Câte extincții în masă au avut loc pe Pământ și cum au influențat acestea existența noastră

De-a lungul miliardelor de ani de istorie, viața pe Pământ a trecut prin momente critice. Pe măsură ce speciile au evoluat și s-au diversificat, câteva extincții în masă au schimbat radical cursul vieții. Mai exact, până în prezent, specialiștii au căzut de acord că au avut loc 5 extincții în masă. În aceste episoade, un număr semnificativ de specii au dispărut pe arii vaste, într-un interval relativ scurt din punct de vedere geologic.

Astăzi, când Pământul se confruntă cu al șaselea mare eveniment de extincție, o privire asupra declinurilor biodiversității din trecut și a cauzelor acestora ne poate ajuta să înțelegem mai bine criza actuală. Iată o prezentare generală a celor mai importante extincții în masă, de la cele mai vechi la cele mai recente.

#1. Extincția Ordovician-Silurian

Survenită acum aproximativ 443,8 milioane de ani, extincția Ordovician-Silurian a fost primul mare eveniment de acest tip. A marcat sfârșitul Ordovicianului, o perioadă caracterizată printr-o explozie a vieții marine și apariția primelor plante terestre. Acest episod a anulat multe dintre aceste progrese, ducând la dispariția a aproximativ 71% dintre speciile existente la acea vreme.^[sursa]

Deși cauza exactă rămâne incertă, principala teorie indică un fenomen numit degradarea silicaților. Silicații sunt minerale din scoarța terestră care absorb dioxid de carbon, un gaz cu efect de seră ce contribuie la creșterea temperaturii planetei. Potrivit ipotezei, după ce silicații au captat o cantitate mare de dioxid de carbon, temperatura globală a scăzut, determinând formarea unor calote glaciare extinse.

Ulterior, pe măsură ce ghețurile au acoperit silicații, aceștia nu au mai putut reține dioxidul de carbon, ceea ce a dus la acumularea gazului în atmosferă, provocând o nouă încălzire și topirea ghețurilor. Acest ciclu de fluctuații drastice ale nivelului mării și ale temperaturii a fost atât de sever încât multe specii marine nu au putut supraviețui.

#2. Extincția din Devonianul târziu

Desfășurată acum 372 de milioane de ani, extincția din Devonianul târziu a eliminat aproximativ 70% din speciile marine, însă, comparativ cu alte extincții majore, a fost mai puțin devastatoare. Este, de asemenea, una dintre cele mai puțin înțelese.

Aceasta s-a derulat treptat, pe parcursul a milioane de ani, ceea ce înseamnă că rata dispariției speciilor nu a fost semnificativ mai mare decât în alte perioade. Însă ceea ce a marcat acest eveniment a fost scăderea drastică a apariției unor noi specii.

Schimbările din ratele de extincție și de speciație au fost, cel mai probabil, provocate de factori de stres de mediu suprapuși, de la încălzirea globală la impactul unor corpuri extraterestre. Un element cheie al acestei perioade a fost anoxia oceanică – lipsa oxigenului în oceane –, un fenomen care ar fi dus la moartea în masă a multor organisme marine.

Cauza exactă a acestei anoxii rămâne neclară, însă o ipoteză sugerează că un aport crescut de nutrienți de pe continente a stimulat proliferarea algelor, ceea ce a dus la epuizarea oxigenului din apă. Această teorie, alături de altele, este încă subiect de dezbatere între cercetători.

#3. Extincția Permian-Triasică

Supranumită „Marea dispariție”, extincția Permian-Triasică este cel mai devastator eveniment de extincție în masă din istoria fosilelor. Petrecută acum aproximativ 252 de milioane de ani, a eliminat cel puțin 80% dintre speciile de nevertebrate marine și aproximativ 70% dintre vertebratele terestre. Mai mult de jumătate dintre familiile de animale au dispărut, ceea ce a marcat o prăbușire dramatică a biodiversității.

Durata exactă a extincției rămâne incertă: unele estimări sugerează că s-a întins pe 15 milioane de ani, în timp ce altele indică doar câteva zeci de mii de ani. Aceste discrepanțe influențează teoriile privind cauzele cataclismului, însă majoritatea ipotezelor se concentrează pe anomalii ale temperaturii și ale ciclului carbonului. Se presupune că temperaturile extreme ale oceanelor au fost fatale pentru multe organisme.

În plus, o serie de erupții vulcanice masive, care au format structura geologică numită Capcana Siberiană, ar fi emis nori de cenușă ce au blocat lumina soarelui, perturbând ecosistemele și lanțurile trofice.

#4. Extincțiile din Triasicul târziu

Aceste extincții, produse în principal la granița dintre etapele Norian și Rhaetian, acum aproximativ 208 milioane de ani, au dus la dispariția multor specii de amfibieni și reptile terestre, precum și a numeroase nevertebrate, pești și reptile marine. Acest colaps al biodiversității a deschis calea dominației dinozaurilor pe uscat.

Disparițiile nu au fost cauzate de un singur eveniment brusc, ci s-au desfășurat treptat, pe fondul unei perturbări globale a ciclului carbonului. Aceasta a fost, cel mai probabil, declanșată de emisii masive de gaze cu efect de seră provenite dintr-o activitate vulcanică intensă. Creșterea temperaturilor globale ce a urmat a creat un mediu ostil în care multe specii nu au putut supraviețui.

#5. Extincția Cretacic-Paleogenă

Cea mai cunoscută extincție în masă este cea de la granița Cretacic-Paleogen (K-Pg), petrecută acum aproximativ 66 de milioane de ani. Acest eveniment a dus la dispariția a aproximativ 67% dintre speciile existente la acea vreme, inclusiv a dinozaurilor non-aviați. În urma acestui colaps ecologic, mamiferele și păsările (descendenții dinozaurilor avieni) au devenit dominante pe uscat.

Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că principalul factor declanșator al extincției a fost impactul unui asteroid uriaș. Se estimează că obiectul cosmic, cu un diametru de aproximativ 10 kilometri, a lovit Pământul, provocând incendii masive și ridicând în atmosferă praf și funingine care au blocat lumina solară. Această eclipsare globală a dus la o prăbușire a ecosistemelor. Principalul indiciu al acestui cataclism este craterul de impact Chicxulub, descoperit în apropierea Peninsulei Yucatán.

#6. A șasea extincție în masă

Extincțiile în masă nu sunt relicve ale trecutului – o a șasea extincție în masă este în desfășurare chiar acum. Spre deosebire de cele anterioare, aceasta nu este cauzată de fenomene naturale catastrofale, ci de activitatea umană. Distrugerea habitatelor, introducerea speciilor invazive și exploatarea excesivă a resurselor au accelerat rata dispariției speciilor la un nivel alarmant – de 100 până la 1.000 de ori mai rapid decât ritmul natural. Dacă tendințele actuale continuă, cercetătorii avertizează că până la 50% dintre speciile de pe Pământ ar putea dispărea până în anul 2100.

Schimbările climatice agravate de arderea combustibililor fosili amplifică această criză. Oceanul, de exemplu, se încălzește de 10 până la 100 de ori mai rapid decât în timpul extincției Permian-Triasic, cea mai devastatoare din istoria planetei. Confruntați cu acest scenariu sumbru, oamenii de știință cer acțiuni urgente din partea guvernelor, companiilor și indivizilor pentru a limita distrugerea biodiversității și a proteja speciile rămase. Inclusiv specia noastră.