce a încercat cu așchii de sticlă, Perzy a experimentat cu griș fin (semolină). Observând cum particulele albe pluteau lent prin apă atunci când globul era agitat, imaginea i-a amintit de o ninsoare blândă. Deși experimentul a eșuat în scopul său inițial de a crea o lampă chirurgicală mai bună, Perzy a intuit potențialul decorativ al efectului creat. A realizat un prim model în miniatură al Bazilicii din Mariazell (un important loc de pelerinaj austriac) pe care l-a introdus în glob, alături de „zăpada” sa artificială (inițial griș sau orez măcinat ) și a patentat invenția sub numele de Schneekugel (glob cu zăpadă).  

Astfel s-a născut, aproape accidental, un obiect care avea să devină un suvenir clasic. Erwin Perzy I a fondat, împreună cu fratele său Ludwig, firma Original Wiener Schneekugelmanufaktur. Remarcabil este faptul că afacerea este continuată și astăzi de familia Perzy, fiind condusă de nepotul inventatorului, Erwin Perzy III, în același cartier vienez, Hernals (districtul 17). Fabrica produce manual sute de mii de globuri anual , folosind apă de izvor vieneză și păstrând secretă compoziția actuală a „zăpezii” artificiale. Lângă atelier funcționează și un mic Muzeu al Globurilor cu Zăpadă.

Faima globului vienez a ajuns până la Hollywood, un model creat de Perzy apărând în filmul clasic „Cetățeanul Kane” („Citizen Kane”). Povestea sa exemplifică ingeniozitatea vieneză și căile neașteptate ale inovației, transformând o problemă tehnică într-un obiect decorativ îndrăgit, produs de aceeași familie de peste un secol.  

#21. Școala Spaniolă de Călărie

În inima complexului Palatului Hofburg din Viena se află o instituție unică în lume: Spanische Hofreitschule (Școala Spaniolă de Călărie). Este considerată cea mai veche instituție de acest gen din lume care încă practică dresajul clasic (Haute École) în forma sa tradițională, neîntrerupt de la înființare. Numele său provine de la caii de origine spaniolă (andaluzi) care au stat la baza formării rasei Lipițan, utilizată exclusiv de școală. Originile școlii datează din secolul al XVI-lea, prima mențiune documentară a unei arene de călărie în zona Hofburg fiind din 1565, iar numele specific de „Școală Spaniolă” apărând în 1572.^[sursa]

Protagoniștii spectacolelor sunt superbi armăsari Lipițani. Această rasă nobilă a fost dezvoltată de Casa de Habsburg începând cu anul 1580, la herghelia imperială din Lipica (astăzi în Slovenia). Lipițanii sunt renumiți pentru inteligența, forța, temperamentul echilibrat și predispoziția naturală pentru exercițiile complexe ale dresajului clasic. Deși se nasc închiși la culoare (negri, murgi sau bruni), majoritatea devin gri (aparent albi) la maturitate. Astăzi, caii pentru Școala Spaniolă sunt crescuți cu grijă la Herghelia Federală Piber, în Stiria, Austria , continuând liniile de sânge istorice.  

Reprezentațiile Școlii Spaniole de Călărie au loc în magnifica Sală de Călărie de Iarnă (Winterreitschule) din Palatul Hofburg, o capodoperă a arhitecturii baroce proiectată de Johann Bernhard Fischer von Erlach și finalizată de fiul său, Emanuel, în 1735. Publicul poate admira aici eleganța și precizia exercițiilor de dresaj, culminând cu spectaculoasele „Sărituri de Școală” sau „Arii deasupra Solului” (precum faimoasele Capriolă și Levadă), mișcări care par să sfideze gravitația.

Atât caii, cât și călăreții (numiți Bereiter) trec printr-un proces de antrenament extrem de riguros și îndelungat. Tradițional, școala admitea doar bărbați ca și călăreți, însă din 2008 au fost acceptate și primele femei. Școala Spaniolă de Călărie, una dintre cele „patru mari academii de echitație clasică” din lume, este mai mult decât o atracție turistică; este un muzeu viu, care păstrează cu sfințenie o artă ecvestră rafinată și o tradiție aristocratică veche de secole, în cadrul istoric al fostei reședințe imperiale.  

#22. Corul de băieți din Viena: voci angelice cu o istorie de peste 500 de ani

Una dintre cele mai vechi și mai faimoase instituții muzicale din lume își are sediul la Viena: Wiener Sängerknaben, Corul de Băieți din Viena. Istoria sa este impresionantă, având rădăcini care coboară până în anul 1498, când Împăratul Maximilian I a decretat înființarea Capelei Muzicale a Curții Imperiale (Hofmusikkapelle), incluzând în mod specific un grup de băieți cântăreți. De fapt, tradiția băieților care cântau în Capela Imperială din Viena data chiar din 1296. De-a lungul secolelor, capela curții a atras muzicieni de calibru, precum Fux, Gluck, Salieri, Mozart și Bruckner, iar printre foștii membri ai corului de băieți se numără nume legendare ca Joseph și Michael Haydn sau Franz Schubert.  

După prăbușirea Imperiului Austro-Ungar în 1918, capela imperială a fost desființată, dar tradiția corului a fost salvată prin reînființarea sa ca organizație privată, non-profit, în 1924, sub conducerea rectorului Josef Schnitt. Atunci a fost adoptată și celebra uniformă în stil marinar, alb-albastră, care a înlocuit vechea uniformă de cadeți imperiali. Astăzi, corul numără aproximativ 100 de băieți cu vârste între 9 și 14 ani, selectați din Austria și din multe alte țări. Aceștia sunt împărțiți în patru grupuri de turneu, numite după mari compozitori austrieci (Bruckner, Haydn, Mozart, Schubert), și locuiesc și studiază la Palatul Augarten , care include și propria sală de concerte modernă, MuTh.  

Wiener Sängerknaben se bucură de o faimă globală, fiind considerați „ambasadorii cei mai tineri ai Vienei” și lăudați pentru „vocile lor angelice” (o caracterizare atribuită dirijorului Arturo Toscanini ). Cele patru coruri susțin anual aproximativ 300 de concerte în fața a aproape jumătate de milion de spectatori din întreaga lume.

În Viena, ei continuă tradiția de a cânta la Liturghia de duminică în Capela Imperială din Hofburg, alături de membri ai Filarmonicii din Viena și ai Corului Operei de Stat. Repertoriul lor este extrem de variat, cuprinzând muzică medievală, motete renascentiste, lieduri clasice și romantice, aranjamente proprii ale muzicii vieneze (valsuri, polci), muzică contemporană, opere pentru copii și chiar world music. Recent, tradiția s-a extins prin înființarea Corului de Fete din Viena (Wiener Chormädchen). Corul de Băieți din Viena reprezintă o tradiție muzicală neîntreruptă de peste cinci secole, o punte vie între trecutul imperial și prezentul artistic global, demonstrând cum o instituție istorică poate excela și se poate adapta în lumea modernă.  

#23. Cel mai mare smarald șlefuit din lume

Printre nenumăratele bijuterii și obiecte de preț expuse în Tezaurul Imperial (Kaiserliche Schatzkammer) din Palatul Hofburg din Viena , se află o piesă de o raritate și valoare excepțională: un recipient pentru unguente (unguentarium) sculptat integral dintr-un singur cristal de smarald gigantic. Cântărind, după prelucrare, nu mai puțin de 2.860 de carate (o altă sursă menționează 2.680 carate, dar cifra de 2.860 pare mai frecvent citată și detaliată), acest obiect este considerat unul dintre cele mai mari smaralde șlefuite sau sculptate din lume.^[sursa]

Istoria sa este la fel de fascinantă ca și piatra însăși. Se crede că smaraldul brut, un cristal dublu (twin crystal) de origine columbiană, cântărind inițial probabil peste 3.000 de carate, a intrat în posesia curții Habsburgice în timpul domniei Împăratului Rudolf al II-lea, la începutul secolului al XVII-lea.

Abia în anul 1641, Împăratul Ferdinand al III-lea a decis să valorifice această piatră extraordinară, încredințând sarcina celebrului tăietor și gravor de pietre prețioase Dionysio Miseroni din Praga. Miseroni a primit instrucțiuni să minimizeze pierderile de material, motiv pentru care forma finală a recipientului este oarecum neregulată, urmând conturul natural al cristalului brut. Cu o înălțime de aproximativ 10,9 cm, vasul are suprafața gravată cu motive vegetale (patru modele de frunze) și fațete de diferite forme, menite să pună în valoare frumusețea intrinsecă a smaraldului. Capacul și piciorușele vasului au fost, de asemenea, realizate din smarald, probabil din materialul extras din interiorul cristalului.  

Valoarea estimată a acestui obiect unic era colosală încă din secolul al XVII-lea: în 1660, era evaluat la 300.000 de taleri imperiali. Astăzi, el stă alături de alte comori inestimabile ale Tezaurului Imperial, precum Coroana Sfântului Imperiu Roman, Coroana Imperiului Austriac, tezaurul Ordinului Lâna de Aur și presupuse relicve precum Sfântul Graal (un bol de agată din antichitatea târzie) sau cornul de unicorn (un dinte de narval). Smaraldul unguentarium nu este doar o piatră prețioasă de dimensiuni record; este un simbol al ambiției imperiale Habsburgice, al conexiunilor globale (prin originea columbiană a pietrei) și al măiestriei artistice supreme, reflectând dorința monarhilor de a deține obiecte unice, care să le etaleze puterea și bogăția prin raritatea naturii și excelența meșteșugului.  

#24. Praterturm: cel mai înalt carusel cu lanțuri din lume (la vremea sa)

Parcul de distracții Prater din Viena, cu o istorie bogată ce se întinde pe mai multe secole, continuă să se reinventeze și să ofere atracții moderne și spectaculoase. Un exemplu proeminent este Praterturm (Turnul Prater), inaugurat la 1 Mai 2010. Acesta este un carusel cu lanțuri de tip Star Flyer, care ridică pasagerii la înălțimi amețitoare pentru o experiență plină de adrenalină.  

Ceea ce a făcut Praterturm deosebit de notabil la momentul lansării a fost înălțimea sa record. Măsurând 117 metri (aproximativ 384 de picioare), a deținut titlul de cel mai înalt carusel cu lanțuri (swing ride) din lume. Deși acest record a fost depășit în 2013 de atracția Eclipse din Suedia, Praterturm rămâne cea mai înaltă atracție de agrement din Austria și o prezență dominantă pe linia orizontului din Prater.  

Experiența oferită de Praterturm este una intensă. Pasagerii, așezați în scaune suspendate de lanțuri, sunt ridicați la aproape 120 de metri deasupra solului și apoi rotiți cu o viteză de până la 60 km/h. De la această înălțime, deasupra coroanelor copacilor și a majorității clădirilor din jur, se deschide o panoramă spectaculoasă asupra întregului oraș Viena. Combinația dintre înălțime, viteză și priveliște face ca o tură în Praterturm să fie o experiență memorabilă, recomandată în special la apus. Accesul este restricționat în funcție de vârstă și înălțime. Praterturm simbolizează perfect evoluția parcului Prater: un loc unde atracțiile tradiționale (cum este conceptul de carusel cu lanțuri) sunt reinterpretate prin inginerie modernă și tehnologie de vârf pentru a crea senzații tari și a menține relevanța parcului ca destinație de divertisment de top.  

#25. Griechenbeisl: cel mai vechi restaurant din Viena? O poveste din 1447

Într-o zonă pitorească a centrului vechi al Vienei (Innere Stadt), pe strada Fleischmarkt, se află un restaurant cu o faimă legendară: Griechenbeisl. Reputația sa se bazează pe afirmația că ar fi cel mai vechi restaurant din Viena, cu origini documentate care datează încă din anul 1447. De-a lungul secolelor, clădirea a găzduit un han sub diverse nume, precum „Zum gelben Adler” („La Vulturul Galben”) sau „Zum Goldenen Engel” („La Îngerul Auriu”).

Numele actual, Griechenbeisl („Taverna Grecească”), a apărut în secolul al XVII-lea, datorită numeroșilor comercianți greci și levantini care locuiau și activau în această zonă a orașului. Este important de menționat că, în ciuda numelui, meniul a rămas mereu fidel bucătăriei tradiționale vieneze. (Deși o altă sursă menționează un han/restaurant numit Haslauer, fondat în 803 , Griechenbeisl este cel mai frecvent citat și documentat ca fiind unul dintre cele mai vechi, dacă nu chiar cel mai vechi, restaurant încă în funcțiune din Viena).  

Istoria bogată a localului este atestată nu doar de vechimea sa, ci și de urmele lăsate de oaspeții iluștri. Pereții faimoasei „Camere Mark Twain” sunt acoperiți cu semnăturile unor personalități marcante care au trecut pragul restaurantului de-a lungul timpului, printre care Mark Twain însuși, Ludwig van Beethoven, Wolfgang Amadeus Mozart, Johannes Brahms, Franz Schubert, Egon Schiele, Luciano Pavarotti și Johnny Cash. Legenda locală îl asociază pe faimosul cântăreț și cimpoier din secolul al XVII-lea, „Der liebe Augustin” („Dragul Augustin”), cu acest loc. Se spune că Augustin cânta frecvent aici și că, într-o noapte, fiind beat, a căzut într-o groapă comună destinată victimelor ciumei, dar a supraviețuit miraculos. O replică a „gropii ciumei” poate fi văzută la intrarea în restaurant.  

Astăzi, Griechenbeisl își întâmpină oaspeții într-o ambianță istorică plină de farmec, cu un labirint de camere boltite și o atmosferă autentică. Meniul oferă preparate clasice vieneze, precum Wiener Schnitzel din vițel, Tafelspitz (rasol de vită fiert), Gulasch, ciolan de porc la cuptor (Stelze) și deserturi tradiționale ca renumitul Kaiserschmarrn. Griechenbeisl rămâne un loc popular atât pentru turiștii dornici să guste o bucată de istorie vieneză, cât și pentru localnici, oferind o experiență culinară autentică într-un cadru încărcat de povești și legende. Faima sa se bazează nu doar pe vechime, ci pe conexiunea tangibilă cu figuri istorice și cu folclorul local.  

Câteva concluzii despre Viena

Această călătorie prin cele 25 de curiozități vieneze ne-a purtat de la fundațiile romane ale orașului la zgârie-norii moderni, de la ecourile imperiale la vibrația unui centru diplomatic global, de la geniul muzical al lui Mozart și Beethoven la inovația artistică a Secesiunii. Am descoperit secretele din spatele celei mai vechi grădini zoologice, am pătruns în atmosfera unică a cafenelelor vieneze, am admirat podgoriile urbane și am aflat povestea surprinzătoare a globului cu zăpadă. Viena se dezvăluie ca un oraș multi-fațetat, unde istoria nu este doar un fundal, ci o prezență vie, care modelează prezentul și inspiră viitorul.  

De la eficiența remarcabilă a transportului public la abundența parcurilor și grădinilor, de la fastul balurilor la melancolia Cimitirului Central, Viena reușește să îmbine tradiția cu modernitatea, grandoarea cu intimitatea, cultura înaltă cu bucuriile simple ale vieții. Este un oraș care își respectă trecutul bogat, dar care privește cu încredere spre viitor, continuând să se claseze printre cele mai dezirabile locuri de trăit din lume. Farmecul său care a străbătut veacurile rezidă tocmai în această complexitate, în straturile sale multiple de istorie, cultură și inovație, care invită la explorare și promit mereu noi descoperiri. Viena nu este doar o fostă capitală imperială, ci o metropolă europeană vibrantă, a cărei poveste continuă să fascineze. Călătorie plăcută!