Atacul de la Pearl Harbor: cum au intrat SUA în cel de-Al Doilea Război Mondial

Pe 7 decembrie 1941, Marina Imperială Japoneză a atacat forțele Statelor Unite la Pearl Harbor și în alte locuri din Hawaii, în încercarea de a obține controlul asupra Pacificului. Acest moment a marcat intrarea SUA în Al Doilea Război Mondial, transformând conflictul într-un război global total.

Relațiile dintre Statele Unite și Japonia se deterioraseră rapid în anii premergători atacului. Până la sfârșitul anului 1941, toate legăturile comerciale și financiare între cele două state fuseseră rupte. În încercarea de a rămâne neutru, președintele Franklin D. Roosevelt (1933-1945) adoptase măsuri de sprijin indirect pentru țările care se opuneau puterilor Axei – Germania și Italia.

Însă, pe măsură ce succesele militare ale Germaniei în Europa creșteau, SUA deveneau tot mai preocupate de politica expansionistă a Japoniei în Asia de Sud-Est. Implicată într-un conflict sângeros în China încă din anul 1937, Japonia a reacționat agresiv la politica dură a administrației americane, care condamna extinderea niponă. În acest context tensionat, conducerea militară japoneză a început să planifice un atac masiv asupra SUA.^[sursa]

Operațiunea Hawaii: un atac bazat pe surpriză

Atacul de la Pearl Harbor – denumit de Statul Major Imperial japonez „Operațiunea Hawaii” – a fost lansat în dimineața zilei de duminică, 7 decembrie 1941. Printr-o lovitură surpriză, Japonia a urmărit să paralizeze flota americană din Pacific și să câștige un avantaj decisiv. Peste 2.403 membri ai forțelor armate și civili americani au pierit în atac, determinând Statele Unite să declare război Japoniei a doua zi.

Coordonarea operațiunii a fost încredințată comandantului japonez Minoru Genda, un pilot experimentat supranumit „Nebunul Genda” pentru curajul său neconvențional. În anul 1941, când a fost însărcinat cu planificarea atacului, Genda a insistat ca țintele principale să fie portavioanele americane, nu doar navele de luptă. Această decizie, spun istoricii, reflectă o viziune strategică pe termen lung, chiar dacă execuția a fost departe de a fi perfectă.

Planul japonez includea o serie de elemente inovatoare și îndrăznețe. Un grup de 40 de bombardiere urma să lovească rapid, finalizând atacul în mai puțin de 90 de secunde – înainte ca apărarea americană să devină operațională. Totuși, succesul depindea de o observare prealabilă a poziției navelor americane în port, lucru care nu s-a realizat.

Piloții au primit instrucțiuni clare: navele nu trebuiau doar avariate, ci scufundate complet, pentru a evita risipa de muniție și pentru a elimina orice șansă ca SUA să-și refacă flota rapid. Din păcate pentru Japonia (dacă putem spune astfel), multe dintre navele avariate la Pearl Harbor au fost recuperate și reparate, schimbând echilibrul forțelor pe termen lung.

Un atac dezorganizat și consecințele sale: Eșecul japonez la Pearl Harbor

Planul japonez pentru atacul asupra Pearl Harbor includea un al doilea val de bombardiere, programat să înceapă la o oră după primul. Scopul principal era distrugerea portavioanelor americane, considerate țintele cele mai importante. Comandantul Minoru Genda alocase de două ori mai multe bombardiere portavioanelor decât celorlalte nave, mizând pe scufundarea acestora cu un număr limitat de lovituri.

Totuși, în ciuda resurselor atent planificate, strategia a întâmpinat probleme încă din primul val.

Primul val de bombardiere a ajuns în apropierea insulei Oahu puțin după ora 7:30 dimineața, pe 7 decembrie 1941. Cerul era înnorat, iar comandantul primei etape, Mitsuo Fuchida, a schimbat ruta pentru a evita norii, fără să revină la traseul inițial. Observând că atacul părea nedetectat, a lansat un semnal luminos pentru a confirma inițierea atacului surpriză. Însă, din cauza unei neînțelegeri, Fuchida a trimis ulterior un al doilea semnal, fără a lua în considerare că piloții ar putea interpreta acest semnal dublu drept o schimbare de tactică.

Rezultatul? Jumătate dintre piloți au urmat planul inițial, iar cealaltă jumătate a acționat conform tacticii alternative. Această dezorganizare a afectat grav eficiența atacului.

Atacul care a pierdut elementul surpriză

Primele bombe japoneze au lovit Insula Ford, trezind echipajele americane. În loc să atace din nord, așa cum fusese planificat, bombardierele au pornit din vestul portului. În plus, bombardierele destinate portavioanelor au început atacul cu cinci minute mai devreme decât cele care vizau navele de război. Aceste întârzieri au oferit americanilor timp prețios pentru a reacționa: aproximativ 25% din sistemele antiaeriene de pe nave au devenit operaționale înainte de începerea atacului.

Pe măsură ce atacul dezorganizat se desfășura, multe avioane japoneze au fost doborâte. Cinci din cele șapte bombardiere care au ajuns ultimele au fost distruse. Planul inițial, care viza un atac fulger de 90 de secunde, s-a transformat într-un asalt dezordonat de peste 11 minute. Bombardierele, în loc să rămână în formație, s-au dispersat, devenind ținte ușoare pentru apărarea americană.

Eficiența torpilelor japoneze a fost mult sub așteptări: doar 11 dintre acestea au lovit țintele planificate, în timp ce alte două au lovit accidental cuirasatele Raleigh și Helena. În total, doar 33% dintre torpilele folosite de japonezi și-au atins ținta, un rezultat departe de standardele prevăzute în planul operațional.

Înaintea celui de-al doilea val, piloții japonezi au aflat că portavioanele americane nu se aflau în port. În lipsa țintelor principale, aceștia au atacat crucișătoarele și cuirasatele cu explozibil insuficient pentru a le distruge complet.

Comandantul Fuchida, martor al haosului din aer, a petrecut 30 de minute zburând deasupra portului Pearl Harbor. Deși atacul a produs pagube semnificative, el nu a reușit să paralizeze complet forțele americane din Pacific, așa cum planificase Statul Major Imperial.

Un șoc național pentru Statele Unite

Chiar dacă atacul japonez nu a avut rezultatele dorite, consecințele sale au fost devastatoare pentru Statele Unite. Cinci nave americane au fost scufundate, iar peste 2.000 de vieți s-au pierdut. Atacul a lăsat națiunea americană în stare de șoc, dar a galvanizat rapid o reacție care avea să transforme Statele Unite într-un actor central al celui de-Al Doilea Război Mondial.

Data de 7 decembrie 1941 rămâne o rană deschisă în memoria colectivă a americanilor și a întregii lumi. Atacul devastator al Japoniei asupra bazei militare Pearl Harbor, cea mai importantă fortăreață americană din Pacific, a schimbat pentru totdeauna cursul istoriei.

În fiecare an, Statele Unite marchează Ziua comemorării Pearl Harbor (#PearlHarborRemembranceDay), un moment de omagiere a celor peste 2.000 de militari și civili care și-au pierdut viața în acea dimineață fatidică. Această zi solemnă a fost oficializată printr-o rezoluție a Congresului, semnată de președintele Bill Clinton la 23 august 1994.

În amintirea sacrificiului celor căzuți, steagul american este arborat la jumătate de catarg până la apusul soarelui. Organizații din întreaga țară organizează ceremonii și evenimente speciale pentru a reflecta asupra acestei pagini întunecate a istoriei.

Un moment care a schimbat istoria

Pe 8 decembrie 1941, la o zi după atac, președintele Franklin D. Roosevelt a susținut un discurs memorabil în fața Congresului, în care a descris 7 decembrie drept „o zi care va rămâne în infamie”. Atacul, care a durat doar o oră și jumătate, a produs distrugeri masive: cea mai mare parte a Flotei americane din Pacific a fost neutralizată, iar baza militară a suferit pierderi devastatoare.

De-a lungul decadelor, Pearl Harbor a fost privit ca simbol al sacrificiului, dar și al rezilienței. Până la atacurile teroriste de la World Trade Center din 11 septembrie 2001, atacul de la Pearl Harbor a fost considerat cel mai mare act de agresiune suferit de americani pe propriul teritoriu.

Pearl Harbor rămâne una dintre cele mai mari tragedii militare din istorie, dar și o lecție de neuitat. Prin comemorarea acestei zile, americanii reflectează nu doar la pierderile suferite, ci și la solidaritatea care a urmat. Din această tragedie s-a născut o determinare națională care a jucat un rol esențial în cel de-Al Doilea Război Mondial, definind poziția Statelor Unite ca putere globală.