În tumultuoasa istorie a secolului al XVI-lea, destinele principatelor române și ale Imperiului Otoman s-au intersectat adesea în moduri dramatice. Povestea prințesei Dobra Hatun, fiica domnitorului Țării Românești, Mircea Ciobanul, și a redutabilei Doamne Chiajna, este o cronică a ambiției, a puterii și a tragediei ce a purtat-o dincolo de Dunăre, în inima puterii otomane.

Traiectoria vieții sale a fost decisă de calculele politice ale mamei sale. După ce Mircea Ciobanul a fost înlăturat de la tron în 1554, Doamna Chiajna a orchestrat cu tenacitate revenirea familiei la putere, reușind acest lucru în 1559. Conștientă că stabilitatea domniei depindea de favorurile de la Constantinopol, ea a țesut o rețea de relații influente în cercurile apropiate sultanului. Piesa centrală a strategiei sale a fost propria fiică, tânăra Dobra, pe care a trimis-o la curtea otomană, convingând-o să se convertească la Islam și să adopte un nou nume: Nazperver.

Dobra Hatun: prințesa valahă care a devenit soția unui sultan

Frumusețea și inteligența tinerei prințese valahe, cultivate în anturajul de elită al curții, au atras atenția viitorului sultan Murad al III-lea. Nazperver i-a devenit a treia soție și i-a dăruit o fiică, pe Fetihye Sultan. Ascensiunea sa a fost consolidată în anul 1574, când Murad al III-lea a urcat pe tronul Imperiului Otoman.

În labirintul de intrigi al Palatului Topkapi, Nazperver a navigat cu prudență. A reușit să stabilească o alianță strategică cu soacra sa, Valide Nurbanu Sultan. Aceasta din urmă se afla într-un conflict deschis cu prima soție a lui Murad, puternica Safiye Sultan, și a văzut în Nazperver un instrument pentru a-i submina influența. Sfătuită de Nurbanu, prințesa de origine română a reușit să capteze constant atenția sultanului, oferindu-i între anii 1577 și 1585 încă trei moștenitori: prinții Yusuf, Murad și Abdurrahman. Statutul și averea sa i-au permis ca în 1586 să comande construcția unei moschei ce îi poartă și astăzi numele.

„Nazperver era o tânără frumoasă și inteligentă și grație anturajului de elită în care a intrat, l-a cucerit pe viitorul sultan Murad al III-lea, căruia i-a făcut o fetiță, pe numele său Fetihye Sultan. În 1574 Murad al III-lea a devenit sultan. La Palatul Topkapi, Nazperver a reușit să aibă o relație destul de bună cu soacra sa, Valide Nurbanu Sultan, noua sultană-mamă. Nurbanu a sfătuit-o pe Nazperver să îi atragă constant atenția lui Murad al III-lea, pentru a o pune într-o situație înjositoare pe prima șotie, Safiye Sultan, care era într-un război deschis cu soacra sa. În perioada 1577-1585, Nazperver i-a oferit sultanului încă trei moștenitori, pe prințul Yusuf, prințul Murad și prințul Abdurrahman. În 1586, Nazperver a dat ordin pentru ridicarea unei moschei ce îi poartă și astăzi numele și în care a investit o parte din averea pe care o strânsese după ce a devenit a treia soție a lui Murad al III-lea”, spune profesorul de istorie Constantin Vasilescu.

Echilibrul fragil al puterii s-a prăbușit însă în ianuarie 1595, odată cu moartea sultanului Murad al III-lea. Tronul a fost preluat de fiul lui Safiye Sultan, Mehmed al III-lea, un conducător de o cruzime notorie. Respectând cutuma sângeroasă a succesiunii otomane, noul sultan a ordonat imediat executarea tuturor fraților săi pentru a-și asigura puterea.

Aflând de sentința ce îi viza fiii, Nazperver a încercat o evadare disperată din Palatul Topkapi împreună cu copiii ei. Însă au fost prinși și aduși înapoi, unde soarta i-a fost pecetluită. Sub privirile ei, primul și al treilea fiu au fost executați din ordinul fratelui lor vitreg. Zdrobită de durere, Nazperver și fiica sa, Fetihye, au fost exilate la Vechiul Serai, palatul destinat soțiilor și mamelor de sultani decedați. Suferința și șocul au copleșit-o. La scurt timp, fosta prințesă a Țării Românești s-a stins din viață, lăsând în urmă o fiică orfană, mărturie tăcută a unui destin măreț și tragic.