Paris, martie 1944. Orașul luminilor era de patru ani sub bocancul nazist, iar paranoia devenise un mod de viață. Într-o casă de pe strada Le Sueur, vecinii nu mai puteau ignora duhoarea insuportabilă care emana din hornuri.
Când jandarmii au descins la adresa respectivă, au descoperit o scenă desprinsă din Infernul lui Dante: un depozit de cadavre mutilate, brațe și picioare retezate și resturile a peste 20 de persoane. Proprietarul, dr. Marcel Petiot, trecea drept un erou al Rezistenței. Realitatea era însă mult mai sinistră: Parisul adăpostea cel mai sadic criminal în serie din istoria sa, ascuns chiar la vedere sub halatul alb.
Sămânța răului: un diagnostic ignorat timp de trei decenii
Născut la Auxerre pe 17 ianuarie 1897, Marcel Petiot a arătat tendințe sadice încă din copilărie. În martie 1914, la doar 17 ani, un psihiatru îi punea deja un diagnostic sumbru: bolnav mintal. Cu toate acestea, cinismul istoriei a făcut ca, la izbucnirea Primului Război Mondial, acesta să fie primit fără rezerve ca voluntar în armata franceză.
Pe front, masca a început să crape. Rănit în luptă, Petiot a fost trimis într-o casă de odihnă unde instinctele sale infracționale s-au activat: a început să fure morfină, portofele și scrisori. Arestat și trimis într-un spital psihiatric, a primit o listă lungă de diagnostice: depresie, neurastenie, dezechilibru mintal și tendințe obsesive. În mod incredibil, în iunie 1918, a fost trimis înapoi pe front.
„Sistemul l-a diagnosticat ca fiind periculos, apoi i-a pus o armă în mână. A fost prima mare trădare a autorităților față de viitoarele sale victime.”, se arată în relatările vremii.
Paradoxul din Villeneuve-sur-Yonne: primar și suspect de crimă
După război, beneficiind de un program pentru veterani, Petiot a terminat medicina în doar 8 luni și a devenit medic. Instalat în Villeneuve-sur-Yonne, și-a construit rapid o reputație dubioasă. Practica avorturi ilegale, prescria narcotice și era suspectat de numeroase furturi.
În anul 1926, apare prima victimă probabilă: Louise Delaveau, fiica unui pacient. După ce tânăra a dispărut brusc, vecinii l-au văzut pe Petiot încărcând un cufăr imens în mașină. Poliția, într-o neglijență fatală, a clasat cazul sub pretextul că fata „a fugit de acasă”. În același an, sub privirile admirative ale comunității care ignora zvonurile, Marcel Petiot a fost ales primar al localității.
Deși suspendat în 1931 pentru deturnare de fonduri, carisma sa l-a menținut la suprafață, fiind ales consilier departamental. A pierdut și această funcție un an mai târziu, tot din cauza furtului, moment în care a decis să se „reinventeze” la Paris.
Escrocheria de 200 de milioane: „Viza pentru Argentina”
În capitală, Marcel Petiot a devenit rapid un medic popular. Odată cu ocupația nazistă, a găsit o noua metodă de a profita de disperare. Mai întâi, a vândut certificate de handicap false pentru a-i ajuta pe bărbați să scape de recrutare. Apoi, a conceput planul său cel mai diabolic: Operațiunea Argentina.
Petiot pretindea că poate organiza transporturi clandestine către America de Sud via Portugalia, pentru uriașa sumă de 25.000 de franci de persoană. Printre cei care au căzut în capcană s-au numărat evrei disperați să scape de trenurile morții, dar și luptători din Rezistență.
Mecanismul crimei era de o cruzime clinică:
- Victimele erau chemate pentru o „vaccinare obligatorie” cerută de autoritățile argentiniene;
- Petiot le injecta cianură sau Zyklon B;
- Le fura toate bunurile de valoare. Se estimează că a strâns astfel peste 200 de milioane de franci.
Ironia supremă: vânat de Gestapo, deghizat în erou
Falsa sa rețea de evadare a fost atât de convingătoare încât a atras atenția Gestapoului. Poliția secretă nazistă a încercat luni de zile să infiltreze și să distrugă „rețeaua” lui Petiot, crezând că acesta este un mare lider al rezistenței care salvează evrei. În realitate, evreii pe care Gestapoul îi căuta sfârșeau măcelăriți în subsolul doctorului.
Unul dintre cele mai tragice cazuri a fost cel al familiei Kneller. Kurt, Margaret și fiul lor de șapte ani scăpaseră de naziști, doar pentru a ajunge pe masa de autopsie a lui Petiot. Rămășițele lor au fost găsite în apele Senei la doar două luni după ce crezuseră că sunt în siguranță.
Ultima mască: ofițerul de contraspionaj
În primele luni ale anului 1944, când polițiștii au intrat în casa sa din cauza mirosului reclamat de vecini, Marcel Petiot a dat dovadă de o prezență de spirit incredibilă. A susținut în fața agenților că acele cadavre aparțineau unor germani sau unor trădători executați de Rezistență. Această minciună i-a oferit timpul necesar pentru a fugi înainte ca autoritățile să realizeze dimensiunea crimelor.
A reușit să fugă, și-a schimbat înfățișarea și numele în „Henri Valeri”. Sub această identitate, s-a înrolat în Forțele Franceze din Interior (FFI) după debarcarea din Normandia.
În mod incredibil, criminalul căutat pentru zeci de omoruri a ajuns ofițer de contraspionaj, fiind însărcinat chiar cu interogarea prizonierilor și a trădătorilor. A fost recunoscut și arestat abia în octombrie 1944, la o stație de metrou din Paris.
Procesul și cele 135 de capete de acuzare pentru Marcel Petiot
În timpul procesului, Petiot a încercat o ultimă manipulare: a susținut că a ucis doar „dușmani ai Franței” și colaboraționiști. A pretins chiar că el doar a descoperit cadavrele lăsate în urmă de Rezistență.
Jurații nu au fost convinși. Cu 135 de capete de acuzare și dovezi irefutabile ale celor 26 de crime probate, verdictul a fost clar: moartea. Pe 25 mai 1946, în fața ghilotinei, Marcel Petiot și-a păstrat cinismul până la ultima suflare.
„Domnilor, să nu vă uitați. Nu va fi frumos”, au fost ultimele sale cuvinte înainte ca lama să cadă peste gâtul său.
Cazul Marcel Petiot rămâne o pată neagră pe istoria Franței, o dovadă a faptului că, în vremuri de haos, monștrii nu poartă uniforme străine, ci uneori se ascund sub masca celui mai respectat vecin.
Acest material reconstituie cronologia completă a cazului Petiot, bazându-se pe arhivele judiciare ale procesului din 1946 și pe rapoartele psihiatrice ale armatei franceze.
