La data de 21 mai 1991, puțin după ora 13:00, liniștea etajului al treilea de la Divinity School, Universitatea din Chicago, a fost sfâșiată de un sunet scurt. Nu a fost o bubuitură puternică, ci pocnetul sec al unui pistol Beretta calibru 25.
Într-o cabină de toaletă, Ioan Petru Culianu — la doar 41 de ani — cădea victimă unei execuții chirurgicale. Un singur glonț în ceafă, tras de la o distanță extrem de mică. Autorul a dispărut ca o fantomă, fără martori, lăsând în urmă un caz care, după mai bine de trei decenii, primește noi coordonate tulburătoare.
Înaintea asasinării, Ioan Culianu a primit amenințări cu moartea, locuința i-a fost devastată, iar în unele publicații de dreapta au apărut articole defavorabile la adresa sa.
Culianu a primit o bursă și a reușit să plece, în iulie 1972, la cursurile de vară de la Perugia, Italia. După terminarea bursei a solicitat azil politic. Ulterior, a ajuns în Olanda, unde a stat mai mulți ani. În SUA a ajuns în anul 1986. Cu sprijinul lui Mircea Eliade, a devenit cel mai tânăr profesor al Divinity School, în cadrul Universităţii din Chicago Era logodit cu Hillary Wiesner.
Din decembrie 1989, a început să publice în ziarul românesc din Statele Unite, „Lumea Liberă” o serie de articole critice despre puterea politică din România şi despre Securitate. Acest lucru, se pare, avea să-i aducă sfârșitul.
Portretul-robot al unui asasin „îmbătrânit”
După 33 de ani de tăcere, un documentar recent prezentat la TVR 1 a decis să reactiveze cazul printr-o metodă inedită. Pornind de la schițele originale ale anchetei americane, experții au creat un portret-robot actualizat.
Acest chip „îmbătrânit” al suspectului este acum oferit publicului, sperând că, undeva în lume sau în România, cineva va recunoaște trăsăturile celui care a apăsat trăgaciul. Este o încercare disperată de a pune un nume pe chipul care a bântuit istoria exilului românesc.
A fost un tipar de execuție pură. Fără urme, fără martori, cu un asasin care a știut exact cum să se evapore dintr-un campus universitar aglomerat.
Ipoteza centrală: „Unitatea Fantomă” 0544-R
Dacă în primii ani speculațiile erau vagi, astăzi istoricii și experții în intelligence indică o structură mult mai specifică. Este vorba despre o unitate specială clandestină, asociată cu Direcția de Informații Externe (DIE), cunoscută sub indicativul 0544-R.
Istoricul Marius Oprea avansează o ipoteză șocantă: această „unitate fantomă” ar fi fost creată de temutul general Nicolae Pleșiță, fost șef al Securității, iar coordonarea ei operativă ar fi fost asigurată de un colonel pe nume Sergiu Nica. Structura ar fi funcționat ca un braț neasumat al statului, folosit pentru operațiuni externe sensibile care trebuiau să rămână „sub radar”.
Mizele asasinatului: de ce trebuia Ioan Culianu să tacă?
Culianu nu era doar un profesor; era un strateg al ideilor. Criticile sale vehemente la adresa Securității și a noii configurații de putere de la București (instaurată după 1989) îl transformaseră într-o țintă vie. Există însă și alte motive, mai puțin discutate, care ar fi putut grăbi execuția:
- Orientarea Pro-Monarhie: sprijinul său fățiș pentru Regele Mihai și implicarea în demersuri pro-regaliste au fost privite cu o ostilitate extremă de către cercurile puterii de atunci.
- Analiza „noii puteri”: articolele sale din ziarul Lumea Liberă deconspirau mecanismele prin care vechea Securitate se recicla în noua democrație.
Umbre politice și negări oficiale
Procurorul militar Dan Voinea a fost întrebat, în documentar, dacă știe ceva de acest departament 0544-R.
„Da, li se zicea fantome, serviciul fantome sau serviciul umbre. Nici ei nu se cunoșteau unii pe alții. Practic, era un serviciu total conspirat. Sergiu Nica, cred că a avut și mustrări de conștiință și teamă multă imediat după zilele din decembrie 89, care l-au determinat să scrie, să facă un raport într-adevăr, din care a ajuns o frântură la noi, la parchetul militar.
Această frântură se referea la un plan de măsuri. Eu îl consider un plan criminal pentru că erau indicate acolo diverse proceduri de eliminare fizică, de ucidere, practic, a acestor ziariști. Adică, să fie identificate adresele lor unde locuiesc pentru a se putea acționa împotriva lor la domiciliu. Să fie identificate service-urile unde obișnuiau să-și ducă mașinile la reparat, se puneau bombe cu magnet. Erau mai multe puncte în care Nica Sergiu încerca să justifice, mă rog, ce a făcut, dar și ordinele pe care le-a primit. Dar era scrisul lui. Țin minte că era scrisu’ lui…”
Nume grele de la vârful puterii de la începutul anilor ’90, precum Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, au fost evocate în conexiune cu acest caz. Documentarul amintește chiar de un episod controversat de la Cotroceni, unde lui Ion Iliescu i s-ar fi atribuit afirmația disprețuitoare: „și-a meritat soarta”.
Deși această frază rămâne un element greu de verificat astăzi în lipsa unei înregistrări, ea reflectă tensiunea brutală dintre puterea de la București și intelectualitatea din exil. Toate persoanele vizate au negat, de-a lungul timpului, orice implicare.
Concluzia unei răni deschise
În ciuda noilor ipoteze, a portretului-robot actualizat și a indicativelor de unități „fantomă”, Ioan Culianu rămâne, oficial, victima unui asasin necunoscut.
Rămâne portretul unui om care a privit prin „mecanismele magiei” politice și a plătit prețul suprem pentru a ne avertiza că, uneori, demonii trecutului nu dispar, ci doar își schimbă indicativul.
