De ce au dispărut vikingii din Groenlanda?

Timp de peste patru secole, o colonie vikingă a înflorit în peisajul aspru al Groenlandei, membrii săi adaptându-se la viața la limita extremă a lumii cunoscute, păstorind animale, vânând morse și ridicând construcții din piatră ale căror ruine dăinuie și astăzi. Apoi, în negura secolului al XV-lea, au dispărut fără urmă. Ce anume a dus la stingerea acestei îndrăznețe așezări nordice? Deși cercetătorii au adunat un mozaic de indicii – de la creșterea nivelului mării și secete prelungite la răcirea climei, boli, degradarea mediului, posibile conflicte cu populația inuită și perturbări economice majore – misterul complet al exodului sau pieirii lor încă plutește în aer.

Saga prezenței vikinge în Groenlanda își are rădăcinile în jurul anului 985 d.Hr. Conform cronicilor medievale islandeze, faimosul Erik cel Roșu, exilat temporar din Islanda pentru o serie de omoruri, a condus o flotă considerabilă spre aceste noi pământuri. Deși acoperită în mare parte de o calotă glaciară impunătoare, insula a primit numele de „Țara Verde” (Groenlanda) – o strategie de marketing ingenioasă, deși poate nu întru totul onestă, din partea lui Erik, menită să atragă coloniști.^[sursa]

De ce au dispărut vikingii din Groenlanda?

Cu toate acestea, în zonele unde fiordurile adăpostite permiteau existența unor pășuni fertile, vikingii (cunoscuți și sub denumirea de nordici) au întemeiat două avanposturi principale: o Așezare Estică, mai mare, în extremitatea sudică a insulei, și o Așezare Vestică, mai mică, situată la aproximativ 380 de kilometri spre nord-vest. Pe lângă creșterea caprelor, oilor și a unui număr redus de bovine, nordicii se dedicau vânătorii de foci, caribu, morse și alte animale sălbatice, construindu-și locuințe și biserici din piatră și pământ.

Așezarea Estică a ajuns, în perioada sa de maximă înflorire, să numere aproximativ 500 de ferme, concentrate în jurul a 12 biserici principale, explică Marisa Borreggine, cercetătoare în științe planetare și ale Pământului la Universitatea Harvard și autoarea principală a unui studiu din aprilie 2023 dedicat colapsului coloniei. „Pentru o vreme, a fost o așezare destul de prosperă.”, afirmă Borreggine.

Chiar și așa, aceste comunități nu au atins niciodată o densitate demografică impresionantă. Estimările inițiale, care sugerau o populație de aproximativ 5.000 de nordici la apogeu, au fost revizuite în scădere, cifrele mai recente indicând aproape jumătate din acest număr.

Indiferent de cifre, este cert că civilizația nordică din Groenlanda intrase într-un declin accentuat spre sfârșitul anilor 1300, când Așezarea Vestică pare să fi fost complet abandonată. Așezarea Estică a rezistat ceva mai mult, o nuntă fiind consemnată de cronicari în anul 1408. Însă, în jurul anului 1450, dovezile arheologice sugerează un deznodământ implacabil: toți locuitorii fie pieriseră, fie părăsiseră insula.

Soarta lor a rămas o necunoscută pentru lumea exterioară până în anul 1721, când misionarii sosiți pe insulă nu au găsit niciun supraviețuitor viking, ci doar ruinele tăcute ale așezărilor lor. De atunci, enigma dispariției lor, similară colapsului civilizațiilor mayașă sau anasazi, a alimentat nenumărate teorii și a stimulat generații de cercetători.

Spectrul Micii Ere Glaciare

Clima, fără îndoială, a jucat un rol primordial. Nordicii au colonizat Groenlanda în timpul așa-numitei Perioade Calde Medievale, când condițiile pentru pășunat erau relativ favorabile. „Mediul era foarte prielnic”, subliniază Borreggine.

Însă, în jurul anului 1250, instalarea Micii Ere Glaciare a adus cu sine o răcire semnificativă. Aceasta ar fi redus drastic producția de fân, vitală pentru animalele vikingilor. Mai mult, temperaturile scăzute ar fi dus la extinderea gheții marine, blocând rutele maritime și intensificând furtunile. Navigația devenea astfel extrem de dificilă, afectând comerțul cu fildeș de morsă – principalul lor produs de export – și importul de unelte și arme din fier, ori chiar de alimente.

Prăbușirea pieței fildeșului de morsă

Aproximativ în aceeași perioadă, piața europeană pentru fildeșul de morsă a suferit un colaps, fiind parțial înlocuită de fildeșul de elefant, considerat superior, provenit din Africa. Dintr-o dată, nordicii din Groenlanda s-au trezit fără un produs valoros de schimb cu Europa continentală. Aceasta a fost o lovitură deosebit de grea, cu atât mai mult cu cât însăși căutarea de noi terenuri de vânătoare pentru morse, după epuizarea populațiilor din Islanda, ar fi putut fi motivul principal al colonizării Groenlandei.

„Odinioară, îi consideram niște fermieri arctici care, ocazional, se aventurau la vânătoarea de morse. Dar realitatea este exact inversă. Erau vânători comerciali de morse, care își suplimentau existența prin agricultură.”, explică Thomas H. McGovern, profesor de antropologie la Hunter College din New York, care studiază de aproape o jumătate de secol prezența nordică în Groenlanda.

McGovern subliniază curajul și determinarea acestor oameni, care riscau săptămâni întregi de navigație pe sute de kilometri de ape înșelătoare pentru a ajunge la locurile de vânătoare, chiar și în plin sezon agricol.

Izolarea adusă de Moartea Neagră

Confruntându-se deja cu dificultăți în menținerea legăturilor cu Europa continentală, nordicii au primit o lovitură decisivă odată cu ravagiile provocate de Moartea Neagră la mijlocul secolului al XIV-lea. Nu se știe cu certitudine dacă ciuma a ajuns efectiv în Groenlanda, dar este sigur că a devastat Norvegia, principalul partener comercial și susținător al coloniei. După cum remarcă McGovern, Norvegia „practic s-a prăbușit ca țară”.

„Norvegia era legătura lor vitală, iar portul Bergen era punctul nodal pentru navele care soseau din și plecau spre Groenlanda.”, a spus McGovern.

Izolați economic și confruntați cu o climă din ce în ce mai aspră, nordicii ar fi putut suferi și din cauza degradării mediului, o rană auto-provocată. Unii cercetători au emis ipoteza că pășunatul excesiv a condus la eroziunea solului, iar defrișarea puținilor copaci existenți în Groenlanda le-a limitat capacitatea de a repara sau construi nave și de a obține lemn de foc.

Confruntări cu populația inuită

Sosirea inuiților dinspre Canada, în jurul anului 1200 d.Hr., a reprezentat o altă provocare. Textele nordice antice menționează câteva ciocniri între cele două populații, iar artefacte nordice au fost descoperite în situri inuite. Cu toate acestea, gradul în care interacțiunile cu inuiții au contribuit la dispariția vikingilor rămâne o mare necunoscută.

„Îmi imaginez că, probabil, au existat diverse tipuri de interacțiuni, dar cele consemnate în documente au fost, toate, ostile.”, a afirmat McGovern.

Indiferent dacă s-au luptat sau nu, inuiții au sfârșit prin a înlocui atât populația nordică, cât și pe civilizația Dorset – un grup indigen distinct, despre care se crede că a ajuns în Groenlanda în jurul anului 800 î.Hr.

Noi perspective: creșterea nivelului mării și seceta

Cercetările recente au adăugat alte două piese potențiale la acest complex puzzle: secete persistente, care ar fi decimat producția de fân, și o creștere alarmantă a nivelului mării, cu până la 3 metri. Aceasta din urmă, după cum explică studiul coordonat de Borreggine, ar fi inundat zeci de kilometri pătrați, inclusiv o mare parte din terenurile agricole fertile situate în apropierea fiordurilor.

„Este o suprafață mai mare decât întreg Parcul Național Bryce Canyon,” a precizat Borreggine referitor la zonele inundate. „Este enorm de mult pământ.” De altfel, echipa sa a stabilit că ritmul creșterii nivelului mării în Groenlanda medievală l-a depășit semnificativ pe cel mediu global înregistrat în secolul XX.

În concluzie, multiplele presiuni cu care s-au confruntat nordicii „au atins, în cele din urmă, un punct critic,” consideră Borreggine, chiar dacă „este dificil de stabilit importanța relativă a fiecărui factor în parte.”

Anterior, numeroși cercetători înclinau să creadă că nordicii s-au dovedit incapabili să se adapteze la circumstanțele din ce în ce mai vitrege, pecetluindu-și singuri soarta. Totuși, pe măsură ce noi dovezi ies la iveală, această teorie simplistă pierde teren. Un studiu din anul 2012, de exemplu, a demonstrat că obiceiurile alimentare ale nordicilor s-au modificat de-a lungul timpului, iar în secolul al XIV-lea, până la 80% din dieta lor era constituită din produse marine, în principal carne de focă – o dovadă clară a adaptabilității lor.^[sursa]

„Nu am descifrat încă toate… dar am parcurs un drum lung”, afirmă McGovern despre enigma dispariției nordicilor. El adaugă, cu o notă de avertisment, că societatea noastră ar trebui să ia aminte la unele dintre lecțiile dure învățate de vikingii din Groenlanda, în special în ceea ce privește, de pildă, schimbările climatice și creșterea nivelului mării. După cum subliniază pertinent McGovern, „poți face o mulțime de lucruri corect și, cu toate acestea, să eșuezi.”