Biserica Catolică Apostolică din Albury a fost sigilată „până la a doua venire a Mântuitorului”

În inima pitorească a comitatului Surrey, Anglia, în localitatea Albury, se înalță o biserică învăluită într-un mister aproape palpabil: Biserica Catolică Apostolică din Albury. Porțile sale, ferecate ermetic în anul 1901, nu se vor redeschide, conform unei credințe de nezdruncinat, decât la momentul celei de-a Doua Veniri a lui Iisus Hristos.

Ridicată în anul 1839, această construcție sacrală, cu o arhitectură impunătoare, rămâne inaccesibilă publicului larg, un testament tăcut al unei convingeri ce sfidează trecerea timpului. Cel puțin, nu încă. Soarta sa este pecetluită, așteptând un eveniment eshatologic de o magnitudine cosmică.

Comanda pentru edificarea lăcașului a venit din partea lui Henry Drummond, o personalitate complexă a epocii – biolog, membru marcant al Parlamentului britanic și un fervent evanghelist al Bisericii Catolice Apostolice. Această mișcare religioasă, cunoscută și sub denumirea de Irvingism, după numele fondatorului său, Edward Irving, s-a cristalizat în jurul anului 1831, având ca ax central o profundă și urgentă preocupare pentru iminenta revenire a Mântuitorului.

„Preocuparea primordială a noii congregații era a doua venire imediată a lui Hristos, iar restaurarea unor instituții ecleziastice perfecte, prin intermediul unor ‘apostoli’ special desemnați, era percepută ca o pregătire indispensabilă a întregii biserici pentru acest eveniment crucial.”, explică detaliat Ghidul de Cercetare al Bibliotecii Palatului Lambeth.

Acest ghid continuă, elucidând fundamentele teologice: „Doctrinele sfințeniei personale realizabile, ale mântuirii universale accesibile, ale unității spirituale veritabile a tuturor persoanelor botezate, posibilitatea răpirii la cer fără a experimenta moartea fizică și necesitatea unui minister cvadruplu, condus de apostoli, pentru desăvârșirea Bisericii în ansamblul ei, au constituit pietrele de temelie ale noii viziuni teologice.”^[sursa]

Pentru a pune bazele acestei noi Biserici, comunitatea a desemnat doisprezece „apostoli”, printre care s-a numărat și influentul Henry Drummond.

Descrierea acestor figuri apostolice, conform aceluiași Ghid, relevă un grup eterogen și respectabil: „Opt dintre ei erau membri ai Bisericii Anglicane, trei ai Bisericii Scoției și unul aparținea grupării Independenților. Clasificați în funcție de ocupațiile și pozițiile lor sociale, trei erau clerici, trei erau membri ai Baroului, trei aparțineau nobilimii, doi dintre aceștia fiind și membri ai Parlamentului; iar dintre ceilalți trei, unul era artist, unul comerciant și unul deținea funcția de custode al Turnului Londrei. Unii dintre ei se bucurau de cea mai înaltă poziție socială și politică, alții posedau o abilitate remarcabilă ca erudiți și teologi; și toți erau bărbați cu un caracter ireproșabil, solizi în credință și cu un zel debordant în toate lucrările creștine.”

De ce a fost sigilată Biserica Catolică Apostolică din Albury

Mișcarea a cunoscut o expansiune considerabilă, ajungând să numere peste 900 de locații de cult în întreaga lume. Însă, un moment de cotitură s-a produs în anul 1901, odată cu decesul ultimului dintre apostolii inițiali – un eveniment survenit, ironic, înainte de mult așteptata răpire. În acel an, biserica din Albury a fost izolată de lumea exterioară, sigilată cu strictețe, cu instrucțiunea clară de a nu fi redeschisă decât la a doua venire a lui Hristos.

„Nimeni, nici măcar localnicii, nu o pot vizita. Nu trebuie să fie folosită pentru activități seculare, pentru vizite turistice sau pentru orice alt scop. Este pur și simplu menținută și conservată pentru momentul potrivit.”, a declarat istoricul Trevor Brook pentru BBC, referindu-se la biserică. Acesta a adăugat că este de-a dreptul impresionant cum un astfel de secret a putut fi păstrat cu atâta rigoare pentru o perioadă atât de îndelungată.^[sursa]

„Acesta este un lucru uimitor pe care [Henry Drummond] l-a lăsat moștenire pentru noi toți. Biserica o consideră un memorial vizibil al lucrării Domnului prin intermediul apostolilor, un loc de pelerinaj pentru rememorarea trecutului și un stimulent al așteptărilor fervente cu privire la viitor.”, a continuat Brook.

Deși perspectiva de a păși în interiorul acestei enigmatice biserici pare a fi rezervată doar celor ce vor trăi evenimentele apocaliptice, au existat, totuși, câteva suflete privilegiate care au putut arunca o privire fugară dincolo de porțile ferecate. Este evident că o astfel de clădire, oricât de solidă ar fi, nu poate sfida la nesfârșit legile timpului și, fără o întreținere constantă, s-ar degrada iremediabil cu mult înainte ca Iisus să-și facă apariția, chiar și presupunând o venire grăbită.

Din fericire, domeniul beneficiază de prezența unui îngrijitor dedicat, iar de la închiderea sa oficială în anul 1901, au fost implementate sisteme moderne de conservare pentru a o proteja de ravagiile timpului și ale intemperiilor.

„Am vizitat biserica pe data de 20 mai 1992 și mi s-au prezentat împrejurimile”, a explicat într-o conferință istoricul și autorul Tim Grass, un cercetător care a documentat în detaliu istoria fascinantă a acestei biserici.

„Biserica este întreținută cu sfințenie în vederea Celui de-al Doilea Advent; alimentarea cu energie electrică a fost instalată în 1991, iar un nou sistem de încălzire a fost montat cu puțin timp înainte. Întreaga clădire era menținută într-o stare impecabilă. Lucrările de reamenajare, comandate de administratori, au costat 100.000 de lire sterline și au fost precipitate de apariția unor scurgeri la nivelul acoperișului. Având în vedere credința lor fermă că lăcașul ar putea fi necesar la întoarcerea lui Hristos, utilizarea sa pentru evenimente seculare este strict interzisă.”, a continuat istoricul.

Cu toate acestea, cu excepția unei eventuale angajări ca personal de întreținere responsabil cu interiorul sacru, biserica din Albury rămâne un spațiu interzis muritorilor de rând. Până la revenirea lui Iisus, desigur.