Filip Muller, evreul care a lucrat la camera de gazare de la Auschwitz

Filip Muller a fost un slovac cu origini evreieşti, supravieţuitor al Holocaustului şi membru al Sonderkommando, o unitate specială din cadrul lagărului de concentrare de la Auschwitz, formată din prizonieri, care erau obligaţi să lucreze la camerele de gazare.

Odată intrată într-o cameră de gazare din groaznicul lagăr de concentrare de la Auschwitz, nicio persoană nu mai scăpa de acolo cu viaţă.

Prizonierii, în special cei nou-veniţi, erau trimişi după un triaj sumbru, în camerele de gazare, însă aceştia nu se opuneau. Nu se opuneau nu pentru că şi-ar fi acceptat cumplita soartă, ci pentru că erau păcăliţi. Li se spunea că înainte de a intra în lagăr, trebuie să se spele, iar pentru eficienţă trebuie să intre, grupaţi, în „duşuri”. Li se promiteau locuri de muncă şi mâncare şi chiar li se sugera să ţină minte unde-şi lasă hainele pentru a le putea recupera la ieşirea din „duş”.

După ce îşi lăsau hainele cu grijă şi încercau să reţină locul în care le lăsau, oamenii erau înghesuiţi în camerele de gazare. Gardienii aveau un ton amical cu prizonierii şi încercau să-i facă să creadă că totul este în regulă. Până când uşile se închideau şi lumina dispărea în totalitate. În acel moment, oamenii realizau îngroziţi ce li se întâmplă.

Lupta pentru supravieţuire

La scurt timp se instala panica, iar săracii oameni se îngrămădeau către uşă. Dar aceasta rămânea nemişcată. O unitate specială din cadrul SS dădea drumul prin conducte la îngrozitorul Zyklon B, un gaz derivat dintr-o invenţie – culmea, a unui evreu.^[detalii]

Oamenii începeau să se zbată şi practic să se lupte pentru vieţile lor. Încercau să ajungă cât mai sus, spre tavan, pentru a putea respira încă o gură de aer. După circa 30 de minute, lupta înceta. Se lăsa liniştea în camera întunecată, iar gazul se disipa.

În acest moment, interveneau cei din Sonderkommando. Îngroziţi, dar împinşi de teama de a nu-şi pierde propriile vieţi, aceştia extrăgeau cadavrele din camerele de gazare. Cadavrele erau organizate după mărime, vârstă şi grăsime şi duse la crematorii. Grăsimea face ca focul să ardă mai puternic, aşa că cei slabi erau împerecheaţi cu cei mai graşi.

Cunoaştem aceste lucruri în mare parte datorită celor din unitatea Sonderkommando, care au supravieţuit Holocaustului. Unul dintre cei mai cunoscuţi dintre membrii acestei unităţi a fost Filip Muller. Mărturia lui are o importanţă istorică şi a contribuit atât la răspândirea atrocităţilor comise în lagăre, precum şi la pedepsirea celor vinovaţi (oarecum).^[Carte]

Mărturia lui Filip Muller

Filip Muller s-a născut în anul 1922, în Republica Cehoslovacă. A fost printre primii ajunşi în lagărul de la Auschwitz, fiind repartizat în Sonderkommando. Mai întâi, această unitate s-a ocupat cu ridicarea camerelor de gazare şi a crematoriilor. Ulterior, li s-a atribuit sarcina de a scoate cadavrele şi a le sorta în vederea incinerării.

După doi ani în care a văzut cum zeci de mii de oameni sunt măcelăriţi, Muller a decis să intre chiar el în camera de gazare, alăturându-se unui grup care urma să fie gazat. Totuşi, a fost convins să nu renunţe la viaţa sa şi să povestească posterităţii atrocităţile care s-au produs în lagăr.

Filip Muller a supravieţuit şi a povestit amănunţit ce s-a întâmplat în jurul camerelor de gazare şi al crematoriilor.

„Pe măsură ce oamenii ajungeau în zona crematoriilor, vedeau totul. O scenă oribilă şi violentă. Întregul perimetru era înconjurat de membri SS, înarmaţi. Cu toţii erau nedumeriţi. Ştiau că ceva nu era în regulă, dar niciunul dintre ei nu avea nici cea mai vagă idee că în trei sau patru ore se vor transforma în cenuşă.

Când intrau în camera în care trebuiau să se dezbrace, totul părea ca un centru de informare internaţional. Pe pereţi erau montate cuiere, iar fiecare cuier avea un număr, pentru a ţine minte unde-şi lăsau hainele. Sub cuier, erau băncuţe de lemn, pentru ca oamenii se să poată dezbrăca mai uşor. Pe stâlpii de rezistenţă ai «vestiarului» erau montate panouri cu sloganuri traduse în mai multe limbi. «Curăţenia este bună.», «Păduchii pot ucide.», «Spală-te!» sau «Către zona de dezinfectare». Toate aceste panouri erau doar pentru a-i induce în eroare pe oameni şi a-i face să intre liniştiţi în camerele de gazare, gata dezbrăcaţi.

Totuşi, la ieşirea din «vestiar», la un unghi drept, se afla uşa masivă a camerei de gazare. Cu 4-5 canistre de Zyklon B, erau ucişi în jur de 2000 de oameni. Gazul avea nevoie de aproximativ 15 minute pentru a ucide.

Cea mai cumplită imagine era la deschiderea uşilor. Oamenii erau îngramădiţi, unii peste alţii, sperând să poată ieşi din cameră. Cadavrele cădeau pur şi simplu când se deschidea uşa. O imagine imposibil de uitat.

Atunci când gazul era introdus în cameră, se ridica uşor dinspre podea către tavan. Odată cu panica, totul devenea o luptă pentru supravieţuire. Luminile erau stinse, iar o beznă înfiorătoare dădea semnalul morţii. Nimeni nu putea vedea nimic, însă cu toţii încercau să ajungă cât mai sus, pentru a putea respira. Pentru că, până în ultima clipă, oamenii realizau că, cu cât ajung mai sus, cu atât mai mult aer era disponibil. Acest lucru declanşa lupta.

În al doilea rând, cei mai mulţi încercau să forţeze uşa. Era o chestiune psihologică, întrucât ştiau unde se află uşa, chiar dacă era întuneric. Sperau, în mod instinctiv, să o poată deschide. De aceea, copiii şi oamenii mai slabi, precum şi cei în vârstă, sfârşeau întotdeauna dedesubt. Cei mai puternici erau deasupra. Pentru că, în lupta pentru viaţă, un tată nu realiza că sub el zace tocmai fiul său.”

Filip Muller a supravieţuit Holocaustului şi a dat declaraţii în cadrul Proceselor de la Frankfurt. S-a retras în partea de vest a Germaniei, iar în ultimii ani a locuit în oraşul Mannheim. A murit în anul 2013, la vârsta de 91 de ani.