Amiralul care a coordonat construirea primului submarin românesc, ucis de comunişti în închisoarea de la Aiud

Când vorbim despre un submarin românesc, ne vin în minte două ipoteze. Fie este un pamflet, căci aşa ceva nu are cum să se întâmple în ziua de azi, fie este o reuşită a predecesorilor noştri, care probabil va rămâne un obiectiv greu de îndeplinit în prezent.

Varianta corectă este cea din urmă. Iar coordonarea construirii primului submarin românesc a revenit unui om cu o poveste impresionantă.

Gheorghe Koslinski a fost viceamiral şi secretar de stat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

S-a născut la data de 20 mai 1889, în orașul Galați.

Provenea dintr-o familie cu lungă tradiţie militară şi avea studii în străinătate.

Totuşi, comuniştii l-au considerat un pericol pentru regim.

Activitatea lui Gheorghe Koslinski

A fost numit la comanda vedetei fluviale „Valter Mărăcineanu”, iar în anul 1916 căpitanul Gheorghe Koslinski participă la războiul pentru întregirea neamului.

O face în calitate de comandant al portului Cernavodă, apoi în fruntea unui detaşament de infanterie marină cu care acţionează în zona Dunării.

După război, este trimis în Franţa. Acolo se specializează în arma submarină, al cărei promotor va fi în marina română.

Revenit în ţară, a fost numit în funcţia de adjutant al regelui Ferdinand.

De asemenea, a devenit preşedinte al Comisiei de supraveghere a construcţiei primului submarin românesc.

NMS Delfinul – primul submarin românesc

NMS Delfinul a fost construit sub supravegherea lui Gheorghe Koslinski între anii 1926 – 1936 la Fiume, pe atunci bază navală italiană, azi Rijeka în Croația.^[Detalii]

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, între 22 iunie 1941 și 3 iulie 1942, a efectuat nouă misiuni în Marea Neagră împotriva URSS.

În decursul acestor misiuni, a permis scufundarea distrugătorului Moscova și scoaterea momentană din luptă a crucișătoarelor Harkov și Voroșilov venite să atace Constanța.

Considerat criminal de regimul comunist

După război, Gheorghe Koslinski a rămas în serviciu la Şantierele navale din Galaţi, până în anul 1946. Atunci a fost pensionat definitiv, la vârsta de 57 de ani.

Koskinski părea să aibă o bătrâneţe liniştită, după o viaţă zbuciumată de două războaie mondiale.

Totuşi, instaurarea regimului comunist avea să însemne infernul pentru fostul marinar.

Ca fost demnitar în guvernul Antonescu, Koslinski a fost arestat în anul 1948 şi condamnat la doi ani închisoare.

Considerat criminal de război, a fost încarcerat la Penitenciarul Aiud.

„… bietul amiral Koslinski, un om blajin și de o sensibilitate aproape feminină, a murit de foame în închisoarea din Aiud.” a povestit ulterior un general, care a fost coleg de închisoare cu amiralul Koslinski.

„Kossu, cum i se spunea, ajunsese, din cauza imposibilităţii de a mânca arpacaşul ignobil ce ni se servea, într-un hal de slăbiciune groaznică. Cu mari eforturi sufleteşti, reuşise să-şi înfrâneze repulsiunea ce avea de a se prezenta în faţa medicului şi obţinuse astfel săptămânal câte o linguriţă de sirop tonic.”, se arată în lucrarea „Calvarul neamului românesc după 23 august 1944”, a lui Constantin D. Nicolescu.

Slăbind din ce în ce mai mult, a fost convins de colegii de celulă să meargă la următoarea vizită medicală complet dezbrăcat, acoperit de o pelerină.

„Când, ajuns în faţa medicului care, cu nasul în registru, îl întrebă ca de obicei ce are, Kossu, încurajat de camaradul său, nu a răspuns nimic, ci şi-a dezbrăcat numai macferlanul, rămânând în faţa medicului în pielea goală. Şi când surprins că nu a primit nici un răspuns, medicul a ridicat ochii din registru şi a văzut fantoma ce stătea în faţa sa, s-a speriat de halul de slăbiciune în care se afla Kossu şi s-a îndurat să-l bage în infirmerie.”, se mai afirmă în lucrarea lui Constantin D. Nicolescu.

Erou ucis de comunişti

În infirmerie, Gheorghe Koslinski a reuşit să mai supravieţuiască doar zece zile.

Pe 30 aprilie 1950, Gheorghe Koslinski şi-a dat ultima suflare pe un pat de scânduri, într-o celulă insalubră.

Avea doar 61 de ani.

În mod normal, ar fi trebuit să fie cinstit ca un erou al neamului românesc.

Din păcate, ca mulţi alţi oameni de seamă, a fost îngropat în cimitirul închisorii, fără niciun fel de ceremonie.