„Păianjenii de pe Lună” sugerează existența unor peșteri lunare subterane extinse

„Păianjenii de pe Lună”, zone cu aspect de păianjen descoperite recent pe satelitul nostru natural, sugerează că exploratorii lunari ar trebui să fie atenți pe unde calcă.

Câmpiile de lavă și reziduurile vulcanice de pe suprafața Lunii dezvăluie trecutul incendiar al satelitului nostru natural. Cu toate acestea, ce se află sub această crustă rămâne în mare parte un mister. Un studiu recent publicat în Planetary Science Journal descrie o caracteristică neobișnuită a suprafeței lunare, care sugerează existența unor peșteri subterane, cunoscute sub numele de goluri subterane.^[sursa]

Aceste structuri, denumite „păianjeni”, sunt alcătuite din mai multe canale radiale („picioarele păianjenului”) ce par să se fi format atunci când solul lunar s-a prăbușit într-o adâncitură centrală de aproximativ 10 metri lățime („corpul” păianjenului).

Cercetătorii au identificat primii patru astfel de „păianjeni” aproape imperceptibil într-o imagine capturată de camerele de înaltă rezoluție ale Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) al NASA. „Picioarele păianjenului sunt aproape la limita rezoluției”, explică autorul principal al studiului, Mikhail A. Kreslavsky, cercetător planetar la Universitatea din California, Santa Cruz.^[sursa]

„Păianjenii de pe Lună” au fost descoperiți în Mare Tranquillitatis

Odată ce au avut un indiciu clar despre ce să caute, oamenii de știință au identificat mai mulți „păianjeni”, toți localizați în Mare Tranquillitatis (Marea Liniștii), o regiune marcată de un trecut vulcanic agitat.

James W. Head, specialist în geostiințe planetare la Universitatea Brown și coautor al studiului, explică faptul că gravitația scăzută a Lunii a permis formarea unor bule mari de gaz în magmă, care ar fi lăsat în urmă goluri subterane. Dacă plafoanele acestor goluri s-au prăbușit din cauza activității seismice, materialul de suprafață care s-a prăbușit ar fi creat aceste formațiuni distincte.

Într-un studiu anterior, LRO a detectat un gol sub o groapă mare din Mare Tranquillitatis, iar cercetătorii speculează că unele dintre cele aproximativ 300 de gropi cunoscute pe Lună ar putea ascunde peșteri spațioase sub ele.

Autorii studiului sugerează că mai mulți „păianjeni” au existat probabil în trecut, dar au fost șterși de impactul continuu al micrometeoriților. „Există încă o mulțime de micrometeoriți care lovesc suprafața Lunii. Materialul de la suprafață este continuu agitat de acest bombardament.”, explică Nicolle Zellner, cercetător planetar și fizician la Albion College din Michigan.

Noah Petro, cercetător în cadrul proiectului LRO la Goddard Space Flight Center al NASA, observă că proximitatea „păianjenilor” față de alte semne de perturbare a solului, în depozite vulcanice numite irregular mare patches, și posibilitatea ca aceștia să fi apărut în apropierea gropilor, ar putea sugera că golurile sunt mai mari sau că sunt interconectate în subteran. „Poate că aceste goluri sunt mult mai extinse decât am presupus până acum.”, adaugă cercetătorul.

Deoarece „păianjenii de pe Lună” s-au format probabil în trecutul geologic relativ recent, aceștia servesc ca un avertisment pentru viitorii exploratori: în anumite regiuni ale Lunii, peșteri periculoase ar putea fi încă ascunse sub suprafața fragilă.