Dacă imaginea ta despre oamenii cavernelor implică bărbați îmbrăcați în blănuri care sfâșie fripturi de mamut la micul dejun, prânz și cină, s-ar putea să fie nevoie de o actualizare a „meniului”. Un nou studiu arheologic amplu sugerează că strămoșii noștri au fost întotdeauna procesatori de plante sofisticați, nu doar vânători obsedați de carne.
De la ținuturile înghețate ale Israelului din epoca glaciară și până în nordul Australiei, oamenii primitivi măcinau semințe, găteau rădăcini și chiar domesticiseră nuci toxice cu mult înainte ca ideea de fermă să fi încolțit în mintea cuiva.
Cercetarea, publicată în Journal of Archaeological Research, reunește aproape două milioane de ani de dovezi disparate pentru a contura povestea unei diete umane extrem de flexibile. Echipele de la Universitatea Națională Australiană (ANU) și Universitatea din Toronto Mississauga (UTM) au reevaluat zeci de situri clasice, punând întrebări noi unor descoperiri vechi.
Mitul dietei Paleo vs. realitatea istorică: oamenii preistorici mâncau doar carne?
Dietele moderne de tip „Paleo” pictează adesea trecutul ca pe o utopie carnivoră, o perioadă în care oamenii se hrăneau preponderent cu carcase de animale mari și evitau cu strictețe cerealele și amidonul. Totuși, descoperirile arheologice coroborate cu biologia umană spun o poveste mult mai complexă, în care plantele au furnizat, discret dar sigur, o mare parte din energia necesară supraviețuirii.
În acest nou studiu, cercetătorii descriu oamenii ca pe o specie cu spectru larg, care a depins o lungă perioadă de timp de alimentele vegetale prelucrate.
„Discutăm adesea despre utilizarea plantelor ca și cum aceasta ar fi devenit importantă doar odată cu apariția agriculturii”, a explicat S. Anna Florin, arheobotanist la ANU și coordonatoarea studiului. Munca ei demonstrează că utilizarea plantelor era vitală cu mult înainte de revoluția agricolă.
Teoriile anterioare sugerau o schimbare bruscă către o diversitate alimentară abia spre sfârșitul paleoliticului. Noile dovezi răstoarnă această ipoteză, sugerând că varietatea era norma, nu excepția, în perioade mult mai vechi.
Bucătării vegetale preistorice
Dovezile sunt fascinante și răspândite global. La Ohalo II, în nordul Israelului, arheologii au raportat zeci de mii de resturi de iarbă și cereale. Aceste depozite datează din paleoliticul târziu, iar resturile au fost găsite lângă pietre de măcinat care încă păstrează urme microscopice de amidon din cereale.
Între timp, la Madjedbebe, în nordul Australiei, o echipă a identificat igname carbonizate, miez de palmier și nuci de pandanus. Aceste fragmente arată că primii australieni cunoscuți nu doar culegeau, ci zdrobeau, măcinau și găteau resurse dure pentru a elibera caloriile blocate în interior.
„Această abilitate de a prelucra alimentele vegetale ne-a permis să deblocăm calorii și nutrienți esențiali și să ne mutăm și să prosperăm într-o serie de medii la nivel global”, a declarat Monica N. Ramsey, a cărei cercetare se concentrează pe tehnologiile alimentare timpurii. Faptul că uneltele simple din lemn sau piatră necesare acestor procese au dispărut adesea din înregistrările arheologice nu înseamnă că oamenii ignorau plantele.
De ce nu putem trăi doar cu friptură
Există și un motiv biologic pentru care dieta exclusiv carnivoră este un mit: corpul uman nu o suportă pe termen lung. Oamenii nu pot supraviețui doar cu proteine slabe, deoarece ficatul atinge rapid limita sa de a transforma excesul de aminoacizi în deșeuri.
Acest fenomen duce la un tip de malnutriție cunoscut sub numele de „înfometarea iepurelui” (rabbit starvation), care i-a îmbolnăvit pe exploratori în doar câteva săptămâni atunci când grăsimile erau rare și plantele lipseau.
Un sondaj global realizat pe 229 de grupuri de vânători-culegători a constatat că, deși majoritatea obțineau peste jumătate din calorii din surse animale, ei depindeau în continuare critic de plante pentru carbohidrații bogați în energie. Această combinație de grăsimi animale și carbohidrați vegetali le-a oferit combustibilul constant necesar pentru a supraviețui în anotimpurile dificile și pentru a cuceri peisaje necunoscute.
O lungă istorie de dragoste cu amidonul
Biologia noastră confirmă arheologia. Studii recente arată că oamenii, neanderthalienii și denisovanii aveau în comun copii suplimentare ale genei amilazei salivare încă de acum sute de mii de ani. Această enzimă, responsabilă cu digerarea amidonului, indică o istorie lungă a consumului de carbohidrați complexi.
Aceste tipare genetice se aliniază perfect cu înregistrările arheobotanice care documentează utilizarea ierburilor sălbatice, a tuberculilor și a fructelor pe mai multe continente. Cercetătorii văd această fuziune între biologie și comportament ca dovadă a unui set de abilități persistente centrate pe plante.
Dezbaterea zgomotoasă despre ce suntem „construiți” să mâncăm ignoră adesea faptul că trupurile noastre au evoluat alături de o varietate de plante și metode de gătit.
„Specia noastră a evoluat ca fiind iubitoare de plante, folosind unelte și putând transforma aproape orice în cină”, a concluzionat Ramsey. Adevărata lecție este că dieta umană a fost definită întotdeauna prin varietate și inventivitate, nicidecum prin restricții rigide.
