Există multe situaţii în care conflictele dintre soţi escaladează, însă este dificil să nu fii impresionat când auzi despre un bărbat atât de pornit împotriva nevestei, încât a jefuit o bancă pentru a scăpa de soţie.

În anul 2016, un bărbat a intrat într-o sucursală a băncii Kansas City Bank, SUA şi a înmânat casierei un bileţel.

Biletul conţinea indicaţii privind predarea banilor aflaţi la dispoziţia casierei, întrucât bărbatul este înarmat şi o va împuşca dacă nu-i îndeplineşte cerinţele.

Fiindu-i frică să nu fie ucisă, casiera i-a dat neobişnuitului tâlhar toţi banii pe care îi avea în casă. Bărbatul i-a mulţumit respectuos casierei, după care a plecat cu aproximativ 3.000$.[sursa]

jefuit o bancă pentru a scăpa de soţie
Lawrence Ripple şi soţia sa

Omul a mers liniştit către ieşire. Însă, în loc să fugă direct pe uşă, s-a aşezat în zona de primire a clienţilor, ca şi cum ar aştepta pe cineva.

Casiera a apăsat imediat butonul de panică, iar vestea că cineva tocmai jefuise banca s-a răspândit rapid.

Un echipaj de poliţie a ajuns imediat la faţa locului, aşteptându-se probabil la o intervenţie în forţă. Spre surprinderea lor, au dat peste un bărbat trist, trecut de prima tinereţe, care se numea Lawrence Ripple.

Când poliţiştii l-au întrebat de ce a jefuit banca, bărbatul i-a privit şi le-a răspus cât se poate de sincer: „Tot ce am vrut a fost să fiu cât mai departe de soţia mea.”

De ce a jefuit o bancă pentru a scăpa de soţie

Lawrence suferea de o puternică depresie în urma mai multor intervenţii chirurgicale pe inimă. Dar problema cea mai gravă era alta. Omul era cumplit de stresat din cauza soţiei lui foarte cicălitoare.

• CITEŞTE ŞI:  Probleme teribile pentru studenţii care stau la cămin

Fiind sâcâit în mod constant de o viaţă întreagă, omul nu a mai rezistat şi i-a spus soţiei că „Mai bine mă duc la puşcărie decât să mai stau aici şi să te mai ascult un minut”.

Şi asta a făcut. Lawrence le-a declarat poliţiştilor că a scris biletul cu care a mers la bancă chiar în faţa soţiei sale.

Publicitate

O pedeapsă cumplită

Lawrence Ripple a pledat vinovat în faţa instanţei. Pentru fapta lui risca să primească o pedeapsă între 3 şi 20 de ani de închisoare. Totuşi, bărbatul a primit o pedeapsă mai blândă, chiar la insistenţele conducerii băncii. Cel puţin în aparenţă.

După ce avocatul acestuia i-a prezentat problemele de sănătate și șansele mici să mai comită astfel de fapte, instanţa s-a pronunţat.

Lawrence a primit o condamnare de șase luni de arest la domiciliu. În plus, a mai fost obligat la 50 de ore de muncă în folosul comunității și să plătească băncii 227 de dolari. De asemenea, 100 de dolari au mers către un fond al victimelor.

Se pare că Lawrence îşi dorea cu adevărat să scape de soţie. A declarat că avea un pistol asupra sa în momentul comiterii jafului. Asta deşi poliţiştii au găsit la el doar o unghieră şi un pieptăn.

Bărbatul a mai spus că o condamnare la închisoare ar fi fost mai mult o pedeapsă pentru soţia lui decât pentru el şi că ar fi preferat cei 20 de ani de închisoare.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.