Edmund Hillary a fost primul om care a urcat pe Everest, cel mai înalt munte din lume, având 8.848 de metri, supranumit şi acoperişul lumii.

Everestul, denumit inițial Sagarmāthā de către nepalezi, însemnând „Zeița Cerului”, este cunoscut de tibetani ca Chomolungma, adică „Zeița Mama Munților”. Acest vârf sacru impune tuturor alpiniștilor să ceară permisiunea și binecuvântarea pentru o ascensiune în siguranță. Această tradiție este cunoscută sub numele de ceremonia „puja” și are loc la tabăra de bază.

Vârful Everest se află în munţii Himalaya, fiind situat la granița dintre Nepal și Tibet. Având o altitudine impresionantă de 8.848 de metri deasupra nivelului mării, este cel mai înalt punct de pe Pământ. La această înălțime, 70% din aerul atmosferic se află sub noi și doar 30% deasupra noastră. Everestul este acoperit cu un strat compact de gheață, de aproape 4 metri grosime. Fără acest strat, altitudinea la nivelul rocii ar fi de „doar” 8.844 de metri, conform unor surse chineze. Alte măsurători, mai vechi, indicau altitudini de 8.850 de metri sau chiar 8.872 de metri.[sursa]

primul om care a urcat pe Everest
Primul om care a ajuns pe Everest

Edmund Hillary, primul om care a urcat pe Everest

Există două trasee principale de cățărare către cel mai înalt vârf al lumii. Unul este „traseul standard”, care urcă spre vârf dinspre sud-estul Nepalului, iar celălalt abordând vârful dinspre nord, din Tibet.

Muntele Everest crește cu aproximativ 44 de milimetri în fiecare an datorită deplasării continue a plăcilor tectonice, care împing Himalaya în sus. Stratul de gheață și de zăpadă îl protejează de acțiunea directă a unor agenți externi (vântul, precipitațiile și amplitudinile termice), astfel că intensitatea eroziunii este mai redusă decât viteza de înălțare.

• CITEŞTE ŞI:  O structură misterioasă de tip „gogoașă” a fost descoperită ascunsă în nucleul Pământului

Ziua de 29 mai 1953 va rămâne scrisă cu litere de aur în istoria Everestului, deoarece în acea dimineață de primăvară, la ora 11:30 ora locală, un alpinist neozeelandez a devenit primul om care a reușit să ajungă pe vârful Everest. Edmund Hillary, un explorator din Auckland, a atins cei 8.848 de metri ai vârfului împreună cu șerpașul nepalez Tenzing Norgay. Cei doi făceau parte din cea de-a noua expediție britanică de cucerire a legendarului vârf, condusă de către John Hunt.

Curios este faptul că Hillary și Tenzig nu erau cei care, conform planurilor inițiale, ar fi trebuit să fie primii care ajung pe Everest. Ei formau al doilea grup care escalada muntele în urma echipei formate din alpiniștii englezi Bourdillon și Evans.

Pe vânturi care depășeau pe alocuri 200 km/h și un ger năprasnic de –28 de grade Celsius, echipa formată din Bourdillon și Evans a rămas fără oxigen la aproximativ 100 de metri înainte de atingerea vârfului, fiind nevoită să renunțe.

Vestea cuceririi Everestului a devenit publică abia pe 2 iunie, exact în ziua încoronării Reginei Elisabeta a II-a. Britanicii au considerat performanța lui Hillary un semn bun pentru viitorul țării lor. În același an, Edmund Hillary a fost înnobilat de regină, devenind Sir Edmund Hillary, iar Tenzing Norgay a fost decorat cu Medalia Imperiului Britanic.

Sir Edmund Hillary a încetat din viață pe 11 ianuarie 2008, la vârsta de 88 de ani.

Curiozităţi şi recorduri privind muntele Everest

Inspiraţi şi motivați de performanța reușită de Edmund Hillary, de-a lungul timpului, mii de alpiniști de pe toate meridianele globului au încercat să stabilească diverse recorduri. Iată 25 dintre acestea:

Publicitate
  • Primul om care a făcut măsurători ale vâfului Everest a fost generalul Sir George Everest, cel care i-a și dat primul nume, XV. Ulterior, vârful a fost botezat după numele acestuia.
  • Primii europeni pe Everest: Jürg Marmet și Ernst Schmied (Elveția), la 23 mai 1956.
  • Primul român ajuns pe Everest: Constantin Lăcătușu, la 17 mai 1995.
  • Prima româncă ajunsă pe Everest: Otilia Ciotău, în anul 2019.
  • Prima femeie ajunsă pe Everest: Junko Tabei (Japonia), la 16 mai 1975.
  • Prima ascensiune fără supliment de oxigen: Reinhold Messner (Italia) și Peter Habeler (Austria), la 8 mai 1978.
  • Prima ascensiune solitară fără mască de oxigen: Reinhold Messner (Italia), în anul 1980.
  • Prima escaladare iarna: Krzysztof Wielicki și Leszek Cichy (Polonia), la 17 februarie 1980.
  • Cei mai mulți alpiniști care au ajuns pe Everest într-o singură zi: 89 de alpiniști, în anul 2001.
  • Cel mai tânăr alpinist ajuns pe Everest: Jordan Romero (SUA) – 13 ani și 10 luni, în anul 2010.
  • Cel mai vârstnic alpinist ajuns pe Everest: Yuichiro Miura (Japonia) – 80 de ani, în anul 2013.
  • Cea mai rapidă ascensiune pe Everest (urcarea de la tabăra de bază în vârf): Pemba Dorje Sherpa (Nepal) – 8 ore și 10 minute, în anul 2004.
  • Cei mai mulți alpiniști ajunși pe Everest într-un singur an: 630 de alpiniști, în anul 2007.
  • Omul care a urcat de cele mai multe ori pe Everest: Apa Sherpa (Nepal) – 21 de ascensiuni, între anii 1990 și 2011.
  • Primul om cu handicap fizic (ambele picioare amputate) ajuns pe Everest: Mark Inglis (Noua Zeelandă), în anul 2006.
  • Primul orb ajuns pe Everest: Erik Weihenmayer (SUA), la 25 mai 2001.
  • Primul elicopter care a aterizat pe Everest, la 14 mai 2005.
  • Prima coborâre pe schiuri de pe Everest: Tormod Granheim și Tomas Olsson (Suedia), în anul 2006.
  • Anul cu cele mai multe decese: 1996 – 15 morți (opt au murit în aceeași zi, 11 mai).
  • Cel mai tânăr alpinist decedat pe Everest: Pemba Sherpa (Nepal) – 19 ani, în anul 2015.
  • În anul 1999, Babu Chiri Sherpa a petrecut un timp record de 21 de ore pe vârful Everestului fără oxigen suplimentar, o performanță incredibilă având în vedere condițiile extreme.
  • Deasupra altitudinii de 8.000 de metri se află ceea ce alpiniștii numesc „zona morții”. În această zonă, aerul este atât de rarefiat încât corpul uman începe să moară încet, chiar și atunci când se află în repaus.
  • Din cauza condițiilor extreme, se estimează că peste 200 de corpuri ale alpiniștilor care nu au supraviețuit expedițiilor se află încă pe munte, înghețate în timp și folosite adesea ca repere de către alți alpiniști.
  • În sezonul de vârf, Everestul poate deveni extrem de aglomerat. Într-o singură zi, pot fi zeci sau chiar sute de alpiniști care încearcă să ajungă pe vârf, ceea ce poate duce la ambuteiaje periculoase, mai ales în „zona morții”.
  • În anul 1933, aviatorii britanici Lord Clydesdale și David McIntyre au realizat primul zbor pe deasupra Everestului, folosind un avion biplan Westland Wallace, într-un efort care a fost considerat o performanță tehnică remarcabilă la acea vreme.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: