Este adevărat că regina Cleopatra era urâtă? Cum arata Cleopatra în realitate?

Regina Cleopatra a VII-a este una dintre cele mai faimoase femei ale istoriei, atât pentru rolul său în calitate de conducătoare a Egiptului antic, cât și pentru relațiile sale cu unii dintre cei mai puternici bărbați ai acelor vremuri. Cu toate acestea există voci care spun că regina nu era chiar atât de frumoasă, ci din contră, afirmă că Cleopatra era urâtă pentru standardele actuale de frumusețe (standarde subiective, evident). Care este adevărul?

În imaginarul colectiv, silueta enigmatică a Cleopatrei, ultima regină a Egiptului Ptolemeic, este adesea proiectată pe fundalul grandios al piramidelor de la Giza. O asociere firească, am putea crede, dar care ascunde o surprinzătoare distorsiune temporală. Puțini realizează că destinul Cleopatrei s-a derulat într-o epocă mai apropiată de trimiterea primilor oameni pe Lună decât de ridicarea acestor monumente colosale. O afirmație ce pare un paradox, dar care își găsește explicația în vasta întindere a istoriei.

Pentru a decripta această perspectivă neașteptată asupra axei timpului, să ne scufundăm în cronologie. Colosalele piramide, martore tăcute ale mileniilor, au fost înălțate cu aproximativ 4.500 de ani în urmă, între anii 2667 și 2488 î.Hr., în Epoca Vechiului Regat Egiptean. Pe de altă parte, Cleopatra a VII-a Thea Philopator a pășit pe scena istoriei cu doar 2.100 de ani în urmă, domnind între 51 și 30 î.Hr. Saltul peste secole ne aduce la anul 1940 d.Hr., momentul în care frații McDonald deschideau porțile primului lor restaurant în San Bernardino, California. Astfel, între Cleopatra și burgeri se întinde o prăpastie temporală mai mică decât cea dintre regină și construcția piramidelor.^[sursa]

Este adevărat că regina Cleopatra era urâtă?

Dincolo de aceste jocuri ale timpului, o altă întrebare a stârnit de-a lungul veacurilor dezbateri aprinse în rândul istoricilor: cât de frumoasă era, în realitate, Cleopatra? A fost ea o frumusețe răpitoare sau farmecul ei rezida în alte calități?

Unul dintre cele mai persistente mituri care învăluie figura Cleopatrei este cel al frumuseții sale copleșitoare. O imagine modelată mai degrabă de reflectoarele Hollywood-ului și de penelul artiștilor renascentiști, decât de oglinda fidelă a istoriei. Sursele antice, deși nu neagă farmecul său, o descriu mai curând ca pe o femeie de o inteligență ascuțită și o putere de seducție remarcabilă, calități ce depășeau simpla armonie a trăsăturilor.

Istoricul grec Plutarh, scriind la aproximativ un secol după moartea reginei, menționa că frumusețea ei „în sine nu era cu totul incomparabilă, nici de natură să-i uimească pe cei care o vedeau”. Însă, adaugă el imediat, „conversația cu ea avea o vrajă irezistibilă, iar prezența ei, combinată cu persuasiunea discursului și cu caracterul care se reflecta cumva în comportamentul ei față de ceilalți, avea ceva stimulant.” Vocea ei, conform lui Plutarh, era „dulce” și „asemenea unui instrument cu multe corzi, pe care îl putea acorda în orice limbă dorea”, stăpânind, se pare, numeroase dialecte, ceea ce îi permitea să discute rar prin intermediul translatorilor.

Pe de altă parte, istoricul roman Cassius Dio, care a scris chiar mai târziu, o descrie ca pe „o femeie de o frumusețe covârșitoare” și „strălucitoare la vedere”, adăugând că poseda „o voce încântătoare”. Aceste descrieri variate sugerează că percepția asupra ei nu era uniformă sau că, poate, diferiți autori au ales să accentueze aspecte diferite, posibil influențați și de propaganda vremii. De pildă, propaganda lui Octavian, rivalul lui Marc Antoniu, avea tot interesul să o portretizeze ca pe o seducătoare exotică și periculoasă, care l-a manipulat pe generalul roman, minimalizându-i astfel abilitățile politice remarcabile.

Chipul său, imortalizat pe monedele vremii – singurele portrete contemporane certe –, dezvăluie o fizionomie mai degrabă puternică, cu trăsături androgine: o bărbie voluntară, un nas proeminent, acvilin și o frunte lată. Busturile din marmură, precum așa-numita „Cleopatra de la Berlin”, deși unele posibil idealizate sau realizate postum, tind să prezinte trăsături mai blânde, reflectând inteligență și farmec, dar păstrând nasul distinctiv. Unii cercetători avansează ipoteza că această reprezentare numismatică, cu accente masculine, ar fi putut fi o strategie deliberată, menită să proiecteze o imagine de autoritate și forță, aliniindu-se cu tradiția portretistică a dinastiei Ptolemeilor și legitimându-i poziția într-o lume dominată de bărbați.

Mai mult, surse arabe medievale, adesea neglijate, o numesc pe Cleopatra „Savantul Virtuos”, punând accent pe erudiția și contribuțiile sale în domenii precum medicina, alchimia și matematica, și omițând aproape complet referirile la frumusețea sa fizică. Aceasta arată o fascinație pentru intelectul și realizările reginei, mai degrabă decât pentru aspectul ei.

Nu trebuie omis nici arsenalul său de seducție conștientă: se spune că stăpânea la perfecție arta cosmeticelor, folosind kohl pentru conturarea ochilor, ocru roșu pentru buze și obraji, uleiuri parfumate și coafuri elaborate, precum stilul „pepene”, toate contribuind la aura sa regală și magnetică.

Chiar și faimoasa anecdotă a apariției sale în fața lui Cezar, adusă într-un sac sau covor, sugerează o statură mai degrabă minionă, dar și o îndrăzneală și o cunoaștere a efectului dramatic.

Și totuși, în ciuda faptului că, judecând după standardele moderne sau chiar după unele relatări antice, nu poseda trăsături fizice clasic-frumoase, Cleopatra a exercitat o fascinație irezistibilă asupra unora dintre cei mai puternici bărbați ai timpului său. Iulius Cezar și, ulterior, Marc Antoniu au fost captivați de personalitatea sa vibrantă, de cultura sa vastă și de abilitățile sale diplomatice. Din legătura sa cu Cezar, în iunie 47 î.Hr., s-a născut un fiu, Ptolemeu al XV-lea, pe care regina l-a proclamat moștenitor și l-a numit „Cezarion” – „micul Cezar”.

În definitiv, enigma Cleopatrei ne amintește un adevăr fundamental: canoanele frumuseții sunt fluide, modelate de epocă și cultură, iar atracția umană este o alchimie complexă ce transcende simpla estetică. Acum mai bine de două milenii, idealurile estetice feminine difereau considerabil de cele pe care le prețuim astăzi, punând poate un accent mai mare pe carismă, inteligență, elocvență și forța interioară – atribute pe care Cleopatra le-a posedat, fără îndoială, din plin, transformându-le în veritabile instrumente de putere.