Un nou studiu propune o metodă ingenioasă, bazată pe zaruri și cărți de joc medievale, care reușește să reproducă textul straniu al celui mai faimos manuscris nedescifrat din lume.
De mai bine de un secol, Manuscrisul Voynich a reprezentat un element important pentru criptografie: o carte medievală plină de ilustrații bizare cu plante inexistente, diagrame astrologice și femei goale care se scaldă în bazine ciudate, totul însoțit de un text de aproximativ 38.000 de cuvinte pe care nimeni – absolut nimeni – nu l-a putut traduce vreodată. Acum, un nou studiu sugerează că un cod secret inventat recent ar putea oferi indiciul vital despre cum a fost creat acest artefact misterios.
Cercetarea, publicată pe 26 noiembrie în revista Cryptologia, introduce un sistem de criptare unic care utilizează instrumente disponibile în Evul Mediu pentru a transforma limbile cunoscute în simboluri neinteligibile. Rezultatul? Un text care seamănă izbitor de mult cu „Voynichese” – limbajul extraterestru al manuscrisului.
Codul „Naibbe”: când jocurile de noroc întâlnesc lingvistica
Noul sistem, denumit „Naibbe” după un joc de cărți italian din secolul al XIV-lea, nu pretinde să fi decodat efectiv manuscrisul, dar oferă o demonstrație fascinantă a modului în care acesta ar fi putut fi fabricat.
Jurnalistul științific Michael Greshko, autorul studiului, a explicat pentru publicația Live Science că ideea i-a venit în timp ce cerceta istoria manuscrisului. Dorind să creeze un sistem care să poată fi operat „manual” cu tehnologia vremii, Greshko a exclus metodele moderne. Inițial s-a gândit la extragerea de jetoane dintr-o pungă – similar cu un prezentator de bingo – dar a realizat rapid că pachetele de cărți de joc erau deja o tehnologie familiară în Europa acelei perioade.
Cum funcționează sistemul? Procesul este unul în doi pași, care amestecă ordinea și haosul:
- Zarul: Mai întâi, se aruncă un zar pentru a determina cum se împarte un cuvânt din latină sau italiană. De exemplu, cuvântul „gatto” (pisică) ar putea fi fragmentat în „g”, „at” și „to”.
- Cărțile: Apoi, se trage o carte de joc. Aceasta dictează care dintre cele șase tabele de criptare disponibile va fi folosită pentru a transforma acele fragmente de litere în simboluri Voynichese.
Cheia succesului constă în faptul că tabelele sunt „ponderate” statistic. Astfel, frecvența simbolurilor rezultate în acest „pseudo-Voynichese” se aliniază aproape perfect cu frecvența simbolurilor observate în manuscrisul real.
Manuscrisul Voynich: o enigmă veche de secole
Manuscrisul Voynich, datat cu radiocarbon în secolul al XV-lea, poartă numele librarului polonez-britanic Wilfrid Voynich, care l-a achiziționat în anul 1912 dintr-o colecție a unui colegiu iezuit de lângă Roma. Astăzi, prețiosul și deconcertantul volum se află în biblioteca Universității Yale.
În ciuda eforturilor titanice depuse de experți în spargerea codurilor, lingviști și, mai recent, inteligență artificială, textul a rămas impenetrabil. Această rezistență a alimentat două tabere majore de teorii:
- Tabăra „Limbaj Real”: textul are sens, dar este scris într-o limbă pierdută sau printr-un cifru extrem de complex.
- Tabăra „Farsă Elaborată”: manuscrisul este o păcăleală medievală sofisticată, textul fiind, în esență, o înșiruire de simboluri fără sens, menită să păcălească un cumpărător bogat al vremii.
Teoria farsei a câștigat teren în ultimii ani, pe măsură ce algoritmii de învățare automată au eșuat în a găsi tipare lingvistice coerente. Totuși, Greshko demonstrează că se poate genera un text complex, care respectă anumite reguli gramaticale misterioase ale manuscrisului (cum ar fi lungimea cuvintelor și frecvența glifelor), pornind de la o limbă reală.
Un „Proof of Concept” medieval
Deși cifrul Naibbe produce un text fals care are „similitudini importante” cu originalul, autorul studiului rămâne prudent. „Cifrul Naibbe nu este, aproape sigur, modul exact în care a fost construit manuscrisul”, a declarat Greshko. „Dar ceea ce oferă este o modalitate complet documentată de a trece în mod fiabil de la latină la ceva care se comportă într-un mod similar cu manuscrisul Voynich.”
Deși există discrepanțe – sistemul nu reproduce perfect incidența exactă a cuvintelor sau poziționarea lor specifică în paragraf – aceste diferențe ar putea fi cheia. Greshko speră ca metoda sa să fie folosită ca o referință computațională: analizând unde diferă cifrul său de manuscris, cercetătorii ar putea deduce metoda reală folosită de autorul anonim.
Ce spun experții?
René Zandbergen, fost inginer de sateliți și unul dintre cei mai respectați experți în Manuscrisul Voynich (care nu a fost implicat în studiu), a lăudat efortul. Acesta a subliniat importanța faptului că Greshko nu pretinde a fi găsit „soluția magică”.
„El demonstrează doar că o astfel de metodă poate fi găsită și putem presupune că pot exista și altele”, a explicat Zandbergen. Expertul rămâne indecis dacă textul are vreun sens real sau este o farsă, dar avertizează împotriva scepticismului simplist de tipul „nimeni nu ar depune atâta efort pentru o glumă”.
„Un aspect mai problematic este că mi se pare foarte greu să-mi imaginez cum ar fi putut fi făcut acest lucru”, a adăugat Zandbergen, referindu-se la complexitatea generării unui astfel de text în secolul al XV-lea. Tocmai aici intervine ingeniozitatea metodei lui Greshko: transformă o sarcină aparent imposibilă într-un joc de cărți și zaruri.
