Cum își răceau locuințele egiptenii antici în timpul caniculei?

Egiptenii antici reușeau să se bucure de răcoare chiar și în una dintre cele mai calde clime din lume. Să descoperim în cele ce urmează cum își răceau locuințele egiptenii antici și cum își mențineau casele confortabile fără aer condiționat.

Ce vă vine în minte când vă gândiți la clădirile construite de egiptenii antici? Probabil piramidele impunătoare sau templele masive din piatră dedicate zeilor. Totuși, aceste structuri monumentale erau casele eterne ale morților și ale divinităților. Arhitectura din piatră, deși impresionantă și durabilă, reprezenta o versiune stilizată, realizată din piatră, a arhitecturii tradiționale din materiale mai simple, precum vata și zăbrelele.

În viața de zi cu zi, egiptenii – inclusiv regii – locuiau în structuri mult mai modeste, construite din cărămizi de lut nears. Deși aparent umile, aceste case erau proiectate inteligent, folosind materiale care asigurau răcoarea în interior, chiar și în lipsa aerului condiționat, timp de milenii.^[sursa]

Arhitectura casnică a egiptenilor antici

De-a lungul timpului, interesul pentru siturile arheologice domestice din Egipt a crescut semnificativ. Printre cele mai cunoscute se numără Deir el-Medina, satul unde locuiau artizanii care au construit mormintele din Valea Regilor, și Tell el-Amarna, orașul unde faraonul Akhenaton a trăit într-un palat din cărămizi de lut. Din perioada greco-romană, satul Karanis rămâne un exemplu bine conservat al arhitecturii domestice.

În ultimii ani, casele istorice conservate din Cairo au început să primească mai multă atenție, dezvăluind elemente arhitecturale similare cu cele ale predecesorilor lor faraonici. Până acum două decenii, călătorind cu trenul prin Egiptul de Sus, puteai vedea locuințe construite din același material folosit în antichitate: cărămida de lut nears.

Construirea cu noroi: tehnici și avantaje ale egiptenilor antici

Deși noroiul ar putea părea un material de construcție modest, acesta oferea multiple avantaje în climatul și mediul Egiptului antic. Era ușor accesibil, datorită inundațiilor anuale ale Nilului, care lăsau în urmă nămol proaspăt, ideal pentru fabricarea cărămizilor. În contrast, lemnul era rar și utilizat doar pentru elemente esențiale, precum ușile și acoperișurile.

Egiptenii antici fabricau cărămizi dintr-un amestec de nămol, nisip și paie. Materialul era frământat cu picioarele, apoi turnat în rame de lemn pentru a forma cărămizi. După ce erau lăsate să se usuce la Soare, cărămizile erau stivuite în straturi, iar între ele se aplica un strat suplimentar de noroi pentru a asigura rezistența structurii. Pereții erau ulterior tencuiți cu un amestec de noroi și paie, uneori vopsiți cu var, ceea ce confera o suprafață netedă și protecție suplimentară.

Clima Egiptului antic, similară celei de astăzi, era extrem de uscată și caldă, cu umiditate scăzută și ploi rare. Aceste condiții au permis caselor din lut să reziste în timp. În plus, noroiul, fiind un slab conductor termic, menținea interiorul răcoros în timpul zilelor fierbinți și cald în nopțile reci de iarnă.

Egiptenii antici și captatoarele de vânt

Pe lângă utilizarea materialelor naturale, egiptenii antici au profitat de condițiile climatice pentru a-și răci locuințele. Vântul în Egipt bate predominant dinspre nord, o constantă climatică care a influențat atât navigația pe Nil, cât și designul caselor.

O caracteristică remarcabilă a arhitecturii egiptene antice, utilizată pentru răcirea naturală, era malqaf-ul – un captator de vânt. Deși nu s-au păstrat rămășițe arheologice din perioada faraonică, reprezentări ale acestuia apar pe o casă ilustrată într-un mormânt din Teba și pe un papirus funerar păstrat în Muzeul Britanic (British Museum). Malqaf-ul era o structură triunghiulară deschisă spre nord, montată pe acoperiș, care direcționa briza răcoroasă în interiorul casei.

Această metodă de climatizare naturală a fost atât de eficientă încât a continuat să fie folosită timp de milenii. Atunci când Napoleon a invadat Egiptul în urmă cu peste 200 de ani, artiștii săi au desenat casele din Cairo, remarcând că aproape fiecare locuință avea un malqaf. Multe dintre aceste structuri pot fi încă observate pe casele istorice din Cairo, disponibile pentru vizitare și astăzi.

Intimitatea a fost, probabil, un element esențial în proiectarea caselor egiptene antice, alături de considerentele climatice. Ferestrele din aceste locuințe erau de obicei mici și amplasate sus, aproape de tavan.

Acest design oferea mai multe avantaje: de pe stradă, trecătorii nu puteau vedea în interior, dar lumina naturală pătrundea în încăperi în timpul zilei. În plus, aceste ferestre facilitau ventilarea, permițând aerului cald să se ridice și să iasă din casă, contribuind astfel la menținerea unei temperaturi plăcute.

Curțile: oază de răcoare și funcționalitate

Deși majoritatea egiptenilor antici locuiau în case mici și înghesuite, cei din clasele superioare aveau posibilitatea de a construi locuințe mai spațioase, cu curți interioare.

Curțile nu doar că ofereau un loc umbros pentru a scăpa de Soarele arzător la mijlocul zilei, dar jucau și un rol crucial în răcirea întregii case. Pe timpul nopții, ușile camerelor care dădeau spre curte erau lăsate deschise, permițând aerului cald să se ridice și să fie înlocuit cu aerul mai rece din atmosferă. Acest aer răcoros circula apoi prin uși spre interiorul casei. Ziua, ușile erau închise, menținând răcoarea acumulată în timpul nopții.

Curțile aveau și un rol funcțional, permițând desfășurarea activităților care generau căldură în afara locuinței, pentru a păstra interiorul răcoros. Printre aceste activități se număra gătitul, iar în zonele de clasă muncitoare, cum ar fi Tell el-Amarna, curțile comune între case erau folosite de artizani pentru activități precum prelucrarea metalelor sau producția de faianță. Cuptoarele și alte echipamente erau amplasate în curți, ceea ce proteja casele de acumularea de căldură.

Curțile au rămas o caracteristică standard în casele istorice din Cairo, multe dintre ele păstrând această moștenire arhitecturală egipteană.

Băuturi răcoritoare: soluțiile egiptenilor antici pentru zilele caniculare

Atunci când temperaturile depășesc 40°C, o băutură răcoritoare devine esențială. Egiptenii antici aveau o metodă ingenioasă pentru a menține apa rece în condiții extreme: oalele de lut.

Aceste vase erau disponibile în două dimensiuni. Zeer-ul, un vas mare așezat pe un suport, permitea scoaterea apei cu o cană. Varianta mai mică, qulla, era un vas personal, adesea prevăzut cu un filtru pentru a regla fluxul de apă și a ține insectele la distanță.

Atât zeer-ul, cât și qulla funcționau pe principiul răcirii evaporative. Fabricate din argilă poroasă, aceste vase permiteau apei să se infiltreze la suprafață, unde se evapora, lăsând în interior apă răcoroasă. Deși nu la fel de rece ca apa din frigider, temperatura era plăcută și reconfortantă.

În perioada islamică, casele erau răcorite cu ajutorul mashrabiya, paravane din lemn sculptate în modele complicate de grilaj. Așezate în direcția vânturilor predominante, mashrabiya acopereau adesea pereți întregi, permițând aerului rece să intre în locuințe și aducând în același timp lumină naturală.

Termenul „mashrabiya” provine din limba arabă și înseamnă „locul de băut”, deoarece zeer-ul sau qulla erau adesea plasate în fața acestor paravane, iar briza răcea rapid apa din interior.

Mashrabiya sunt atestate pentru prima dată în perioada medievală și necesitau o muncă laborioasă: până la 2.000 de bucăți de lemn pentru un singur metru. Din acest motiv, erau folosite în casele celor înstăriți, dar procesul de fabricație reutiliza bucăți mici de lemn care altfel ar fi fost aruncate.

Aceste structuri erau frecvent amplasate în haremuri sau în zonele destinate femeilor, situate la etajele superioare ale caselor. Din spatele mashrabiya, locatarii puteau observa curtea sau strada fără a fi văzuți, asigurând intimitatea.

Tradițiile egiptenilor antici în epoca modernă

Metodele tradiționale de răcire dezvoltate de egiptenii antici au fost treptat abandonate în era modernă. Construcția barajelor Aswan și High a împiedicat depunerea anuală de nămol adusă de Nil, limitând accesul la acest material pentru construcții. În plus, cărămizile roșii arse și cimentul au devenit simboluri ale statutului social mai înalt, înlocuind cărămizile din noroi.

Arhitectura modernă a renunțat la curțile interioare și la malqaf-uri, în timp ce ventilatoarele electrice și aparatele de aer condiționat au devenit metodele preferate de răcire.

Totuși, unele dintre soluțiile ingenioase ale egiptenilor antici continuă să fie folosite în alte regiuni. În țările din Golf, multe case sunt prevăzute cu turnuri pătrate de tip malqaf pentru răcire naturală. De asemenea, mashrabiya au fost reinterpretate în arhitectura modernă. Institut du Monde Arabe din Paris a integrat mashrabiya metalice, nu pentru ventilație, ci pentru a crea un efect spectaculos de iluminare.