Deși asociem acest produs delicios cu Franța și, în special, cu Parisul, aruncând o privire în istoria croissantului vom rămâne complet surprinși.
Imaginează-ți: un croissant proaspăt, auriu și fraged. Aproape sigur, gândul te poartă instantaneu pe străzile Parisului. O dimineață tihnită pe Malul Stâng, o măsuță rotundă la o terasă cochetă, răsfoind Le Journal alături de o ceașcă aburindă de café au lait și, bineînțeles, el – croissantul. Acel croissant cald, cu miros îmbietor de unt. Crocant la exterior, aerat și pufos în interior. Un deliciu absolut, sub orice formă.
Dar te-ai întrebat vreodată care este povestea lui adevărată? Nu doar „de la patiseria din colț”, ci originea sa autentică, locul de naștere al acestui simbol al Franței?
Ei bine, pregătește-te pentru o surpriză care s-ar putea să-ți zdruncine puțin imaginea idilică. Vom spune direct: croissantul pe care îl savurezi visând la Turnul Eiffel… nu este, de fapt, francez.[sursa]
Istoria croissantului: originea neașteptată
Să deslușim misterul pornind chiar de la nume. Croissantul aparține categoriei viennoiserie, un termen care trimite direct la… Viena. Capitala Austriei este, de fapt, considerată leagănul celebrului produs de patiserie.
Strămoșul direct al croissantului modern este kipferl-ul, o specialitate atestată încă din secolul al XIII-lea, care se prezenta sub diverse forme și mărimi. Adesea umplut cu nuci sau alte ingrediente (și având posibile, dar neconfirmate, rădăcini аж în Egiptul antic), kipferl-ul este considerat de unii o rudă a rugelach-ului, un produs de patiserie evreiesc de origine așkenază. Important de reținut este că acesta era mai dens și mai dulce decât croissantul pe care îl știm azi.
Undeva la începutul anilor 1600, rețetele de aluat au început să evolueze, iar stilul de aluat foietat, specific croissantului tradițional, a fost documentat pentru prima dată. Cum s-a ajuns însă de la kipferl la croissantul pufos de azi? Aici, istoria se împletește cu legenda.
Povestea cea mai populară ne poartă în anul 1683, în timpul asediului otoman asupra Vienei. Se spune că brutarii vienezi, lucrând în tura de noapte, ar fi auzit zgomotele turcilor care încercau să sape un tunel pe sub zidurile orașului. Alertând imediat gărzile, brutarii au contribuit la salvarea Vienei. Drept celebrare a victoriei, aceștia ar fi creat un produs de patiserie în formă de semilună – simbolul proeminent de pe steagul otoman. Astfel, kipferl-ul (cuvânt german care poate însemna și „semilună”) a devenit o delicioasă comemorare a triumfului vienez.
Adevărata intrare a croissantului în Franța, confirmată istoric, i se datorează însă unui anume August Zang. La începutul secolului al XIX-lea, acest antreprenor austriac a deschis la Paris o patiserie de lux, Boulangerie Viennoise (Patiseria Vieneză), unde servea specialități din orașul său natal, inclusiv kipferl. Deși servea kipferl, versiunea sa pariziană era mai foietată și aerată decât originalul vienez. Fermecați, dar fideli limbii lor, parizienii au început să-l numească croissant, datorită formei sale de semilună (în franceză, croissant înseamnă „semilună” sau „în creștere”).
Atingerea finală, rețeta care a consacrat croissantul în forma pe care o adorăm astăzi, a fost consemnată în anul 1915 de un patiser francez, Sylvain Claudius Goy. Este rețeta care ne încântă diminețile, mai ales alături de o cafea fierbinte, și care, în ciuda originilor vieneze, a transformat croissantul într-un simbol incontestabil al patiseriei franceze.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
