Cea mai simpatizată afonă din istorie: „Unii pot spune că nu știu să cânt, dar nimeni nu poate spune vreodată că nu am cântat”. Povestea sopranei Florence Foster Jenkins

Florence Foster Jenkins a fost o personalitate remarcabilă în lumea muzicii clasice din prima jumătate a secolului XX, cunoscută nu pentru talentul său vocal, ci pentru lipsa totală a acestuia, în ciuda pasiunii sale arzătoare pentru muzică și a lipsei de conștientizare a propriilor limitări.

Cu o înclinație spre snobism, Jenkins a captivat atenția publicului nu doar prin performanțele sale, ci și prin costumele de scenă extravagante și atitudinea sa încrezătoare, dar adesea exagerată. Florence Jenkins, care se considera posesoarea unei voci sublime – deși adevărul era departe de aceasta – a reușit să obțină un succes remarcabil. Publicul său, inițial cinic, a ajuns în timp să fie fascinat de spectacolele sale. Deși spectatorii se amuzau pe seama nefericitelor sale prestații, au sfârșit prin a o îndrăgi.

Aspectele din viața personală și cariera lui Florence Foster Jenkins sunt ilustrate cu măiestrie în filmul din anul 2016, regizat de Stephen Frears, având-o pe magistrala Meryl Streep în rolul principal, alături de Hugh Grant și Simon Helberg. Această peliculă a obținut două nominalizări la Oscar, inclusiv pentru cea mai bună actriță în rol principal, și a câștigat Premiul BAFTA pentru cel mai bun machiaj și cele mai bune coafuri, între multe alte distincții.

Ținutele lui Florence erau creații proprii, inspirate din stilul „señorita mexicană” și rochiile de bal din secolul al XVIII-lea, adesea completate cu o pereche de aripi comandate special pentru a-și desăvârși aparițiile și, mai ales, pentru a-și satisface orgoliul. Designerul de costume Consolata Boyle, o colaboratoare frecventă a lui Stephen Frears, a remarcat că Florence Foster Jenkins „era o interpretă supremă, iar hainele ei erau scandalos de superbe. Nu era deloc jenată de felul în care arăta, ba chiar atrăgea publicul și datorită acestui aspect.”^[sursa]

Florence Foster Jenkins: viaţa timpurie

Născută la 19 iulie 1868 în Pennsylvania, SUA, Florence Foster Jenkins a fost fiica lui Mary Jane (Hoagland) și a lui Charles Dorrance Foster, un avocat respectat. Îndrăgostită de muzică de la o vârstă fragedă, Florence a fost susținută de familie să ia lecții de pian. Totuși, când a devenit clar că nu avea aptitudini naturale pentru canto, părinții ei au refuzat să-i finanțeze lecțiile de cântat. Determinată să își urmeze visul, Florence a fugit de acasă cu Frank Thornton Jenkins, un medic cu care s-a căsătorit, dar de care a divorțat ulterior, nu doar pentru că nu o sprijinea în aspirațiile sale muzicale, ci și pentru că a îmbolnăvit-o de sifilis.

În anul 1909, după moartea tatălui ei, Florence a moștenit o parte din averea acestuia și a folosit banii pentru a lua lecții de canto, începând curând să susțină recitaluri.

În înregistrările rămase, se poate observa clar că Jenkins cânta adesea fals și ieșea din ton, în timp ce pianistul care o acompania făcea eforturi considerabile pentru a-și adapta ritmul la greșelile ei.

Mai mult, atunci când interpreta arii în limbi străine, Jenkins nu stăpânea bine cuvintele și, prin urmare, producea sunete neclare.

Cu toate acestea, Florence Foster Jenkins a devenit extrem de populară. Publicul, care inițial râdea de ea, a început treptat să o îndrăgească pentru excentricitatea sa. Avea o inocență care reușea să atenueze penibilul situațiilor în care se găsea, precum și o încredere în sine dezarmantă. În ciuda lipsei sale evidente de talent, Florence Foster Jenkins a fost întotdeauna convinsă că este o cântăreață talentată, comparându-se cu marile soprane ale vremii. Răspunsul ei față de criticii care îi subliniau lipsa de talent era ferm: „Oamenii pot spune că nu știu să cânt, dar nimeni nu poate spune vreodată că nu am cântat.”

Jenkins interpreta arii din opere celebre și cântece clasice (Lieder), manifestându-se ca o adevărată divă – arunca flori în public și se răcorea cu evantaie sofisticate, la fel de elaborate precum costumele sale.

În anul 1943, Florence a fost implicată într-un accident de taxi, după care, în urma șocului, a susținut că a reușit să producă „un Fa mai înalt ca niciodată”. Această realizare i-a adus o mare bucurie, astfel că, în loc să dea în judecată compania de taxi, i-a trimis șoferului o cutie de trabucuri scumpe.

Concertul susținut de Florence Foster Jenkins la Carnegie Hall în 1944, la vârsta de 76 de ani, rămâne unul dintre cele mai cunoscute evenimente din cariera sa. În ciuda reputației sale de cântăreață netalentată, Jenkins a reușit să atragă un public numeros – aproximativ 3000 de persoane au asistat la spectacol, biletele epuizându-se rapid.

Tragedia morții sale, survenită la o lună după concert (la 26 noiembrie 1944), a adăugat o notă de melancolie poveștii sale. Viața și cariera sa au inspirat ulterior filme, documentare și adaptări de teatru, amintind publicului de ambiția și determinarea sa de a-și urma pasiunea pentru muzică, în ciuda criticilor și obstacolelor.

Momente importante

Florence Foster Jenkins s-a căsătorit de două ori. Prima căsătorie, în anul 1885, cu Frank Thornton Jenkins, un medic bogat, a fost de scurtă durată. A doua căsătorie, în 1909, a fost cu St. Clair Bayfield, un actor britanic, alături de care a rămas până la moartea sa.

Florence Foster Jenkins și-a început cariera muzicală serioasă în anii 1920, cântând la diverse evenimente sociale și organizând concerte private în New York City. Deși avea o pasiune profundă pentru muzică, talentul ei vocal era extrem de limitat.

Chiar dacă a fost ridiculizată de mulți critici, la fel ca împăratul Norton, care s-a autoproclamat împărat al SUA, Florence Foster Jenkins a devenit o figură iconică în istoria muzicii. Documentarul și filmul „Florence Foster Jenkins” din anul 2016, cu Meryl Streep în rolul principal, au readus atenția asupra vieții și carierei ei.^[detalii]

Florence Foster Jenkins a murit la 26 noiembrie 1944, la vârsta de 76 de ani, la scurt timp după concertul susținut la New York. A decedat în urma unui atac de cord.

Florence Foster Jenkins rămâne una dintre cele mai excentrice și fascinante figuri din istoria muzicii, demonstrând că pasiunea și devotamentul pot transcende limitele talentului natural.