La Universitatea din Queensland, SUA, există o expoziție care conține cel mai vechi experiment de laborator din lume. Acesta a funcționat atât de mult timp, încât doi dintre cercetătorii care au preluat studiul au murit înainte de a vedea vreun rezultat.
Experimentul a fost inițiat în anul 1927 de către Thomas Parnell, primul profesor de fizică al universității. Destinat a fi o demonstrație a materialelor foarte vâscoase, Parnell a luat smoală – reziduu de la distilarea gudronului de cărbune – a încălzit-o, a pus-o într-o pâlnie de sticlă sigilată și apoi a așteptat trei ani pentru ca aceasta să se așeze la forma recipientului. Ar putea părea o perioadă lungă de timp pentru a aștepta ca un experiment să înceapă, dar, având în vedere durata planificată a demonstrației, a fost doar o clipire lungă.
În anul 1930, Parnell a tăiat fundul pâlniei, permițând lichidului extrem de vâscos să curgă încet din partea de jos. De atunci, experimentul a continuat să se desfășoare incredibil de lent.
Prima picătură a căzut la opt ani după ce experimentul a început, iar alte cinci au căzut în următorii 40 de ani. Experimentul a funcționat timp de aproape 100 de ani și s-a aflat sub responsabilitatea mai multor custozi diferiți. Profesorul Parnell și succesorul său, profesorul John Mainstone, au murit amândoi fără să vadă căderea picăturii, iar actualul custode este profesorul Andrew White.
Dar acum experimentul se află sub supravegherea constantă a unei camere web, ceea ce înseamnă că cineva ar putea fi martor la următoarea. Ultima picătură (până la apariția alteia) a avut loc în anul 2014, văzută aici în imagini foarte accelerate.[sursa]
Cel mai longeviv experiment de laborator
Deci, ne poate dezvălui acest experiment de laborator (extreeeem de plictisitor) ceva interesant?
În ciuda faptului că experimentul este mai puțin controlat decât ar fi ideal (este supus fluctuațiilor temperaturii camerei, iar diametrul intern al tijei nu poate fi măsurat cu precizie fără riscul de a deteriora experimentul), acesta ne rezervă câteva surprize.
Luând în considerare o serie de factori, este posibil să se facă o estimare rezonabilă a gradului de vâscozitate a smoalei.
„Vâscozitatea smoalei este apoi calculată ca fiind q = (2,3 +0,5) x 108 Pa s, ceea ce este enorm în comparație cu cea a lichidelor obișnuite. Apa la 20°C are o vâscozitate de 1,0 x 10-3 Pa s. Trebuie remarcat totuși că (ignorând superfluiditatea) aceasta este aproape de media geometrică a intervalului de valori pe care fizicienii îl iau în considerare – vâscozitatea efectivă a Pământului este de ordinul a 1020 Pa s.”, se explică într-un articol despre experiment.[sursa]
Vizionaţi în materialul video de mai jos cum se desfăşoară acest experiment de laborator care durează de aproape 100 de ani
Acest lucru nu se potrivește bine cu predicțiile anterioare.
„Rezultatul pentru vâscozitatea din experimentul picăturii de smoală nu se potrivește bine cu predicțiile bazate pe măsurătorile [anterioare], chiar și ținând cont de variația enormă a vâscozității cu temperatura și de istoricul de temperatură destul de necunoscut al experimentului.”, scrie echipa de cercetare.
„Explicația probabilă constă în vâscozitățile diferite ale diferitelor mostre de smoală. Acestea ar putea avea proporții diferite de hidrocarburi volatile captate și acest lucru ar afecta vâscozitatea.”, mai arată cercetătorii.
Dacă doriți să urmăriți experimentul în direct, o puteți face. În prezent, se formează o bulă destul de mare. Dar nu v-am recomanda să vă uitați prea mult timp, deoarece următoarea picătură este așteptată să cadă cândva în anii 2020, iar din acest deceniu a mai rămas destul de mult timp.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
