Despre Stalin s-au scris cărţi şi s-au făcut studii. Pentru unii este un erou, pentru alţii este un personaj malefic, care trebuie să rămână îngropat în negura timpului.

Iosif Vissarionovici Stalin, pe numele său adevărat Ioseb Besarionis Dze Jugashvili, s-a născut în anul 1878, în oraşul Gori, din Georgia.

Familia sa era săracă, iar cei trei fraţi ai săi au murit de tineri, Ioseb fiind practic singur la părinţi.

În copilărie, a cântat în corul bisericii, iar mama sa l-a îndrumat spre o carieră de preot.

În ciuda acestor lucruri, Stalin a ajuns unul dintre cei mai temuţi tirani ai secolului XX.[History.com]

10 lucruri interesante despre Stalin

curiozităţi despre stalin
Stalin împreună cu fiica sa

#1. A avut o copilărie grea

Stalin s-a născut într-o familie săracă.

Tatăl său, Vissarion Ivanovici Djugașvili, era cizmar, iar mama sa, Ekaterina Geladze, provenea dintr-o familie de iobagi.

După ce atelierul tatălui său a dat faliment, acesta a fost nevoit să se angajeze la o fabrică, într-un alt oraş.

Vizitându-și rar familia și fiind în stare de ebrietate gravă, Vissarion își bătea adesea fără motiv soția și fiul.

Un prieten din copilărie al lui Stalin a scris că „… aceste bătăi nemeritate și înfiorătoare l-au făcut pe băiat la fel de dur și fără de inimă precum tatăl său.”

Același prieten a scris că nu l-a văzut niciodată plângând pe Stalin.

Publicitate

Un alt prieten din copilărie credea că bătăile pe care i le administrase tatăl său i-au inoculat lui Stalin ura față de autorități.

El a spus, de asemenea, că oricine își manifestă puterea asupra celor din jur îi amintea de tatăl său și de cruzimea acestuia.

Stalin înseamnă „om de oțel” în limba rusă.

#2. Nu era de origine rusă

Deși Stalin a rămas una dintre figurile emblematice ale Rusiei, acesta nu a fost rus la origine, ci provenea din Georgia.

• CITEŞTE ŞI:  Hai să-ţi arăt cât de uşor te controlez

S-a mutat însă cu părinții în Rusia, care era statul vecin.

Aici s-a simțit foarte atras de politică și de ideologia marxistă și a ajuns chiar să stea alături de alte personalități ale vremii, precum Lenin și Troțki.

#3. A lucrat ca educator şi meteorolog

În adolescenţă Stalin a lucrat ca educator pentru elevi de gmnaziu, însă a renunţat la slujba sa din cauza veniturilor mici.

La vârsta de 21 de ani, s-a angajat ca meteorolog la Observatorul Meteorologic de la Tiflis, un loc de muncă de noapte unde câştiga 20 de ruble pe lună, dar unde putea să îşi petreacă timpul citind.

O anecdotă despre liderul URSS spune că Stalin le-a cerut meteorologilor să îi spună ce procent de acurateţe au previziunile pe care aceştia le fac.

„Patruzeci la sută, tovarăşe Stalin.”, a fost răspunsul primit, la care Stalin a replicat: „Spuneţi opusul şi apoi veţi avea şaizeci la sută.”

#4. Stalin şi problemele psihice

Liderul sovietic suferea de o afecţiune a creierului numită ateroscleroză, arătau medicii săi, după moartea acestuia.

Această boală provoacă acumularea de ţesut gras în creier şi a fost legată de o serie de afecţiuni psihice severe.

Potrivit medicului său Alexander Myasnikov, ateroscleroza a fost probabil parţial responsabilă pentru paranoia şi răutatea care l-au transformat într-un adevărat tiran.

„Aş sugera că suspiciunea şi cruzimea lui Stalin, frica lui de duşmani, a fost creată în mare măsură de ateroscleroza arterelor cerebrale. Ţara era condusă, de fapt, de un bolnav.”, nota medicul într-un jurnal secret, la moartea lu Stalin.

#5. A avut o aventură cu o fată de 13 ani

Dincolo de reputația de familist convins pe care și-a creat-o cu ajutorul propagandei de stat, Stalin era departe de a fi ceea ce pretindea că e.

• CITEŞTE ŞI:  A vrut să se sinucidă din cauza iubitului, însă a făcut altceva

Siberia era una dintre destinațiile sale favorite în scurtele sale escapade când dorea să se debaraseze de mașinăria politică sovietică.

Într-una dintre aceste escapade, se spune că Stalin a întâlnit o fetiță orfană.

Deşi nu-şi arăta vârsta, fiind mai dezvoltată şi mai matură decât alte fete, aceasta nu avea decât 13 ani.

Cu toate acestea, cei doi au început o aventură.

Știrea a stârnit o adevărată isterie atunci când a intrat în atenția publicului, mai ales că se zvonea că fata ar fi pierdut chiar un copil pe care îl concepuse cu dictatorul.

#6. A provocat o foamete cumplită

Industrializarea forțată a Uniunii Sovietice, ordonată de Stalin, a provocat cea mai gravă foamete din istorie, care a avut loc în Ucraina între anii 1932 și 1933.

Astăzi, ucrainenii își aduc aminte de foamete sub denumirea de Holodomor sau „moartea prin înfometare”.

Numărul sovieticilor care au murit din cauza lipsei de mâncare se ridică la 6-8 milioane, dintre care 80% au fost ucraineni.

#7. Despre Stalin şi armata sa de supra-oameni

Stalin a fost mult timp dezamăgit de faptul că soldații sunt ineficienți și slabi pentru că simt durerea și trebuie hrăniți periodic.

Astfel s-a gândit că utilizarea unor hibrizi, jumătate om, jumătate maimuță, ar putea fi unealta militară perfectă.

Aceștia ar fi fost puternici, îngrijirea lor ar fi fost ieftină și nu trebuia să își facă probleme față de chestiuni ce țin de moralitate și consecințe.

#8. A refuzat răscumpărarea propriului fiu

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Yakov, fiul lui Stalin, a fost luat prizonier de către armata nazistă.

Hitler a știut foarte bine pe cine capturase şi a vrut să profite.

Astfel, i-a adresat liderului sovietic mai multe cerințe în schimbul răscumpărării fiului său.

Printre altele, naziştii au propus eliberarea sa într-un schimb de prizonieri, dar Stalin a refuzat.

• CITEŞTE ŞI:  Baba Novac, căpitanul lui Mihai Viteazul, acuzat de trădare şi ars pe rug

Paranoia l-a făcut să creadă că Yakov s-a predat voluntar.

Fiul lui Stalin a murit în lagărul de concentrare din Sachsenhausen, în anul 1943.

#9. Nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace

Deşi pare în contradicţie cu evenimentele istorice, Stalin a fost nominalizat de două ori la Premiul Nobel pentru Pace.

Acest lucru s-a întâmplat înainte ca atrocităţile comandate şi politicile sale brutale să fie cunoscute în întreaga lume.

Rolul său de a pune capăt celui de-Al Doilea Război Mondial i-a adus nominalizările atât în anul 1945 cât şi în anul 1948.

#10. Responsabil pentru moartea a milioane de oameni

Chiar dacă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost considerat un membru important al Puterilor Aliate, regimul impus de el a cauzat un număr incredibil de victime.

El este considerat vinovat pentru moartea a circa 20 de milioane de oameni.

Între aceştia s-au numărat prizonieri de război, soldaţi, dar şi cetățeni ai propriului stat.

Metodele sale au variat: captivitate, maltratare, înfometare sau chiar sclavie.

La rândul său, Stalin a avut parte de o moarte relativ decentă. Fiind un petrecăreţ înrăit, în urma unui dineu care s-a întins pe mai multe ore, organismul lui Stalin a cedat. A suferit un atac cerebral care i-a paralizat partea dreapta a corpului. Dictatorul a murit patru zile mai târziu, la 5 martie 1953, la vârstă de 73 de ani. Trupul său a fost mumificat și păstrat în Mausoleul lui Lenin până în data de 3 octombrie 1961. Acela a fost începutul destalinizării în Uniunea Sovietică. Trupul lui Stalin a fost îngropat, după aceea, lângă zidul Kremlinului.

Abonaţi-vă la newsletter folosind butonul de mai jos, pentru a primi - periodic şi gratuit - o notificare pe adresa de email atunci când publicăm articole interesante:

1 COMENTARIU

  1. Probabil articolul e scris de un ucrainean, nu se spune nimic de basarabenii care au murit de foamete sau din cauza lui Stalin.

  2. Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.