Mihail Sadoveanu este recunoscut ca una dintre cele mai importante personalități din cultura română de după 1900. Considerat unul dintre cei mai prolifici prozatori ai primei jumătăți a secolului al XX-lea, Sadoveanu a influențat profund literatura română.
De asemenea, o carieră politică îndelungată, marcată de momente semnificative, i-a completat parcursul profesional. În plan personal, o poveste de dragoste târzie, trăită la 60 de ani, a adăugat o notă surprinzătoare vieții sale.
O familie numeroasă, dar nu lipsită de tragedii
Sadoveanu s-a căsătorit în 1901, la Fălticeni, cu Ecaterina Bâlu, o cunoștință veche. Din această căsnicie au rezultat unsprezece copii, însă unul dintre aceștia a murit la scurt timp după naștere.
Cei unsprezece copii ai scriitorului sunt amintiți în ordine: Paul-Mihu Sadoveanu, Profira Sadoveanu, Bogdan Sadoveanu, Livia-Lucia Sadoveanu, Ecaterina-Tincuța Sadoveanu, Despina Sadoveanu, Teodora Sadoveanu, Dimitrie Sadoveanu, Mircea Sadoveanu, Alexandru Sadoveanu și Ligia-Mărioara Sadoveanu.
Căsnicia lui Mihail Sadoveanu, începută la doar 21 de ani, a fost descrisă drept „sănătoasă” de către contemporani. Totuși, nu a fost lipsită de tensiuni. Un episod anecdotic menționează că scriitorul ar fi fost lovit de soția sa, Ecaterina, în urma unui conflict legat de o altă femeie.
Aventurile lui Mihail Sadoveanu din prima căsnicie
În timpul căsniciei cu Ecaterina Bâlu, Mihail Sadoveanu a fost implicat într-o relație controversată cu Natalia Negru, o prietenă de familie care vizita frecvent casa din Copou. Conform unui articol semnat de Mihai Știrbu în revista Luceafărul, aceste vizite erau justificate de Natalia prin dorința de a-i prezenta scriitorului versuri pentru corectare.
Nemulțumirea Ecaterinei față de vizitele repetate ale Nataliei a escaladat într-un incident domestic notabil. Se spune că Sadoveanu ar fi fost lovit de soția sa cu un pumn în nas, însoțit de o replică memorabilă: „Auzi, eu n-am casa de stricat! Mojicule!”.
Răspunsul scriitorului a fost unul reținut, mai ales că scena s-a desfășurat în prezența fiicei lor, Profirița (Profira Sadoveanu). La întrebarea copilului: „Ce-ai pățit la nas, tăticuțule?”, Sadoveanu ar fi răspuns amuzat: „M-am pălit la bărbierit, Prostirițo”.
„Soția lui Sadoveanu era femeie destoinică și aprigă. (…) lui Sadoveanu i se mai aprindeau călcâiele după doamnele vremii. Una dintre ele, Natalia Negru, prietenă de familie care se credea poetă, sub pretextul aducerii maestrului la corectat niște versuri, își îndesise vizitele în casa din Copou. Calitatea versurilor lăsa de dorit, dar vizitele doamnei continuau, determinându-i soției o reacție neașteptată, odată, după plecarea vizitatoarei. Așa micuță cum era ea, i-ar fi tras un pumn peste nas, zicându-i prozatorului: «Auzi, eu n-am casa de stricat! Mojicule!». El n-a reacționat în nici un fel, poate și pentru că apăruse fetița lor Profirița (Profira Sadoveanu), care firesc, a întrebat: ‘Ce-ai pățit la nas, tăticuțule?’. Răspunsul a fost tot amuzant: ‘M-am pălit la bărbierit, Prostiriţo’.”, scria Mihai Știrbu în revista „Luceafărul”.[sursa]
Un refuz categoric și o nouă iubire
După moartea Ecaterinei, Natalia Negru și-a exprimat dorința de a se căsători cu Sadoveanu, însă propunerea a fost refuzată de scriitor. Ulterior, acesta a început o poveste de iubire cu Valeria Mitru, marcând un nou capitol în viața sa personală.
Mihail Sadoveanu şi Valeria Mitru, o femeie cu 40 de ani mai tânără
La vârsta de 60 de ani, rămas văduv de puțin timp, Mihail Sadoveanu s-a îndrăgostit nebunește de Valeria Mitru, o tânără de doar 20 de ani. Valeria nu a fost doar partenera sa de viață, ci și muza care i-a inspirat creațiile. Un exemplu remarcabil al influenței sale este volumul de poezii DAIM – „Domniței alese a inimii mele”, dedicat Valeriei și publicat postum în anul 1980, la centenarul nașterii scriitorului.
Relația dintre cei doi a durat aproape 21 de ani, până la moartea lui Mihail Sadoveanu, din data de 19 octombrie 1961. Scriitorul s-a stins la vârsta de 81 de ani, în locuința sa din București, lăsând în urmă o moștenire literară vastă, dar și o iubire profundă care a marcat viața Valeriei.
După pierderea partenerului său, Valeria Mitru a ales să se retragă la Mănăstirea Văratec, unde și-a dedicat restul vieții apărării comunității de călugărițe și susținerii unui cerc literar informal. Împreună cu istoricul literar Zoe Dumitrescu-Bușulenga și poeta Ștefana Velisar Teodoreanu, Valeria a continuat să promoveze valorile culturale și tradițiile românești, păstrând vie memoria celui care i-a fost alături timp de două decenii.
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante: