Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel: o viaţă dedicată umanităţii

Timp de peste 45 de ani, Maica Tereza a îngrijit săracii, bolnavii, orfanii și muribunzii, conducând și extinderea Misionarelor Carității, mai întâi în toată India, apoi și în alte țări.

„Sunt albaneză după sânge, indiancă după cetăţenie. În ce priveşte credinţa mea, sunt o soră catolică. După vocaţie, aparţin lumii. Dar în ce priveşte inima mea, aparţin cu totul Inimii lui Isus.”, spunea Maica Tereza.

Cine a fost Maica Tereza

Născută pe 26 august 1910 în Uskub, un oraș cunoscut astăzi sub numele de Skopje, Macedonia, Agnesë Gonxhe Bojaxhiu a fost cea mai mică dintre cei cinci copii ai lui Nikola, un farmacist implicat în politica albaneză, și ai Dranei Bojaxhiu, care se ocupa cu vopsitul țesăturilor. Încă din copilărie, tânăra Agnesë a fost fascinată de poveștile despre misionarii creștini, o pasiune care la doar 12 ani a determinat-o să decidă că își va dedica viața aceleiași misiuni.

După finalizarea studiilor liceale în septembrie 1928, Gonxhe a intrat la Institutul Sfintei Fecioare Maria, cunoscut și sub numele de „Surorile din Loreto” din Irlanda, o instituție renumită pentru activitățile sale de caritate în India. La doar câteva luni după aceea, pe 6 ianuarie 1929, a ajuns în India, unde a început să predea geografia la o școală din Calcutta.^[sursa]

În mai 1931, Gonxhe a depus jurământul de călugărie și a ales numele de Tereza, în onoarea Sfintei Tereza de Lisieux, o sfântă cunoscută pentru modestia și devotamentul său față de cei săraci. Sub acest nou nume, Sora Tereza a fost trimisă în comunitatea Surorilor de Loreto din Entally, unde avea să petreacă următorii 20 de ani, predând la școala de fete St. Mary.

La 24 mai 1937, și-a luat numele de Maica Tereza, devenind, în cuvintele sale, „mireasa lui Isus” pentru „toată veșnicia”. Continuând să predea la St. Mary, Maica Tereza a fost numită directoarea școlii în 1944, iar în curând, alături de alte călugărițe, a început să se îngrijească de cei sărmani, bolnavi și fără ajutor, fondând ulterior organizația „Misionarele Carității”, recunoscută oficial de Vatican și subordonată direct Papei.

Pe 10 septembrie 1946, în timpul unei călătorii cu trenul de la Calcutta la Darjeeling, Maica Tereza a trăit o revelație spirituală pe care o va numi „vocația în vocație”, simțind în mod clar „setea lui Isus după iubire și suflete”. Această experiență a marcat o schimbare profundă în viața sa, determinând-o să ceară permisiunea Vaticanului să părăsească ordinul Surorilor Loreto pentru a lucra direct în serviciul celor săraci. În 1948, a ieșit din mănăstirea Loreto, purtând pentru prima dată sari-ul alb cu margini albastre care va deveni simbolul misiunii sale.

Ajunsă din nou în Calcutta, Maica Tereza a găsit găzduire temporară la Micile Surori ale Săracilor, iar pe 21 decembrie 1948, a mers pentru prima oară la periferie, unde a vizitat familiile, a spălat rănile unor copii și s-a îngrijit de cei bolnavi și muribunzi pe străzile orașului. În scurt timp, mai multe dintre fostele sale eleve i s-au alăturat în această misiune de caritate.

La 7 octombrie 1950, noua Congregație a Misionarelor Carității a fost recunoscută oficial de Arhidieceza de Calcutta. Începând cu anul 1960, Maica Tereza a început să trimită surori în alte regiuni ale Indiei și, în 1962, a primit Premiul indian Padmashri. În 1963, pentru a răspunde nevoilor celor săraci atât din punct de vedere fizic, cât și spiritual, a fondat congregația Frații Misionari ai Carității.

În februarie 1965, Congregația a primit recunoașterea pontificală din partea Papei Paul al VI-lea, iar Maica Tereza a deschis ulterior case de misiune în Venezuela, Roma, Tanzania și pe toate continentele. În anul 1976, a fondat ramura contemplativă a surorilor Misionarelor Carității, iar în anul 1979 a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru Pace, în semn de recunoaștere pentru munca ei de caritate.

La primirea Premiului Nobel, Maica Tereza a surprins audiența când a cerut anularea dineului oficial, declarând: „Sunt 6.000 de dolari pe care i-aș putea folosi pentru hrana săracilor din Calcutta. Cu acești bani, ar putea mânca un an întreg.”^[sursa]

În anul 1984, Maica Tereza a înființat organizația Părinții Misionari ai Carității, iar în 1991 a fondat Mișcarea Corpus Christi pentru Preoți, o „cale mică de sfințenie” destinată celor care doreau să împărtășească spiritul și carisma ei. Între anii 1980 și 1992, Maica Tereza a deschis case de misiune în aproape toate țările comuniste, inclusiv în fosta Uniune Sovietică, Albania, Cuba și România, pe care a vizitat-o în anii 1990 și 1992, cu ocazia inaugurării unui orfelinat la Bacău.

Maica Tereza: moartea şi moştenirea

Chiar și în ultimii ani ai vieții, când problemele de sănătate deveneau tot mai severe, Maica Tereza a continuat să conducă Congregația Misionarelor Carității și să răspundă nevoilor celor săraci și ale Bisericii. În martie 1997, a binecuvântat-o pe noua Superioară Generală a Misionarelor Carității și l-a întâlnit pentru ultima dată pe Papa Ioan Paul al II-lea.

Maica Tereza a murit în data de 5 septembrie 1997, iar guvernul indian i-a organizat funeralii de stat, trupul fiindu-i înmormântat în Casa Mamă a Misionarelor Carității. La moartea sa, Congregația număra aproape 4.000 de surori, active în 610 case de misiune din 123 de țări. Mormântul Maicii Tereza a devenit rapid un loc de pelerinaj pentru oameni de toate credințele, săraci și bogați deopotrivă.

În anul 1999, un sondaj Gallup desfășurat în rândul americanilor a clasat-o pe Maica Tereza pe primul loc în lista celor mai admirați oameni ai secolului 20, la o distanță considerabilă de Martin Luther King Jr. și John F. Kennedy, care au ocupat locurile doi și trei.

În același an, datorită sfințeniei și harurilor obținute prin mijlocirea ei, Papa Ioan Paul al II-lea a aprobat deschiderea cauzei de canonizare a Maicii Tereza, acordând o derogare de la perioada obișnuită de cinci ani necesară pentru inițierea acestui proces. Pe 20 decembrie 2002, Vaticanul a aprobat decretele privind virtuțile eroice și miracolele atribuite Maicii Tereza, inclusiv vindecarea unei femei indiene, Monica Besra, de cancer abdominal, un miracol pe care Vaticanul l-a recunoscut oficial.

La șase ani după moartea ei, pe 19 octombrie 2003, Maica Tereza a fost beatificată de Sfântul Scaun într-o ceremonie la Vatican, dobândind astfel dreptul de a fi numită oficial „Binecuvântată”. Catolicii din întreaga lume o sărbătoresc anual pe 5 septembrie.

Papa Ioan Paul al II-lea, un mare prieten al Maicii Tereza, a declarat în discursul de beatificare: „Recunoaștem că venerabila servitoare a lui Dumnezeu, Tereza de Calcutta, se poate numi de astăzi Fericită și va fi sărbătorită în fiecare an, la 5 septembrie.”

Pe 4 septembrie 2016, Papa Francisc a oficiat slujba de canonizare a Maicii Tereza în fața a mii de credincioși adunați în Piața Sfântul Petru din Vatican, proclamând-o Sfânta Tereza de Calcutta. Ceremonia a inclus și un gest simbolic: aproximativ 1.500 de oameni fără adăpost din Italia au primit locuri de onoare și au fost serviți cu un prânz special de 250 de călugărițe și preoți ai ordinului Surorilor de Caritate.

În predica sa, Papa Francisc a descris-o pe Maica Tereza drept „o figură emblematică a feminității”, încheind cu urarea: „Fie ca ea să fie modelul de sfințenie.”

Controverse

Odată cu sărbătorirea centenarului nașterii Maicii Tereza, în anul 2010, guvernul din Tirana a solicitat Indiei repatrierea rămășițelor sale, argumentând că, fiind albaneză, ar trebui să fie înmormântată în țara sa natală. Oficialii indieni au respins cererea, subliniind că Maica Tereza a fost cetățean indian și că „își doarme somnul de veci în propria ei țară, în propriul ei pământ”.

Controversele nu au întârziat să apară după trecerea ei la cele veșnice, cu critici care au pus la îndoială activitatea sa misionară. S-au publicat documente care sugerau că miracolul atribuit Maicii Tereza pentru beatificare nu ar fi fost real, că ar fi fost zgârcită cu fondurile destinate săracilor și că ar fi susținut dictatori nemiloși pentru a-și asigura sprijinul în misiunile sale.

Cu toate acestea, mulți lideri, organizații și state au cerut canonizarea Maicii Tereza, bazându-se pe dovezi incontestabile ale minunilor și virtuților sale. Indiferent de opiniile critice, un lucru este cert: Maica Tereza și-a dedicat viața și opera slujirii celor mai nevoiași, aducând lumină și speranță acolo unde era cea mai mare nevoie.