Povestea fabuloasă a lui Miguel de Cervantes: rob, puşcăriaş şi creatorul lui Don Quijote

Miguel de Cervantes s-a născut pe 29 septembrie 1547 și a dus o viață plină de aventuri și provocări: a participat la bătălii, a cunoscut temnița, a fost sclav și, ironic, un neastâmpărat colector de impozite.

A fost un spirit proteic, histrionic, și probabil un mincinos ingenios. Don Quijote este opera lui, și prin acest hidalgo, Cervantes – șiretul, ne fascinează pe toți. Un guler de stofă apretată, semn distinctiv al „Principelui Ingeniozității”. Acesta este Miguel, cel proteic.

Pictorul Juan de Jauregui y Aguilar l-a imortalizat pe Cervantes într-un portret realizat în ulei, cu un guler de stofă apretată, specific secolului XVII, mustăți perfect aranjate și un cioc elegant, ca un bărbat firav, dar cu o minte plină de povești.

Miguel de Cervantes, un mare aventurier

Ochii săi mari trădează sobrietate, dar și un spirit ludic, iar fruntea sa lată conturează efigia „Principelui ingeniozității”. În acest portret observăm presupusul său chip, histrionic și impenetrabil. Câte povești i-au trecut prin fața ochilor, precum niște năluci! Și câte povești nu a scornit Cervantes însuși! Câți ducați nu o fi „uitat” în buzunar, pe când, în Sevilla, mergea din casă în casă, colectând impozite.^[sursa]

„Principele Ingeniozității” – așa l-au poreclit contemporanii pe cel care a creat „El ingenioso hidalgo Don Quijote de la Mancha”, cavalerul rătăcitor, care, la fel ca toți idealiștii, ducea pe umeri pietrele de moară ale iluziilor cavalerești.

Viața lui Miguel: neşcolit, condamnat, ștrengar. Cel mai mare scriitor al Spaniei

Numele de „Saarveda” nu apare în niciun document din tinerețea lui Cervantes. Se numea simplu Miguel, fiul lui Rodrigo, un bărbier și chirurg cu origini în Galicia. Mama sa se numea Leonora.

Abia după ce a fost eliberat din închisoarea din Alger a adoptat numele „Saarveda”, probabil pentru a se diferenția de un alt „Miguel de Cervantes Cortinas”, aflat în dizgrația Curții regale. La fel ca Don Quijote, Cervantes aspira la glorie și prestigiu, dorind să trăiască propria ficțiune a iubirii și cavalerismului.

În jurul anului 1551, Rodrigo de Cervantes s-a mutat cu familia la Valladolid, din cauza datoriilor enorme. A fost închis câteva luni, iar bunurile familiei au fost confiscate. În anul 1556, familia s-a mutat la Córdoba, unde Rodrigo a încercat să recupereze moștenirea lăsată de Juan de Cervantes, bunicul scriitorului, și să scape de creditori.

Miguel nu a urmat studii universitare, deși a asistat la câteva lecții de gramatică. După o încăierare la curte, însă, a început să citească avid. În urma unui duel cu Antonio Sigura, care l-a supărat pe regele Filip al II-lea al Spaniei, Cervantes a fost nevoit să fugă în Italia. Acolo, a citit operele cavalerului Ludovico Ariosto și „Dialogurile de amor” ale sefardului León Hebreo, lucrări de inspirație neoplatonică, care au influențat profund viziunea lui Cervantes asupra iubirii.

Cervantes a luptat cu eroism în celebra bătălie de la Lepanto, unde a fost grav rănit la piept și la brațul stâng, rămânând infirm pentru tot restul vieții. Însă acest lucru nu l-a oprit. După eliberarea din armată, s-a întors în Spania, dar a fost capturat de pirații berberi și luat prizonier în Alger.

Câți ducați ar fi valorat viața unui scriitor în Spania?

Miguel de Cervantes a fost vândut ca sclav unui renegat grec, pe nume Dali Mamí. Având asupra sa scrisori de recomandare semnate de don Juan de Austria și de ducele de Sessa, captorii săi au presupus că era o persoană importantă și au cerut o recompensă mare pentru eliberarea sa – 500 de escudos de aur.

În cei cinci ani de captivitate, Cervantes, plin de vitalitate și neînfricat, a încercat să evadeze de patru ori. De fiecare dată, pentru a-și proteja tovarășii de celulă, a revendicat responsabilitatea completă a acțiunilor sale. A preferat să fie torturat decât să trădeze pe cineva. Sau și-a exagerat gesturile eroice? Poveștile despre acei ani de detenție provin atât din rapoartele oficiale, cât și din relatările lui Cervantes, dar și dintr-o carte care se presupune că ar fi fost scrisă de el însuși. Cervantes a fost cu adevărat proteic și viclean.

Cervantes a rămas în temniță până într-o zi când, din fericire, în Algeria au ajuns doi călugări din ordinul creștin „Părinții trinitari”. Acești oameni ai lui Dumnezeu se dedicau eliberării captivilor. Uneori, acceptau chiar să fie luați ei înșiși prizonieri în schimbul celor pe care îi eliberau.

Cei doi călugări erau Antonio de la Bella și Juan Gil, care aveau doar 300 de escudo sau ducați la dispoziție și doreau să-l elibereze pe Cervantes. Răscumpărarea lui Miguel fusese stabilită la 500 de escudo. Călugării au cerut ajutorul negustorilor creștini pentru a strânge diferența, reușind să o adune chiar înainte ca guvernatorul să plece spre Constantinopol. Așa a fost eliberat Cervantes.

Miguel de Cervantes, nepriceput la calcule. După temniță, în Închisoarea Regală.

Stabilit la Sevilla, Cervantes a devenit colector de impozite. Această slujbă neplăcută i-a adus însă numeroase necazuri. Era responsabil să meargă din casă în casă pentru a colecta impozite, majoritatea destinate finanțării războaielor în care era implicată Spania. În anul 1597, Cervantes a fost închis în Închisoarea Regală din Sevilla, după ce banca unde depozita fondurile colectate a dat faliment.

Scriitorul a fost acuzat de deturnare de fonduri publice, fiind descoperite nereguli în calculele sale. Se spune că „Don Quijote” a fost scris chiar în perioada în care se afla în închisoare, sau cel puțin așa afirmă Cervantes în prefața romanului.

Don Quijote. Intențiile lui Cervantes și noblețea cavalerului

La început, Cervantes și-a propus să combată popularitatea romanelor cavalerești, satirizându-le prin povestea unui mic nobil din La Mancha, care și-a pierdut simțul realității din cauza lecturilor sale. Acest nobil se credea un cavaler rătăcitor, în căutare de aventuri. Pentru Cervantes, stilul și conținutul acestor romane cavalerești erau ridicole și lipsite de sens.

Cu toate acestea, pe măsură ce scria, Cervantes a evoluat de la scopul inițial și a ajuns la o idee mai profundă: aceea de a reflecta asupra societății vremii sale. A creat o meditație epică asupra comportamentului uman. Don Quijote, văzut de ceilalți ca nebun, se dovedește, în noblețea gândurilor și acțiunilor sale, mai aproape de adevăr decât cei „cu mintea sănătoasă”.

Miguel de Cervantes a fost un om al contradicțiilor, cu o viață marcată de aventuri, înfrângeri și triumfuri literare. În Don Quijote, el a creat o capodoperă ce depășește satira inițială a romanelor cavalerești, devenind o profundă reflecție asupra idealismului, nebuniei și naturii umane. Don Quijote, deși perceput ca nebun, simbolizează noblețea visurilor și lupta pentru un ideal, făcându-l unul dintre cele mai complexe și durabile personaje din literatura universală.