Lumea în general şi viaţa umană în special, sunt învăluite încă în mister, deşi studiile ştiinţifice despre aceste subiecte sunt incredibil de vaste.
Există atâtea lucruri nedescoperite încă despre viaţă şi întrebări importante rămase fără răspuns, încât am putea că nu cunoaştem mare lucru despre existenţa umană.
Cu toate acestea, există şi o mulţime de lucruri interesante despre viaţa umană. Acestea ar putea umple biblioteci întregi.
O complexitate atât de mare stă la baza existenţei noastre, încât ne putem mulţumi cu aceste informaţii pe care le avem la dispoziţie.
100 de lucruri interesante despre viaţă
- O picătură de sânge are nevoie de numai 30 de secunde pentru a face un circuit complet al corpului uman.
- Ochiul uman percepe doar 90% dintre informaţiile pe care le primeşte.
- Ovarele conţin aproximativ jumatate de milion de ovule. Cu toate acestea, doar 400 dintre ele vor avea ocazia de a da nastere unei noi vieti.
- Fiecare centimetru patrat de piele conţine cel puţin 32 de milioane de bacterii. Din fericire, cele mai multe dintre ele sunt inofensive.
- Numai picioarele conţin peste 500.000 de glande sudoripare, glande care pot elimina până la jumatate de litru de transpiraţie pe zi.
[quads id=13] - 70% din căldura corpului omenesc se pierde prin cutia craniană.
- În timpul unei vieţi, un om poate produce până la 24.000 de litri de salivă, suficient cât pentru a umple două piscine olimpice.
- În momentul primei respiraţii, un nou-născut trebuie să inspire cam de cincizeci de ori mai puternic decât un adult.
- Capul unui copil cântăreşte cât un sfert din greutatea corpului acestuia. La maturitate, capul reprezintă doar a opta parte din greutatea trupului.
- Unghiile de la degetele mâinilor cresc, în medie, de şase ori mai repede decât cele ale picioarelor.
- Aproximativ 50.000 de celule din corpul tău au murit şi au fost înlocuite de când ai început să citeşti acest articol. Scheletul tău este unul nou la fiecare trei luni şi ai o piele nouă în fiecare lună.
- Fiecare centimetru pătrat din pielea ta conţine 6 metri de vase de sânge, 3,5 metri de nervi, 1300 de celule nervoase, 100 de glande sudoripare şi 3 milioane de celule.
- Pentru a te încrunta, eşti nevoit să foloseşti 43 de muşchi ai feţei. Pentru a zâmbi nu ai nevoie decât de 17.
- Din cele 206 oase ale corpului uman, mai mult de jumătate se află în mâini şi picioare.
- Persoanele dreptace trăiesc, în medie, cu nouă ani mai mult decât cele stângace.
[quads id=3] - Aorta este cel mai mare vas sanguin din corpul uman. În cazul unui om adult, aceasta are diametrul unui furtun de gradină. La polul opus se află capilarele. Acestea sunt atât de subţiri, încât este nevoie de 10 astfel de vase, puse unul lângă altul, pentru a egala grosimea unui fir de păr.
- Orice persoană pierde, în medie, 100 de fire de păr pe zi şi peste 10 miliarde de particule de piele moartă.
- Ochiul uman este capabil sa distingă aproximativ 1 milion de culori diferite şi să obţină mai multe informaţii decât cel mai performant telescop construit vreodată.
- Atunci când atingi un obiect, semnalul circulă prin corp, prin intermediul nervilor, cu peste 200 de kilometri pe oră.
- Un om inspiră şi expiră de circa 23.000 de ori pe zi.
- Locul în care părul uman creşte cel mai repede este barba. Dacă nu ar fi tăiată periodic, o barbă ar putea atinge până la 10 metri lungime.
- În prima lună de viaţă, un copil învaţă atât de multe lucruri, încât sinapsele din creierul său cresc de la 50 de trilioane la 1 quadrilion. Dacă şi corpul său s-ar dezvolta cu aceeaşi viteză, copilul ar cântări 77 de kilograme după numai o lună de viaţă.
- Stomacul unui adult poate cuprinde pana la 1,5 litri de hrană.
- Unghiile şi parul sunt alcatuite din aceeasi substanta: cheratina.
- Degetele mari de la picioare sunt unele dintre cele mai importante structuri ale corpului nostru. Datorita acestor degete, un om isi poate pastra pozitia verticala si isi poate mentine echilibrul.
- Bărbaţii mai scunzi de 1,28 metri si femeile mai scunde de 1,18 centimetri sunt consideraţi pitici.
- Fiecare om îşi îndoaie degetele de 25 de milioane de ori într-o viata.
- Marimea inimii unui om este egală cu cea a propriului său pumn.
- Creierul uman generează într-o zi mai multe impulsuri electrice decât toate telefoanele mobile din lume la un loc.
- În corpul fiecaruia dintre noi trăiesc bacterii a căror greutate însumată ar atinge circa 2 kilograme.
- Plămânul drept reţine, întotdeauna, mai mult aer decât cel din partea stangă.
[quads id=4] - Numai în cavitatea bucală, un om are până la 40.000 bacterii.
- În momentul naşterii, creierul unui copil contine circa 14 miliarde celule, numar care nu mai creste pana la sfarsitul vieţii. Dupâ vârsta de 25 de ani, creierul uman începe să piardă până la 100.00 de celule zilnic. După vârsta de 50 de ani, creierul uman îşi reduce simţitor volumul.
- Femeile clipesc de două ori mai des decât o fac bărbaţii.
- Cele mai mici celule din corpul unui bărbat sunt spermatozoizii
- Cel mai mare organ al corpului uman este pielea. Ea poate acoperi, în cazul unui adult, o suprafaţă de 1,9 metri pătraţi. De asemenea, în timpul vieţii unui om, acesta pierde până la 18 kilograme de piele moartă.
- Urechile umane pot distinge peste 300 000 de tonalităţi.
- Un om consumă, în medie, 50 de tone de mâncare şi bea circa 50.000 de litri de lichide de-a lungul vieţii. Totodată, va elimina aproximativ 41.640 litri de urină, iar restul prin transpiraţie.
- Muşchii unui ochi se mişcă de circa 100.000 de ori pe zi. Pentru a ne imagina ce înseamnă acest lucru, gandiţi-vă că echivalentul unui asemenea efort pentru muşchii picioarelor Înseamnă un traseu de 80 de kilometri în fiecare zi.
- În 30 de minute, corpul uman degajă suficientă căldură încăt să poate fierbe 3,5 litri de apă.
[quads id=5] - Chiar daca nu este la fel de sensibil precum cel al unui caine, nasul uman poate percepe pana la 50.000 de mirosuri diferite.
- Acizii digestivi prezenti in stomacul uman sunt atat de puternici incat pot dizolva zincul si coroda otelul. Din fericire pentru noi, celulele din mucoasa gastrică a stomacului se înnoiesc la maxim 3-4 zile, nelasand timp acizilor sa le dizolve.
- Un plămân uman contine peste 300.000 de milioane de vase capilare. Daca aceasta ar fi puse cap la cap, s-ar intinde pe o distanta de 2400 de kilometri.
- Testiculele unui bărbat produc 10 milioane de spermatozoizi în fiecare zi – suficient pentru ca acesta sa poata repopula planeta in doar sase luni.
- Oasele umane sunt la fel de rezistente precum granitul. Un os de mărimea unei cutii de chibrituri poate suporta presiunea unui bloc de 9 tone – de patru ori mai mult decăt poate suporta betonul.
- Persoanele care fumează un pachet de ţigări pe zi beau, practic, o ceaşcă de gudron pe an.
- Oamenii sunt singurele animale capabile sa traseze o linie dreaptă.
- ADN-ul unui om conţine 80.000 de gene.
49. Un strănut iese din gură cu o viteză de peste 160 km/h. Acesta este şi motivul pentru care nu putem strănuta cu ochii deschişi.
50. Un adult are mai puţine oase în organism decat un copil. Ne începem viaţa cu 350 de oase dar, pentru că anumite oase se unesc în timpul creşterii, la maturitate mai avem doar 206.
[quads id=6]
[quads id=9]
[quads id=10]
Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:
Punctul 85 este egal cu punctul 7.