„Aurul negru” al României: prima rafinărie, prima sondă petrolieră și prima ţară din lume care a exportat benzină

Petrolul, „aurul negru”, își leagă în mod indisolubil istoria mondială de România. În țara noastră a fost construită prima rafinărie din lume, un pas important pentru întreaga civilizație, care a pus bazele primei industrii a lumii, iar Bucureștiul a fost primul oraș din lume iluminat cu petrol lampant.

Importanța acestei resurse este sintetizată perfect de istoricii Constantin Dobrescu și Carmen Băjenaru în lucrarea „Petrol, politică și cultură la Ploiești”: „Devenit de peste un secol «suveran între combustibili», petrolul a dominat cu autoritate economia și civilizația lumii, determinând la nivel global sau zonal o permanentă luptă de interese între trusturi, state și mari puteri. A devenit combustibilul ideal, produsul cu «prea multe utilizări», iluminat, încălzit, în războaie, în construcții și ca medicament, însă «nici una hotărâtoare». Cu toate acestea, a fost proclamat fără reținere REGE al economiei moderne, devenind ulterior baza primei industrii a lumii”.

Rădăcinile străvechi: de la „picula” dacică la „păcură”

Pe teritoriul României, resursele de petrol sunt cunoscute și exploatate, potrivit istoricilor, încă din perioada Daciei Romane. Urme ale „aurului negru”, numit atunci picula, au fost găsite pe ceramică din secolul al II-lea.

Mai târziu, din secolul al XIII-lea, în Evul Mediu românesc, petrolul a început să fie cunoscut sub numele de păcură. Totuși, abia în epoca modernă și în cea contemporană a început să joace un rol cheie în dezvoltarea economică a țării.

Până pe la 1860, un detaliu interesant este că principalii exploatatori de țiței fuseseră țăranii liberi, numiți fântânari, băieși sau gropari, denumiri provenind direct din îndeletnicirile lor. După anul 1860 însă, când exploatarea „aurului negru” a început să necesite capitaluri tot mai importante, rolul țăranilor a scăzut în favoarea proprietarilor unor bogate terenuri petrolifere, de regulă în aria județelor Prahova și Dâmbovița.

Aurul negru: prima țară din lume cu producție de petrol înregistrată oficial

România a fost prima țară din lume cu o producție de petrol înregistrată oficial în statisticile internaționale. Lucrarea de referință „The science of petroleum” certifică în 1938 faptul că România a fost prima țară din lume cu o producție de petrol, în anul 1857, de 275 de tone înregistrată în statisticile internaționale.

Cronologia mondială arată astfel:

1. România (1857)
2. SUA (1859)
3. Italia (1860)
4. Canada (1862)
5. Rusia (1863)

Creșterea a fost fulminantă. De la cele 275 de tone înregistrate în 1857, în 1900 România înregistrează o producție de 250.000 de tone și ajunge la peste 1,7 milioane de tone în 1914. Saltul imens a fost dat de funcționarea a nu mai puțin de 104 societăți petroliere pe teritoriul României, în 1914, printre care unele de mare anvergură, precum Steaua Română, Româno-Americana, Vega, Astra Română, Concordia și Creditul Minier.

Prima sondă petrolieră din lume, la Lucăcești

Un alt succes mondial al industriei petroliere românești este construcția, în țara noastră, a primei sonde petroliere (pompe de petrol care forau la 150 de metri), în 1840, la Lucăcești (Bacău).

În acea perioadă incipientă, așa-numitele „găzării” foloseau o metodă rudimentară de rafinare a petrolului, asemănătoare cu cea folosită la obținerea țuicii în cazane artizanale.

Prima rafinărie din lume, la Ploiești

Cea dintâi rafinărie, dotată cu instalații moderne, la nivelul epocii, a fost construită la Ploiești, în decembrie 1856, de către Teodor Mehedințeanu, fapt care a dat startul distilării pe cale industrială a țițeiului.

În baza producției rafinăriei, frații Teodor și Marin Mehedințeanu au avut posibilitatea să obțină prin licitație concesiunea pe mai mulți ani a iluminării cu gaz lampant a Bucureștilor (1857) și, respectiv, a Ploieștilor (1860).

București, primul oraș din lume luminat cu petrol

Și, astfel, Bucureștiul a fost primul oraș din lume iluminat public cu petrol lampant. Petrolul lampant produs la Ploiești avea calități deosebite: era incolor și inodor și ardea cu o flacără luminoasă de intensitate și formă constantă, fără fum și fără să lase cenușă sau compuși rășinoși în fitil.

Diferența economică a fost zdrobitoare. Celelalte oferte care propuneau drept combustibil uleiul de rapiță sau de nucă duceau costurile la 600 de lei pe an. Oferta de 336 de lei pentru fiecare felinar a eliminat orice concurență. Începând cu 1 aprilie 1857, Bucureștiul avea să fie iluminat cu 1000 de lămpi.

Startul celor mai importante companii petroliere românești

După unele statistici, pe la 1870-1880 aproximativ 9/10 din industria de țiței se aflau în mâinile românilor, astfel că, inițial, industria petrolului a avut predominant un caracter național. Exploatatorii zăcămintelor, care au realizat frumoase capitalizări din comercializarea cantităților extrase, se recrutau îndeosebi din rândul proprietarilor de perimetre petrolifere (familiile Mehedințeanu, Monteoru, Stănculescu, Mateescu, Grigorescu, Câmpeanu etc).

În anul 1880, producția de petrol a României atingea 15.900 de tone, iar statul român adoptă în 1895 o primă lege a minelor, care deschide drumul capitalurilor străine în industria petrolieră românească și duce la apariția celor mai importante companii petroliere românești:

• Steaua Română: prima companie petrolieră de anvergură, înființată cu capital german în 1895. În 1897, compania construiește la Câmpina, Prahova (zona în care deținea un total de 305 hectare de câmpuri petroliere) cea mai mare și mai modernă rafinărie din Europa. capacitatea de rafinare a rafinăriei Steaua Română a fost la început de 1.200 de tone pe zi.
• Societatea Astra Română: constituită în anul 1910 (inițial a fost o modestă fabrică de petrol de la marginea Ploieștiului, fondată în 1880). Între 1910 și 1947, Rafinăria Astra Română a aparținut trustului olandez Royal Dutch Shell.
• Alte companii majore până la Primul Război Mondial: Româno-Americana (fondată în 1904 ca filială a companiei americane Standard Oil deținută de magnatul J.D. Rockefeller, ulterior Petrotel, în prezent Lukoil Ploiești), Vega (înființată în 1905 la Ploiești cu capital german), Creditul Petrolifer (1905), Concordia (1907), Societatea de Petrol Franco-Română (apare în 1905 și este considerată cea mai mare infuzie de capital francez de pe piața petrolieră românească), Compania franco-română Unirea Aquila (1906).

Petrolul lampant se vindea prin negustori ambulanți

Potrivit lucrării „Petrol, politică și cultură la Ploiești”, un neajuns de care suferea industria de petrol la început era faptul că fiecare firmă era nevoită să se ocupe singură de toate ramurile de activitate, inclusiv de vânzarea produselor.

Primele încercări de organizare datează din anul 1899 când se organizează primul cartel al rafinăriilor, care a durat doar un an. Abia în mai 1901, sub denumirea de „Asociațiunea petroliștilor” se realizează un al doilea cartel (din care făceau parte și Vega sau Steaua Română), care a durat până în 1908, cu scopul de a asigura desfacerea lampantului în interiorul țării.

Cartelul vindea produsele în țară fie direct la angrosiști, la poarta rafinăriei, prin depozitele Societății Steaua Română, din stațiile CFR sau prin negustori ambulanți. În mediul urban, petrolul se transporta de la depozitele angrosiștilor la particulari prin cariole sau cu brațele (precupeți olteni), iar la țară se făcea în mare parte de către negustori ambulanți.

În anul 1908, lampantul se vindea cu prețuri variind între 22-25 de bani litrul, în funcție de cât de îndepărtate erau localitățile. Petrolul a revoluționat satele, prin lumina pe care a adus-o în casele oamenilor și prin mecanizarea muncii agricole. Mai târziu s-a adăugat combustibilul special pentru calorifere care era un produs relativ nou, prin răspândirea încălzirii centrale la construcțiile realizate în perioada 1933-1938, precum și cocsul de petrol.

253 de tone de benzină consumau, în 1907, mașinile din Capitală

La început, lampantul era foarte căutat și, treptat, odată cu dezvoltarea industriei, a început să crească și consumul de benzină, care era predominant un produs de export. Peste 81% din consumul de petrol și derivate mergea, în 1907, în Prahova. În schimb, în ceea ce privește consumul, pe primul loc se afla Capitala, cu 253 de tone, datorită numărului mare de automobile și unități industriale.

Alte premiere înregistrate de industria petrolului din România și curiozități

• România a fost prima țară din lume care a exportat benzină încă din anii 1900.
• În 1904 se înființează prima școală din lume de maiștri sondori la Câmpina. Ulterior școala va pregăti și maiștri rafinori. La 1914, aceștia erau deja solicitați să lucreze în străinătate.
• În 1934, sonda nr. 1 a societății Creditul Minier atinge cea mai mare adâncime din țară în zona de extracție de la Chițorani, Prahova (3.300m), fiind pe locul doi în lume la o distanță de 158 metri de sonda societății „General Petroleum Corporation” din California, sondă cu adâncimea record de 3458 metri („Cele mai adânci sonde din lume”, articol în Moniteur du Pétrole Roumain, nr. 17/1934).
• În 1938, sonda 13 a companiei Astra Română stabilește un nou record național, de 3.644 de metri în zona de foraj de la Boldești, Prahova.
• În 1937, România deținea locul 7 în lume privind rezervele mondiale de petrol, după URSS, USA, Irak, Iran, Venezuela, Indiile Olandeze, estimându-se o rezervă de 95.000.000 tone, rezultând 5,4% din rezervele mondiale.
• Începând din 1929 și până în 1938, toate produsele petroliere obținute în marile rafinării românești Concordia (Vega), Steaua Română, Unirea (Orion și Speranța), Columbia, Creditul Minier (Brazi, Doicești), Prahova (Petrolul București), Xenia, Dacia Română și Petrol Block (Standard) erau solicitate la export.

Războaie, distrugeri și reparații imense

În Primul Război Mondial, în România au fost distruse 1677 sonde, din care 1047 productive și o cantitate de derivate de petrol de 827.000 tone.

În august 1944, rafinăriile din Ploiești sunt bombardate de SUA în celebra operațiune „Tidal Wave”. Misiunea s-a încheiat cu un mare eșec pentru aviația americană, iar pentru români s-a soldat cu „nici o reducere a producției de petrol înregistrată”.

Între anii 1944 și 1945, cantitățile imense de petrol necesare sovieticilor în ofensiva lor din Europa au ajuns să fie furnizate de România. Totul a fost trecut în contul reparațiilor de război pe care România trebuia să le plătească URSS-ului conform Convenției de Armistițiu din 12-13 septembrie 1944. Dacă inițial reparațiile au fost fixate la 300 de milioane de dolari, în realitate ele au ajuns să fie aproximativ 2 miliarde de dolari.

Ploiești, „capitala aurului negru”

Exploatarea resurselor de petrol, începută în jurul Ploieștiului în secolul XIX, construcția primei rafinării din lume, în 1856, și dezvoltarea rapidă a unei industrii care a făcut din orașul aflat la 60 de km de București cel mai mare producător de petrol din Europa, au consacrat Ploieștiul cu un supranume de necontestat, „capitala aurului negru”.

Din cele 10 rafinării ale Românei cu o capacitate de 34 de milioane de tone pe an (Petrobrazi Ploiești, Arpechim Pitești, Petromidia, RAFO Onești – rafinăriile mari, care concentrează 85% din capacitatea de prelucrare – și Astra Ploiești, Vega Ploiești, Steaua Română Câmpina, Rafinăria Dărmănești, Petrolsub Surplacu de Barcău – rafinării mici), 5 sunt în Prahova, un specific de peste un secol al județului.

Construcția Petrobrazi Ploiești a fost începută în data de 17 iulie 1934 datorită eforturilor companiei românești Creditul Minier și este actuala rafinărie OMV. Petrotel Ploiești – cunoscută și drept Rafinăria Româno-Americană (înainte de 1945), s-a numit și Teleajen (1979 – 1998), iar în prezent aparține Lukoil. La rândul lor, Astra Ploiești a fondată în 1880, Vega Ploiești, în 1905, iar Steaua Română Câmpina, în anul 1895.