În primăvara anului 1962, o familie din Mexico City pășea cu speranță într-o casă nouă, fără să știe că un dușman invizibil și tăcut se ascundea deja între pereții ei. Curând, o boală stranie și implacabilă a început să se strecoare în viețile lor. Febra, oboseala și simptome inexplicabile i-au cuprins pe rând, sfidând orice diagnostic. Cauza suferinței lor nu se găsea în apă sau în mâncare, ci într-un mic obiect metalic, o capsulă ce adăpostea izotopul radioactiv cobalt-60, declanșând o catastrofă atomică în tăcerea unui cămin.
Cum a ajuns o capsulă radioactivă într-un sertar de bucătărie
Povestea, reconstituită ulterior într-un raport medical detaliat, începe în luna martie a acelui an. În timpul mutării, undeva printre bunurile familiei, se afla un mic recipient de plumb. La un moment dat, între martie și aprilie, sursa radioactivă a fost scoasă din învelișul ei protector și abandonată în curte. Acolo a fost găsită de fiul familiei, un băiat de 10 ani, fascinat de obiectul lucios. Fără să-i cunoască natura, l-a strecurat în buzunarul pantalonilor și l-a adus în casă. Mama sa, găsind ulterior capsula, a luat-o și a așezat-o într-un sertar din bucătărie, epicentrul viitoarei tragedii.
Spre finalul lunii, bunica maternă s-a mutat și ea în casă. Raportul medicilor consemnează observația ei: „În acel moment, ea a observat pentru prima dată înnegrirea paharelor de sticlă care erau păstrate în mobilierul în care se afla capsula”, arată IFL Science. Acest fenomen, o consecință documentată a expunerii la radiații intense, era primul semn vizibil al energiei letale ce emana din sertar. Oricât de bizar, detaliul nu a alarmat pe nimeni cu privire la pericolul real.
Efectele letale ale unei capsule radioactive
După ce tragedia s-a consumat, anchetatorii s-au confruntat cu sarcina dificilă de a estima dozele de radiații la care fusese expus fiecare membru al familiei. Calculele erau complexe; trebuiau să ia în considerare mișcările fiecărei persoane, timpul petrecut în proximitatea sursei și factori precum absorbția și împrăștierea radiațiilor de către obiectele din casă. Reconstituind cu migală rutina familiei, echipa a reușit să contureze un tablou al expunerii.
Băiatul de 10 ani a primit o doză uriașă, în special în scurta perioadă în care a purtat sursa în buzunar. Mai târziu, cât timp capsula a rămas în sertar, el și sora sa mai mică, în vârstă de 2 ani, au fost expuși mai puțin, petrecându-și mare parte din timp jucându-se afară. În schimb, mama lor, care era însărcinată, a absorbit o cantitate masivă de radiații în acea perioadă, din cauza orelor petrecute în bucătărie. Când primele simptome ale iradierii au copleșit-o, forțând-o să se retragă la pat, bunica i-a preluat îndatoririle, expunându-se, la rândul ei, la doze fatale.
Cronologia evenimentelor este cutremurătoare. Pe 29 aprilie, fiul de 10 ani a decedat. Moartea lui a făcut ca sora sa de 2 ani să petreacă mai mult timp în interior, alături de familie și, implicit, mai aproape de sursa ucigașă. Pe 19 iulie, mama a murit. Abia atunci capsula a fost descoperită și îndepărtată din locuință. Dar era prea târziu. Radiațiile își făcuseră deja efectul, curmând viața fetiței de 2 ani pe 18 august și, ulterior, pe cea a bunicii, pe 15 octombrie.
Singurul supraviețuitor a fost tatăl. Petrecând mult timp departe de casă, la serviciu, el a acumulat o doză estimată la 990-1.200 de rad (unități de doză absorbită), o valoare infimă în comparație cu cele 4.700-5.200 de rad estimate pentru fiul său.
Ancheta a stabilit că sursa de cobalt-60 provenea de la unitatea de radioterapie a unui spital, fiind folosită în trecut pentru tratarea cancerului. Modul exact în care obiectul letal a ajuns în proprietatea în care s-a mutat familia rămâne, chiar și după mai bine de șase decenii, un mister.
O moștenire tragică și lecțiile invizibile
Tragedia familiei din Mexico City a devenit, post-factum, un caz de studiu dureros în analele medicinei nucleare și ale radioprotecției. Mai mult decât o poveste tragică, incidentul subliniază provocările imense ale diagnosticării expunerii la radiații în absența unui context evident și servește drept un memento sumbru al pericolelor pe care le reprezintă „sursele orfane” – materiale radioactive pierdute, abandonate sau furate, care nu mai sunt sub control instituțional.
Acest eveniment, alături de altele similare din acea epocă, a contribuit la dezvoltarea și înăsprirea protocoalelor internaționale privind gestionarea materialelor radioactive. Organisme precum Agenția Internațională pentru Energie Atomică (IAEA) au creat ulterior cadre de reglementare stricte pentru a asigura trasabilitatea surselor de la „leagăn la mormânt” (de la producere la dezafectare). Lecția fundamentală a fost că siguranța publică nu depinde doar de securitatea instalațiilor nucleare, ci și de controlul riguros al fiecărei capsule medicale sau industriale, oricât de mică ar părea.
Astfel, povestea tragică a băiatului de 10 ani și a familiei sale transcende drama personală. Aceasta devine o piatră de temelie în construirea culturii de siguranță nucleară la nivel global. Înnegrirea unor simple pahare de sticlă a fost un semnal discret al unui pericol invizibil, a cărui înțelegere și prevenire stau astăzi la baza a nenumărate proceduri care protejează, în tăcere, milioane de vieți.
