Antonio Vivaldi, preotul care a lăsat lumii moştenire „Anotimpurile”

Antonio Vivaldi a fost un compozitor italian, considerat a fi cel mai de seamă reprezentant al barocului muzical venețian. Puţini ştiu că la bază, Vivaldi a fost preot. Părul său roşcat şi meseria sa i-au adus porecla de Il Prete Rosso, adică Preotul Roșu.

Antonio Vivaldi s-a născut în data de 4 martie 1678, în Veneția, pe atunci capitala Republicii Venețiene. Se spune că un cutremur puternic s-a produs în ziua în care a venit pe lume viitorul mare compozitor.

Tânărul provenea dintr-o familie înstărită. Tatăl său, Giovanni Battista Vivaldi, era un violonist profesionist care l-a învățat pe Antonio Lucio Vivaldi să cânte la vioară. Prin intermediul tatălui său, Vivaldi a cunoscut personalităţi marcante din lumea muzicii și a învățat de la unii dintre cei mai buni muzicieni și compozitori din Veneția la acea vreme.

Copilăria singuratică a fost marcată de lecțiile de vioară ale tatălui său și briza mării ce pătrundea optimist în obscuritatea camerei sale. Băiatul suferea de o „strâmtime a pieptului”, adică astm. Această boală l-a determinat la izolare toată viața, dar care nu l-a împiedicat să-şi urmeze chemarea în muzică.^[sursa]

Antonio Vivaldi, Preotul Roşu

Antonio Vivaldi a început să studieze pentru preoție la vârsta de 15 ani și a fost hirotonit la 25 de ani. Însă Vivaldi nu a practicat preoția pentru mult timp. Boala sa de plămâni îl făcea extrem de fragil, incapabil să țină slujbe. Mai mult, pasiunea sa pentru muzică a contribuit la renunţarea la această profesie sacră.

La vârsta de 25 de ani, Vivaldi a fost numit maestru de vioară la Ospedale della Pietà, respectiv Cuviosul Spital al Milei, pe scurt Pietà din Veneția. A compus majoritatea operelor sale în următoarele trei decenii.

Pietà era unul dintre cele patru orfelinate de tinere fete din Veneţia, majoritatea copii din flori. Veneţia era un oraş fascinant, dar şi un mare port decadent, cunoscut în lumea întreagă ca un oraş plin de marinari cu darul beției, prostituate, jucători de noroc şi alte vicii.

În aceste orfelinate, băieții învățau meserii, iar fetele muzică, aceasta fiind cea mai aleasă meserie din Veneția acelor vremuri. Adevărate conservatoare, orfelinatele venețiene erau renumite pentru rigoare şi standarde atât de ridicate, întrucât familiile nobiliare îşi trimiteau fetele acolo la studii, aşa cum le trimit în zilele noastre la facultate.

Cei mai talentați muzicieni se alăturau orchestrei care interpreta compozițiile lui Antonio Vivaldi, inclusiv lucrări de muzică corală sacră. Sub conducerea lui Antonio Vivaldi, orchestra de la Pietà a devenit faimoasă în lumea întreagă.

Expresia muzicală a situaţiilor complexe şi a sentimentelor uneori subtile, care se creau în dramele muzicale, cereau procedee şi tehnici noi, îmbinarea de tonalităţi şi de timbruri neauzite până atunci, precum şi folosirea unor instrumente pe care Vivaldi le-a introdus pentru prima dată în orchestră.

Anotimpurile, cea mai cunoscută dintre operele sale

Pe lângă muzica sa corală și concertele sale, Antonio Vivaldi a început să scrie regulat partituri de operă începând cu anul 1715. Doar 49 dintre operele sale în stil veneţian s-au păstrat până în zilele noastre. Cele două opere ale sale cele mai de succes, La constanza trionfante și Bajazet, au fost interpretate în mai multe reprezentații în timpul vieții lui Vivaldi.

În ciuda sănătății precare, Vivaldi a început să călătorească din ce în ce mai mult ca virtuoz și compozitor la Roma, în anii 1722 și 1724, unde a cântat în fața Papei. A mai fost şi în Germania, la Dresda și în Darmstadt. O perioadă a stat şi în Amsterdam, acolo unde a fost publicată cea mai importantă parte a creației sale.

Una dintre cele mai cunoscute opere ale sale este o serie de concerte pentru vioară cunoscute sub numele de Anotimpurile. Aceste capodopere au fost publicate la Amsterdam, în anul 1725. În mod neobişnuit pentru muzica vremii, Antonio Vivaldi şi-a publicat muzica împreună cu nişte poeme pe care s-ar putea să le fi scris el însuși, în care a indicat scenele pe care voia să le sugereze. Acesta reprezintă unul dintre exemplele cele mai timpurii a ceea mai târziu avea să se numească muzică programatică, respectiv muzică cu un element narativ.

Vivaldi a avut fani și patroni printre membrii familiilor regale europene. Una dintre cantatele sale, Gloria e Imeneo, a fost scrisă special pentru nunta regelui Ludovic al XV-lea. A fost și un favorit al împăratului Carol al VI-lea, care l-a onorat public pe Vivaldi numindu-l cavaler.

Renumele lui Antonio Vivaldi ca muzician şi compozitor în tinerețe nu s-a concretizat într-un succes financiar durabil. Eclipsat de compozitori mai tineri și stiluri mai moderne, Vivaldi a părăsit Veneția pentru Viena, sperând să găsească o poziție la curtea imperială de acolo. Cu toate acestea, împăratul a murit curând după sosirea lui Vivaldi.^[sursa]

Moartea lui Antonio Vivaldi

Opera lui Vivaldi, incluzând aproape 500 de concerte, a influenţat compozitorii ulteriori, inclusiv pe Johann Sebastian Bach, care era un mare admirator al său.

Se spune că Vivaldi era ostentativ, viclean, vanitos, plin de sine, că nu-i plăcea să fie criticat şi că iubea traiul extravagant. Din acest motiv, adesea rămânea fără bani, fiind nevoit să muncească mult pentru a se putea întreține.

Ajuns la Viena, rămânând fără sprijinul împăratului care murise, Antonio Vivaldi a murit şi el, în mai puţin de un an. S-a stins în sărăcie, în data de 28 iulie 1741, la vârsta de 63 de ani. Cauza morţii nu este cunoscută, îmbolnăvindu-se subit. Antonio Vivaldi a fost înmormântat în cimitirul din dreptul Porții Carintiei (Kärtnertor) din Viena, pe locul în care se află în prezent clădirea centrală a Universității Tehnice din Viena.

„[Astfel marcăm moartea] preotului Antonio Vivaldi, inegalabil virtuoz al viorii, cunoscut sub numele de preotul roșu, foarte apreciat pentru compozițiile și concertele sale, care a câștigat peste 50.000 de ducați în viața sa, dar pe care risipa şi viața dezordonată l-a dus să moară în Viena, sărac lipit.”, se arăta în necrologul compozitorului din Veneţia.

Data de 28 iulie a fost considerată o zi neagră pentru iubitorii de muzică barocă. Un alt maestru, Johann Sebastian Bach, a murit exact nouă ani mai târziu, pe 28 iulie 1750. Pentru a întări coincidența, ambii compozitori s-au născut în luna martie.

După aproape două secole de declin, reputația muzicală a lui Vivaldi a suferit o renaștere la începutul secolului al XX-lea, cu multe cercetări științifice dedicate operei sale.

Multe dintre compozițiile lui Antonio Vivaldi, considerate pierdute în trecut, au fost redescoperite de-a lungul timpului. Cea mai recentă descoperire a avut loc în anul 2006, când a fost regăsită opera Argippo, interpretată pentru prima dată în anul 1730. Muzica sa rămâne foarte populară în prezent și este interpretată în operele din toată lumea.