„Înmormântările de vampiri” dezvăluie teama oamenilor privind revenirea morților printre cei vii

Înmormântările de vampiri reprezintă un subiect de filme horror, cel puțin la prima vedere. Dar dacă ne luăm după avertismentele transmise prin ritualurile funerare practicate cu sute de ani în urmă, morții s-ar putea să nu fi rămas întotdeauna liniștiți în mormintele lor.

Timp de peste 1.000 de ani, în diferite părți ale Europei, au fost descoperite înmormântări menite să-i țină pe cei decedați captivi în morminte, împiedicându-i astfel să revină printre cei vii.

Înmormântările de vampiri, ritualuri înfiorătoare

Aceste practici sunt cunoscute sub denumirea oficială de rituri apotropaice de înmormântare. Însă, într-un context mai puțin academic, ele poartă un nume mult mai sumbru: înmormântările de vampiri.^[sursa]

În Polonia, unde astfel de ritualuri erau frecvente în perioada medievală și post-medievală, folclorul local abundă în povești despre vjesci și upiór – creaturi considerate a fi strămoșii mitului modern al vampirului. Arheologii au descoperit aici morminte în care trupurile au fost îngropate sub pietre grele, cu lame înfipte în gât, membre amputate sau chiar țăruși înfipți în piept.

Ce anume îi înspăimânta pe cei vii rămâne, însă, o întrebare deschisă. Oare se temeau de vampirism? De un alt tip de răzbunare a morților? Sau de o amenințare supranaturală necunoscută?

Nu toți experții sunt convinși că aceste înmormântări indică neapărat o credință în vampiri.

Istoricul și arheologul David Barrowclough, de la Universitatea Cambridge, a publicat în anul 2014 o lucrare în care susține că există interpretări alternative cel puțin la fel de valabile. Potrivit acestuia, unele dintre aceste morminte sunt anterioare apariției ideii de strigoi așa cum o cunoaștem astăzi, ceea ce sugerează că motivațiile ar fi fost altele.^[studiu]

Cimitirul Copiilor: un loc de înmormântare neobișnuit

Un exemplu de înmormântare „vampirică” este situat în Lugnano, Italia, într-un cimitir tragic din secolul al V-lea d.Hr., cunoscut sub numele de La Necropoli dei Bambini – „Cimitirul Copiilor”. Nicio rămășiță umană descoperită aici nu aparține unui copil mai mare de 10 ani, iar toți par să fi murit într-o perioadă relativ scurtă de timp.

Analizele efectuate au identificat prezența parazitului Plasmodium falciparum, cel mai periculos agent patogen responsabil pentru malarie. Descoperirea sugerează că o epidemie devastatoare a afectat regiunea, iar copiii – cei mai vulnerabili – au fost printre principalele victime.

Însă o înmormântare în particular a atras atenția cercetătorilor. Cel mai în vârstă dintre copiii îngropați aici avea o piatră de mărimea unui pumn plasată între maxilare, cu urme de dinți care indică faptul că aceasta a fost așezată intenționat. Acest tip de ritual a fost identificat și în alte înmormântări ale „vampirilor” și este interpretat drept o măsură de precauție împotriva reînvierii morților.

Se credea că sufletul, sau anima, părăsea trupul prin gură. Blocarea acestei „căi de ieșire” era, în mentalitatea vremii, o metodă prin care se prevenea întoarcerea spiritului în corp.^[sursa]

Piatra din gură: protecție împotriva vampirilor sau întâmplare?

Introducerea unei pietre în gura morților ar fi putut avea și alte explicații decât teama de reînviere, așa cum sugerează o descoperire din Veneția, datând din secolele XVI-XVII. În această perioadă, orașul a fost devastat de mai multe valuri de ciumă bubonică, care au ucis zeci de mii de locuitori.

O groapă comună descoperită pe insula de carantină Lazzaretto Nuovo, în timpul săpăturilor din anii 2006-2007, a scos la iveală rămășițele unei femei cu o cărămidă așezată în cavitatea bucală. Inițial, antropologii au interpretat această descoperire ca fiind o înmormântare vampirică, considerând că piatra fusese plasată acolo pentru a împiedica defunctul să se hrănească cu rămășițele din jur și să capete suficientă putere pentru a părăsi mormântul și a răspândi ciuma.

Totuși, cercetările ulterioare au pus sub semnul întrebării această teorie. O analiză detaliată a sugerat că piatra ar fi putut ajunge accidental în gură în timpul procesului natural de descompunere, pe măsură ce solul s-a așezat peste trup, iar țesuturile s-au dezintegrat.

O seceră pentru a ține moartea la distanță

În Polonia, o metodă mult mai sângeroasă de a împiedica întoarcerea morților a fost descoperită în satul Pień, într-un mormânt din secolul al XVII-lea. Aici, arheologii au găsit rămășițele unei femei tinere, îngropată într-un mod care trădează o profundă teamă.

O seceră, o unealtă agricolă folosită pentru recoltare, fusese plasată deasupra gâtului ei. Lama nu era așezată orizontal, ci orientată cu marginea tăioasă spre trup. În cazul în care femeia s-ar fi „ridicat” din mormânt, secera i-ar fi tăiat gâtul de la o ureche la alta.

Această măsură extremă nu a fost singura. În jurul degetului mare de la picior fusese prins un lacăt triunghiular, un simbol ritualic menit să sigileze sufletul și să împiedice revenirea decedatului în lumea celor vii.

În ciuda acestor precauții macabre, femeia nu fusese tratată cu cruzime înainte de moarte. Ba chiar dimpotrivă: fusese îmbrăcată cu grijă, iar capul său fusese acoperit cu o bonetă de mătase țesută cu fir de aur, semn al unui statut social înalt. În plus, fusese așezată pe o pernă, un detaliu rar întâlnit în astfel de morminte. Deși cei care au îngropat-o se temeau de o posibilă întoarcere a sa, pare evident că, în timpul vieții, fusese o persoană respectată și prețuită.

„Vampirii” din Polonia: Ritualuri funerare neobișnuite descoperite la Drawsko

Se pare că înmormântările „vampirilor” au fost deosebit de frecvente în Polonia. O lucrare publicată în anul 2014 analizează șase astfel de cazuri descoperite într-un cimitir din Drawsko, un oraș din nordul țării, unde au fost exhumate rămășițele a 285 de persoane datând din secolele XVII-XVIII.^[studiu]

Dintre aceste înmormântări atipice, cinci prezentau seceri plasate strategic – fie în jurul gâtului, fie la nivelul abdomenului – pentru a împiedica defunctul să „se ridice” din mormânt. În două dintre cazuri, cercetătorii au descoperit pietre mari așezate pe gât, deși nu este clar dacă acestea aveau rolul de a preveni revenirea la viață, de a limita capacitatea de a „mânca” sau de a îndeplini ambele funcții.

Un aspect interesant este că aceste persoane nu au fost îngropate separat de restul comunității. Analiza oaselor a arătat că aparțineau localnicilor din Drawsko, ceea ce sugerează că, în ciuda temerilor legate de posibila lor reîntoarcere, aceștia nu fuseseră excluși social sau considerați străini.

Cercetătorii cred că aceste decese ar fi putut fi cauzate de o epidemie de holeră, o boală care a făcut ravagii în acea perioadă. Teama și necunoașterea mecanismelor de transmitere a bolii ar fi putut contribui la convingerea că unii dintre morți ar putea reveni din mormânt, ceea ce a dus la aplicarea acestor măsuri funerare neobișnuite.