Insula ucigaşă din Marea Aral: misterul tărâmului fără întoarcere Barsa-Kelmes

Pe lângă faimosul Triunghi al Bermudelor, mai există un alt loc misterios pe Terra din care nimeni nu s-a mai întors: insula Barsa-Kelmes. Atât savanții ruși, cât și cei din Occident au încercat să dezlege acest mister întunecat, însă fără succes. Localnicii susțin că în zona Mării Ostroavelor, cei care s-au aventurat în explorarea acelor locuri au fost pur și simplu înghițiți de natură și au dispărut fără urmă. Cât este mit și cât realitate? Vom descoperi împreună.

Sate „înghițite” de pâclă

În inima Asiei Centrale, între Kazahstan și Uzbekistan, se întinde Marea Aral, cunoscută și sub numele de Marea Ostroavelor. Pe vremuri, aici se aflau aproximativ 1.500 de insulițe, multe dintre ele fiind „înghițite” de apă în urma furtunilor devastatoare.

Cea mai mare dintre insulele care au rămas în picioare și, în același timp, cea mai enigmatică este Barsa-Kelmes. Insula, sau, după cum vom vedea pe parcursul articolului, este nelocuită de foarte mult timp, iar numele său se traduce sugestiv prin „tărâmul fără întoarcere”. I s-a dat acest nume din cauza mai multor povești despre oameni (sau grupuri de oameni) care se întorceau după ani sau chiar decenii de la plecarea pe insulă, crezând că au fost plecați doar 2 sau 3 zile. Unii au dispărut fără urmă.^[sursa]

Acest fenomen straniu nu este de dată recentă. Se spune că încă din Evul Mediu, localnicii care se refugiau aici în timpul conflictelor cu triburile rivale sau invaziilor barbare nu s-au mai întors niciodată.

În anii 1960, Marea Aral a început să sece, iar Barsa-Kelmes se află acum în mijlocul unui deșert.

Ceața misterioasă care ascunde Barsa-Kelmes

O ceață stranie și impenetrabilă învăluie frecventinsula Barsa-Kelmes. Se spune că sate întregi au fost înghițite de această pâclă mortală, care pare să bântuie tăcută și să își aștepte victimele. Legendele locului vorbesc despre o poartă între lumi, o poartă temporală care sfidează înțelegerea umană.

Aceste teorii, odată considerate fantezii, au început să capete greutate în ultimii ani, pe măsură ce cercetătorii, dar şi adepţii teoriilor conspiraţioniste din întreaga lume au început să exploreze posibilitatea existenței unor porți către alte dimensiuni, un subiect care continuă să trezească interes și să dea fiori deopotrivă. Se povestește că, din această poartă enigmatică, apar periodic creaturi misterioase, dispărute de mult din istoria Pământului: păsări uriașe cu dinți și ciocuri ascuțite, monștri marini și creaturi asemănătoare dinozaurilor din Era Mezozoică.

Distorsiunile temporale: atunci când o oră devine o zi

Un alt aspect neobișnuit al acestei regiuni îl reprezintă distorsiunile temporale. Ceasurile par să-și piardă funcționalitatea, iar o singură oră poate fi percepută ca o zi întreagă.

Celebrul explorator Jacques Yves Cousteau a fost unul dintre cei care au experimentat acest fenomen în timpul unei expediții în adâncurile Mării Aral. După ce a revenit în Franța, Cousteau a uimit întreaga lume afirmând: „Am fost la capătul lumii, poate chiar mai departe. Cele câteva ore petrecute pe fundul mării m-au îmbătrânit cu ani buni”.

Deși această declarație ar putea părea o simplă metaforă, Cousteau a mărturisit că, deși se bărbierise în dimineața scufundării, a doua zi barba lui era deja crescută, ca și cum ar fi trecut o săptămână.

Misterul Barsa-Kelmes: ceața care a pus pe fugă KGB-ul

În secolul al XIII-lea, în timpul expansiunii masive a Imperiului Mongol, locuitorii insulei se refugiau aici pentru a scăpa de hoardele invadatoare. Însă, când se întorceau pe continent, constatau cu groază că îmbătrâniseră nu cu luni, ci cu ani. Insula părea să le fi „devorat” fără milă decenii din viață.

În anii ’50, insula a început să fie din nou populată, datorită iernilor relativ blânde. Cu toate acestea, la sfârșitul sezonului rece, locuitorii care se refugiaseră acolo nu s-au mai întors pe continent. Alarmate, rudele au anunțat autoritățile, iar serviciile secrete sovietice au fost chemate să investigheze. O echipă de specialiști a rămas pe țărm, în timp ce un alt grup, format din militari și ofițeri KGB, a intrat pe insulă pentru a-i căuta pe dispăruți. Aceștia nu s-au mai întors niciodată, ceea ce a provocat o alertă la nivel înalt.

Rusia a trimis apoi un avion de recunoaștere. Piloții au raportat o ceață densă care acoperea insula și au observat numeroase obiecte ovale plutind deasupra ei, intrând și ieșind din pâclă. Ceasurile de la bord au început să funcționeze haotic, iar motoarele avionului s-au oprit brusc, forțând o aterizare de urgență pe insulă. Echipajul a fost monitorizat minute în șir de discuri luminoase care pluteau imobil în aer.

Într-o ultimă încercare de a explora misterul, KGB-ul a trimis un tanc ermetic închis, însă, când acesta a fost recuperat, ofițerul de legătură dispăruse fără urmă. Fragmente de gheață care acoperiseră vehiculul în timpul misiunii au fost trimise la Moscova pentru analize, iar concluzia a fost tulburătoare: particulele erau de origine necunoscută. Cu toate acestea, nu există dovezi concrete privind această poveste.

O posibilă bază extraterestră care ar fi speriat experții NATO

Vadim Cernobrov, un reputat cercetător rus, este de părere că pe insulă s-ar afla o bază extraterestră, iar pâcla misterioasă ar reprezenta un scut de protecție. Astăzi, insula este nelocuită, iar accesul este strict interzis. La 15 kilometri distanță, două fregate rusești patrulează constant pentru a asigura controlul asupra zonei.

După desființarea Pactului de la Varșovia, oficialii militari ruși au propus o expediție comună cu NATO pentru a elucida misterul insulei, dar americanii și europenii au ezitat.

La cartierul general NATO, au fost analizate toate rapoartele disponibile despre insulă, inclusiv cele din secolul al XIX-lea ale geografului A. Maksheyev și ale topografului A. Akishev, care, încă din anul 1848, încercaseră să dezvăluie secretele insulei Barsa Kelmes. Concluzia experților militari a fost unanimă: orice intervenție în zonă ar implica riscuri extreme. Şi în acest caz, povestea a rămas la statutul de teorie a conspiraţiei.

Ce spune directoarea rezervației Barsa-Kelmes

„Toată lumea ne întreabă de ce insula se cheamă «Tărâmul fără întoarcere»? E adevărat că putem găsi aici OZN-uri? Sunt și alte lucruri misterioase? Nu negăm niciodată. La urma urmei, e «Tărâmul fără întoarcere», asta spune totul.”, a spus Zauresh Alimbetova, directoarea rezervației Barsa-Kelmes.

„Sunt multe mituri și legende despre acest loc. Chiar și eu am văzut două obiecte care legănau pe cer. Dacă mi-ar fi spus altcineva, nu aș fi crezut.”, a mai spus Alimbetova.^[sursa]

„Când vorbesc cu copiii despre trecut, îmi zic să încetez cu basmele. Dar nu sunt basme. Locuiam la malul mării. Aveam o viață ocupată, aveam o fabrică de pește, aveam portul Aral, aveam locuri de muncă.”, a afirmat o localnică.

În anii 1960, Marea Aral, al patrulea lac ca mărime din lume, a început să se micșoreze, după ce cele două râuri care o alimentau a fost deviată pentru a iriga câmpurile de bumbac din Asia Centrală. În următorii 40 de ani, marea a secat în proporție de 90%.

Atunci când marea a dispărut, insula a devenit și mai izolată. Rezervația Barsa-Kelmes a fost închisă temporar. Nu se mai putea ajunge cu avionul, cu atât mai puțin cu barca, iar să mergi cu mașina era imposibil, pentru că fundul mării devenise o mlaștină sărată. Animalele au fost duse în alte rezervații. Fundul mării s-a transformat cu timpul într-un deșert, iar fosta insulă risca să dispară. Oamenii s-au întors acolo abia în anii 2000.

„Am obținut slujba asta în 2003. Am mers pe insulă când s-a putut călători pe fundul uscat al mării. În ciuda catastrofei ecologice, nu am vrut să o abandonez.”, a declarat Alimbetova.