București, 1986. Într-o dimineață rece, liniștea asurzitoare a cuprins platformele industriale ale Capitalei. De la Conect la Întreprinderea de Utilaj Transport și mai ales la Uzinele 23 August, aproape 130 de macarale, coloșii de oțel ai mândriei socialiste, zăceau inerte. Nu era o grevă și nici o pană de curent. Ceva mult mai prețios dispăruse peste noapte, lăsând în urmă o pagubă de neimaginat și o întrebare care a băgat frica în oasele Securității: cine are curajul să fure chiar de sub nasul regimului?
Răspunsul nu era un simplu hoț. Era o rețea. O mafie în toată regula, cu lideri, locotenenți și o marfă mai căutată pe piața neagră decât aurul: argintul industrial. Aceasta este povestea nescrisă a crimei organizate din România comunistă, o caracatiță care a secătuit economia națională cu ani buni înainte de căderea ei oficială.
„Aurul Gri”: Marfa interzisă a anilor ’80
În timp ce propaganda vorbea despre realizări mărețe, în fabrici și uzine se ducea un război tăcut. Argintul industrial, un metal adus din import și esențial pentru conductibilitatea electrică a utilajelor grele, devenise „aurul gri” al lumii interlope. Furtul lui nu însemna doar o pagubă materială, ci paralizarea unor întregi sectoare industriale.
Într-un articol exploziv pentru acele vremuri, revista Flacăra documenta în anul 1986 amploarea dezastrului: „Inexplicabil şi pe neaşteptate, aproape 130 de macarale şi poduri rulante au rămas fără contactorii de argint… absenţa lor, pe lângă valoarea în sine, genera alte pagube produse prin staţionarea utilajelor.”
Ancheta Miliției a scos la iveală o rețea de peste 130 de oameni, coordonată de figuri legendare ale lumii interlope. Liderul era Virgil Brătianu, zis și „Biru”, șeful unui clan mafiot din Sectorul Agricol Ilfov. Sub el, personaje cu nume la fel de colorate, precum Ion Răduț „Piedone” sau Gheorghe Gheorghe „Cap de Cal”, orchestrau circa 300 de furturi în 28 de întreprinderi, cu o pagubă calculată la 4,7 milioane de lei – o sumă astronomică pentru acea perioadă, arată Adevărul.
Dosarul „Aurul Gri”: radiografia Jafului
| Element cheie | Detalii |
|---|---|
| 🧠 Creierul rețelei | Virgil Brătianu, zis „Biru”, lider de clan în Ilfov |
| 👥 Amploarea operațiunii | Peste 130 de membri în rețea |
| 🏭 Întreprinderi lovite | 28 de centre industriale majore, inclusiv Uzinele 23 August |
| 💸 Paguba oficială | Peste 4,7 milioane de lei, o avere la acea vreme |
| ⚖️ Cea mai grea lovitură | 4,4 tone de argint furate de la Electro-Argeș |
| 🔄 Rata de schimb | 1 kg de argint pentru 32 grame de aur la graniță |
| 🚚 Captură de la vamă | 90 kg de argint industrial descoperite într-o singură mașină |
De la muncitor la traficant: harta națională a jafului
Cum era posibil un asemenea jaf sistematic într-un stat polițienesc? Răspunsul era simplu și dureros: corupția și complicitatea din interior. Rețelele se bazau pe angajați – muncitori, electricieni, chiar și paznici sau șefi de secție – care furau componentele și le vindeau la prețuri derizorii.
- La Curtea de Argeș: La întreprinderea Electro-Argeș, o rețea a provocat pagube de peste șase milioane de lei prin furtul a 4,4 tone de argint industrial, primit sub formă de pastă sau pulbere. Paza era, conform ziarului „România Liberă” din 1981, „ca și inexistentă”. Un muncitor a transportat peste gard 18 cutii cu pastă, vânzând kilogramul cu 1.500 de lei, în condițiile în care intermediarii îl revindeau cu 6.000;
- În vestul țării: La Arad, Ioan Căldăraș, un nume cunoscut în lumea interlopă, convinsese muncitorii de la Combinatul de prelucrare a lemnului să fure pastilele de argint din agregatele de mare putere. A fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare;
- În Valea Jiului: Pe șantierul Preparației de cărbune Petrila, utilajele au devenit ținta hoților de contactori. La fel și la Mina Bărbăteni, unde muncitorii „prădau” echipamentele pentru a vinde componentele de argint traficanților care se învârteau în jurul minei, plătind cu banii jos.
Conexiunea externă: argint contra aur la granița de vest
Vârful operațiunii era contrabanda. Argintul industrial era scos din țară cu ajutorul unor cetățeni străini, care îl schimbau pe aur. Dorel Luca, unul dintre capii rețelelor din Timișoara, era un maestru al acestor tranzacții. Deși nu avea nicio ocupație oficială, ducea o viață de lux.
Presa vremii descrie o captură de la vama Nădlac ca pe o scenă de film: un autoturism cu număr de Viena, lăsat pe-o parte de greutate, ascundea într-un locaș special 90 de kilograme de pastile de argint. Proprietarul a mărturisit: îl cumpărase de la Dorel Luca. Schimbul era profitabil pentru ambele părți:
- 1 kilogram de argint industrial era evaluat la 32 de grame de aur;
- Într-o singură cursă, un „turist” a adus 3,6 kg de aur și a plecat cu 95 kg de argint, o pagubă de aproape un milion de lei.
Crepusculul roșu și moștenirea Jafului
Deși regimul comunist susținea oficial că a eliminat cauzele criminalității, realitatea din teren era alta. Un studiu realizat de Biblioteca Congresului SUA și publicat în volumul „România, un studiu al ţării” din 1991, concluziona fără echivoc: „Potrivit Partidului Comunist Român, sistemul socialist a eliminat cauza fundamentală a ilegalității – inegalitatea economică – și, prin urmare, criminalitatea a dispărut. Articole din presa românească, totuși, indicau că criminalitatea a rămas o problemă semnificativă, dacă nu chiar în creștere, în 1989. Fenomenul criminalității economice a fost produsul secundar al economiei ineficiente și excesiv de centralizate a României. Prețurile și ratele de schimb nerealiste au dus la corupție pe scară largă, lipsuri, o piață neagră, speculații și tezaurizare”
După 1990, ceea ce fusese o operațiune secretă a devenit un jaf la lumina zilei. Într-un interviu din 1991, Tiberiu Hârșan, fost procuror șef în Hunedoara, descria situația de la combinatul siderurgic, pe atunci cu peste 10.000 de angajați, ca fiind apocaliptică: „Adevărul este că din marele combinat se fură ca în codru. Se fură, nu un şurub, o piuliţă acolo, de care omul are nevoie acasă… ci cu maşinile, cu cărucioarele. Paznici sunt o mulţime, dar nu pricep cu ce se ocupă, de vreme ce le trec pe sub nas bunuri de valori foarte mari.”
Procurorul dădea exemple concrete: un finisor care a furat 1,2 tone de laminate cu un camion, ieșind pe poartă fără probleme, sau salariați care furau sute de kilograme de cupru și bronz. Această mentalitate de jaf sistemic, născută în anii ’80, a explodat după Revoluție, contribuind la declinul și, în final, la oprirea definitivă a activității în multe dintre fostele glorii industriale ale României.
