Un raport al Pentagonului arată că probabil OZN-urile semnalate intens în anii 1960 au fost avioane de spionaj şi tehnologie spaţială avansată testate de către SUA.  

De asemenea, oficialii spun că nu există „nicio dovadă” că guvernul american ar fi întâlnit viaţă extraterestră. Majoritatea OZN-urilor semnalate au fost de fapt obiecte obişnuite de pe Pământ, potrivit raportului prezentat în faţa Congresului.

Dar oficialii Pentagonului au acceptat că aceste cercetări nu vor risipi credinţele populare despre oaspeţii extratereştri.

Proliferarea programelor de televiziune, a cărţilor, a filmelor şi a cantităţii vaste de conţinut pe internet şi în reţelele de socializare axat pe subiecte legate de OZN a influenţat, cel mai probabil, dezbaterea publică pe această temă şi a întărit aceste convingeri în cadrul unor segmente ale populaţiei”, se arată în raport.[sursa]

OZN-urile semnalate
OZN-urile semnalate des în anii ’60 nu aveau legătură cu extratereştrii

Raportul face parte dintr-o amplă încercare publică a guvernului american de a examina OZN-urile – sau, aşa cum le numesc oficialii, „fenomenele anormale neidentificate” (UAP).

Efortul autorităţilor a inclus întâlniri publice cu oficialii NASA şi audieri în Congres. Emis de către Biroul de Soluţionare a Anomaliilor în toate domeniile (AARO) al Pentagonului, raportul a menţionat că opinia publică a fost probabil influenţată de cultura pop.

Raportul Pentagonului explică ce erau de fapt OZN-urile semnalate des în anii ’60

O „relatare deosebit de persistentă”, au spus cercetătorii, este aceea că guvernul a recuperat nave spaţiale şi rămăşiţe extraterestre şi a conspirat pentru a ţine secrete activităţile sale de cercetare extraterestră.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat că oficialii au abordat raportul într-un mod deschis, dar că pur şi simplu nu au găsit nicio dovadă a existenţei unor vizitatori extratereştri.

• CITEŞTE ŞI:  Un student de la MIT a creat un dispozitiv prin care poţi accesa internetul cu puterea minţii: "E ca şi cum ai avea Google în capul tău"

Toate eforturile de investigare, la toate nivelurile de clasificare, au ajuns la concluzia că majoritatea observaţiilor au fost obiecte şi fenomene obişnuite şi rezultatul unei identificări greşite.”, a declarat reporterilor generalul-maior Pat Ryder.

Potrivit unui sondaj Gallup din anul 2021, puţin peste 40% dintre americani cred că navele spaţiale extraterestre au vizitat Pământul, un număr care a crescut de la 33% în doar doi ani.

AARO a examinat arhivele şi dosarele clasificate şi a trecut în revistă toate investigaţiile guvernamentale oficiale care datează din anul 1945.

Publicitate

Cercetătorii au investigat zvonurile despre navele spaţiale extraterestre şi au descoperit, de exemplu, că un presupus memorandum din anul 1961 despre OZN-uri nu era autentic şi că o mostră de „navă spaţială extraterestră” colectată de o organizaţie de investigare a UAP nu era făcută dintr-un material extraterestru, ci era alcătuită în principal din magneziu, zinc şi bismut.

AARO a promis că va publica un alt raport despre apariţiile şi zvonurile mai recente legate de OZN-uri şi civilizaţiile extraterestre cu care autorităţile ar fi intrat în contact în mod secret.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: