Încântătorul Babilon: bijuteria lumii antice

Babilon | Guvernată de Hammurabi, restaurată de Nabucodonosor al II-lea și îngenuncheată de Cirus cel Mare, o cetate magnifică din inima Mesopotamiei a fost, de-a lungul veacurilor, deopotrivă râvnită și disprețuită, jucând un rol central pe scena istoriei.

Mesopotamia – „țara dintre cele două fluvii” – a fost leagănul unora dintre cele mai strălucite orașe ale lumii antice. Printre ele, splendidul Babilon, așezat pe malurile fertile ale Eufratului, la aproximativ 100 de kilometri sud de Bagdadul de astăzi, ocupa un loc de cinste. Spre deosebire de alte metropole care s-au prăbușit în uitare, Babilonul a dat dovadă de o rezistență extraordinară, renăscând din propria-i cenușă de nenumărate ori, chiar și atunci când noi cuceritori îi călcau pragul. Însă gloria de care se bucurau stăpânii săi avea un preț: râvnit de toți, Babilonul era sortit să fie o pradă veșnic disputată.

Ecoul său a răsunat secole la rând în cultura iudeo-creștină. Cărțile Vechiului Testament povestesc cu amărăciune exilul evreilor, care „s-au așezat și au plâns” lângă apele Babilonului după jefuirea Ierusalimului. În Noul Testament, cetatea se transformase deja într-un simbol copleșitor: geamănul corupt și pământean al Noului Ierusalim, orașul pur și ceresc.

Dincolo de tradiția biblică, Babilonul a fascinat scriitorii greci și romani, care au contribuit la bogata tapiserie de legende ce a supraviețuit până în zilele noastre. Istoricul grec Herodot a scris despre Babilon în secolul al V-lea î.Hr., însă o serie de neconcordanțe din relatarea sa i-au făcut pe mulți cercetători să creadă că, în realitate, nu a călătorit niciodată acolo, iar textul său se bazează mai degrabă pe zvonuri.

Poveștile despre structurile sale fantastice, precum Turnul Babel sau Grădinile Suspendate, ar putea fi, la rândul lor, rodul legendelor și al confuziilor. Cu toate acestea, pentru istorici și arheologi, Babilonul este un loc cât se poate de real, clădit din cărămidă și mortar, epicentrul unei vibrante culturi mesopotamiene pe care a dominat-o timp de secole.^[sursa]

Descoperirea orașului pierdut

Situl Babilonului a fost identificat în secolul al XIX-lea, pe teritoriul Irakului de astăzi. Însă abia la începutul secolului XX, săpăturile arheologului german Robert Koldewey au scos la lumină amploarea reală a metropolei. Cercetările sale au demonstrat că orașul fusese reconstruit de mai multe ori, atingând o scară monumentală sub regele Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Hr.). Printre ruine a fost dezvăluit unul dintre cele mai spectaculoase monumente ale antichității: uimitoarea Poartă a zeiței Ishtar, ale cărei cărămizi smălțuite de un albastru cobalt, împodobite cu tauri și dragoni, sunt astăzi reconstruite și expuse la Muzeul Pergamon din Berlin.

Babilonul a intrat în istorie la începutul mileniului al II-lea î.Hr., odată cu ascensiunea amoriților. Un șir de regi puternici, în frunte cu Hammurabi – faimos pentru primul cod de legi cunoscut –, au transformat Babilonul în cel mai puternic oraș din regiune, eclipsând vechea capitală sumeriană, Ur. Deși a intrat într-un con de umbră după moartea lui Hammurabi, importanța sa ca centru al sudului Mesopotamiei, cunoscut ca Babilonia, a dăinuit milenii.

Istoria sa a fost un ciclu nesfârșit de cuceriri. Hitiți, kassiți, caldeeni, aramei și asirieni s-au luptat pentru controlul său. Mai târziu, Cirus cel Mare în secolul al VI-lea î.Hr. și Alexandru cel Mare, două secole mai târziu, l-au adăugat imperiilor lor. Poate tocmai de aceea este mai corect să nu vorbim despre un singur Babilon, ci despre mai multe Babiloane – o metropolă reinventată constant, strat peste strat, de tradițiile milenare ale cuceritorilor săi.

Babilonienii înșiși erau profund conștienți de vechimea civilizației lor. Unul dintre succesorii lui Nabucodonosor, Nabonidus, este supranumit de istoricii moderni „regele arheolog”. Un om cult, acesta a inițiat proiecte de restaurare a templelor și a tradițiilor antice, în special ale Imperiului Akkadian, care dominase Mesopotamia cu peste o mie de ani în urmă – un trecut care, chiar și pentru el, părea îndepărtat și legendar.

Apogeul unui imperiu

Epoca de aur a Babilonului a fost atinsă în secolele VII și VI î.Hr., când era considerat, pe bună dreptate, cel mai mare oraș al lumii. O nouă dinastie, fondată de triburile caldeene, l-a glorificat sub conducerea lui Nabucodonosor al II-lea, un rege rămas în istorie atât pentru opulența sa, cât și pentru cruzime. El este cel care a cucerit Ierusalimul și i-a deportat pe evrei în captivitate.

Folosind bogățiile adunate din războaie, Nabucodonosor a transformat Babilonul într-o bijuterie arhitecturală. A consolidat fortificațiile cu ziduri masive și șanțuri adânci, a pavat Calea Procesională cu calcar și a reconstruit templele. Măreața Poartă a lui Ishtar, decorată cu basoreliefuri reprezentând tauri (simbolul zeului Adad) și dragoni mitici (simbolul lui Marduk), poartă o inscripție atribuită regelui: „Am așezat la porți tauri sălbatici și dragoni fioroși și le-am împodobit cu o splendoare luxuriantă, pentru ca întreaga omenire să le privească cu uimire.”

Pentru cetățenii săi, Babilonul era un paradis pământesc – centrul lumii, un simbol al ordinii cosmice create de zeul suprem, Marduk, după ce a învins forțele haosului. Niciun alt oraș antic nu a fost în același timp atât de dorit și temut, admirat și denigrat.

Prăbușirea profețită

În tradiția ebraică, însă, Nabucodonosor era un tiran, iar Babilonul, un loc al suferinței. Biblia relatează că regele a profanat Templul din Ierusalim, furând obiectele sacre pentru a le așeza în templul zeului Marduk.

Cartea lui Daniel povestește cum această aroganță a atras pedeapsa divină. Belșațar, urmașul lui Nabucodonosor, a organizat un ospăț fastuos folosind cupele de aur furate din Ierusalim. În timpul petrecerii, o mână fantomatică a apărut și a scris pe perete cuvintele enigmatice: „Mene, Mene, Tekel, Upharsin”. Profetul Daniel, adus în fața regelui îngrozit, a tâlcuit mesajul: „Dumnezeu a numărat zilele împărăției tale… ea este dată mezilor și perșilor.”

Profeția s-a împlinit. În anul 539 î.Hr., Babilonul a căzut în mâinile regelui persan Cirus cel Mare, care le-a permis evreilor să se întoarcă acasă. Două secole mai târziu, Alexandru cel Mare a cucerit orașul, plănuind să-l transforme în capitala imperiului său. Moartea sa prematură a lăsat însă proiectul neterminat. Treptat, măreața cetate a fost abandonată, iar splendoarea sa a alunecat în legendă.

Între mit și adevăr

Una dintre cele mai faimoase povești este cea a Turnului Babel. Cartea Genezei spune că supraviețuitorii Potopului au vrut să înalțe un turn până la cer, dar Dumnezeu le-a pedepsit trufia, încurcându-le limbile și împrăștiindu-i pe tot pământul. Numele Babel a fost asociat cu termenul ebraic pentru „confuzie”. Ironia este că aceasta era o interpretare greșită: în akkadiană, Bab-ilani (Babel/Babilon) înseamnă „Poarta Zeilor”. Arheologii cred că sursa de inspirație a fost Etemenanki, un zigurat gigantic dedicat lui Marduk, al cărui nume însemna „Templul fundației Cerului și Pământului”. Ruinele sale, cercetate în anul 1913, sugerează că turnul avea, în realitate, o înălțime de aproximativ 60 de metri.

La fel de enigmatică este și povestea Grădinilor Suspendate, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Legenda spune că Nabucodonosor le-a construit pentru soția sa, Amytis, care ducea dorul peisajelor montane din țara sa natală, Media. În timpul săpăturilor, echipa lui Koldewey a descoperit o structură boltită misterioasă, cu un sistem complex de fântâni, alimentând speranța că a găsit infrastructura grădinilor. Consensul academic are însă o teorie mai prozaică: era un depozit pentru cereale, curmale și ulei de susan.

Adevărul este că nici Herodot, nici vreun text babilonian din vremea lui Nabucodonosor nu menționează aceste grădini. Descrierile lor apar mult mai târziu, la autori care au scris după ce orașul era deja în ruină și care adesea confundau Babilonul cu Ninive, capitala Asiriei. O teorie modernă sugerează că faimoasele grădini s-ar fi aflat, de fapt, la Ninive, fiind construite de regele asirian Senaherib, ale cărui basoreliefuri înfățișează, într-adevăr, grădini luxuriante irigate de un apeduct.

Realitățile istorice nu i-au împiedicat niciodată pe conducători să remodeleze mitul Babilonului. Unul dintre cele mai recente exemple datează din anii 1980, când dictatorul irakian Saddam Hussein a ordonat reconstruirea palatului regal. Pe cărămizile folosite, a lăsat o inscripție în arabă: „Construit de Saddam, fiul lui Nabucodonosor, pentru a glorifica Irakul.” Un ultim răsunet al unei moșteniri nemuritoare.