Atefeh Rajabi Sahaaleh era o tânără de doar 16 ani, din Neka, Iran, a cărei viaţă a fost furată de oameni fără suflet şi de un sistem de justiţie care funcţionează după legi înfricoşător de învechite.

Am auzit numeroase poveşti despre regulile exagerate are sistemului judiciar islamist, care are la bază numeroase cutume religioase.

Încălcările acestora pot duce la consecinţe extrem de dure, iar interpretarea unor infracţiuni se face într-un mod total diferit faţă de ce noi considerăm normal.

Acest lucru s-a întâmplat şi în cazul tinerei Atefeh Rajabi Sahaaleh, o fată a cărei copilărie a fost furată de un prădător, apoi, la doar 16 ani, viaţa i-a fost curmată de o decizie controversată a unui judecător.[sursa]

condamnata dreptate

Viaţa tristă a tinerei Atefeh Rajabi Sahaaleh

Ştim ca femeile nu se bucură de prea multe drepturi în ţări precum Iran. Totuşi, când o tânără este violată, ne aşteptăm ca justiţia să-şi facă datoria. Acest lucru nu s-a întâmplat însă şi în cazul acestei fete.

Mama fetei a murit pe când aceasta avea doar 5 ani. La scurt timp, fratele ei s-a înecat într-un râu.

Tatăl ei, dărâmat de durere şi cuprins de neputinţă, a devenit dependent de droguri. Astfel, fetiţa era nevoită să-şi îngrijească bunicii octogenari.

Atefeh a fost arestată într-un mod bizar, după ce a fost violată de un bărbat în vârstă de 51 de ani. A fost condamnată pentru crime împotriva castităţii. Ca şi cum ar fi fost alegerea ei să întreţină relaţii intime cu acel bărbat.

Fata a povestit că fostul revoluţionar, pe nume Ali Darabi, care devenise şofer de taxi la acea vreme, a abuzat-o timp de trei ani. Familia tinerei nu bănuia nimic.

• CITEŞTE ŞI:  10 limuzine ciudate, cu care nu ai vrea să mergi nicăieri

Ali Darabi era căsătorit şi avea trei copii la acea vreme.

Condamnarea şi execuţia

În timp ce se afla după gratii, tânăra era torturată şi violată periodic chiar de către gardieni.

Publicitate

I-a povestit aceste lucruri bunicii sale, care a vizitat-o, spunându-i că uneori se putea deplasa doar în mâini şi genunchi, din cauza durerii.

Judecătorul cauzei era un bărbat, pe nume Haji Rezai. Când Atefeh şi-a dat seama că urma să piardă procesul, şi-a descoperit capul, dându-şi la o parte hijabul. A strigat că Ali Darabi ar trebui condamnat şi nu ea.

Acest gest a fost interpretat ca un act de dispreţ de către judecător.

[quads id=4]

Mai mult, cu lacrimi în ochi şi turbată de furie, tânăra şi-a scos încălţămintea şi a aruncat-o spre judecător atunci când a auzit verdictul.

Judecătorul Haji Rezai a condamnat-o la moarte.

Atefeh Rajabi Sahaaleh a fost executată prin spânzurare în public, în oraşul Neka, în data de 15 august 2004.

Organizaţiile care luptă pentru drepturile omului au condamnat ferm această decizie controversată, numind execuţia tinerei Atefeh drept o crimă împotriva umanităţii şi a copiilor în special.

În urma presiunilor internaţionale şi a mediatizării cazului în interiorul ţării, judecătorul Rezai a fost arestat. Acesta a judecat-o pe tânăra Atefeh considerând că are 22 de ani, fără a-i verifica documentele.

În ciuda acestor presiuni, Curtea Supremă din Iran a decis să-l achite pe judecătorul Haji Rezai, lăsându-l în libertate.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

1 COMENTARIU

  1. Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.